Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Navigam in Marea Neagra, marea noastra cea de toate zilele, in ultima zi a marsului, 19 septembrie. Maine dimineata vom intra in portul Constanta si vom pune punct oficial si celui de-al doilea mars de instructie al anului. Dar deocamdata in dimineata aceasta suntem in mare libera si navigam cu motor undeva la 35 de mile travers de portul Burgas. Am schimbat putin de drum spre nord, nord-est pentru a avea vantul din pupa si a continua astfel dezvergarea ultimelor vele patrate de pe cei doi arbori, contargabierul, gabierul si vela mare. Ca de obicei, dupa amiaza urmeaza o curatenie generala pe nava.
         Dar dincolo de toate am ajuns acasa. Aceasta este si ultima corespondenta si nu pot decat sa sper ca prin intermediul celor 31 de relatari, povestiri sau portrete zilnice sau prin corespondentele de radio pentru emisiunea Scutul Dobrogei, am reusit sa va tin la curent cu viata navei si a echipajului sau pe timpul marsului de instructie, al doilea din anul 2018. Totodata este vremea bilantului marsului, a statisticilor daca vreti, de natura sa va ofere o imagine mai completa asupra celor 31 de zile pe mare si in porturi. Asadar, dintre cele 31 de zile, in porturi am stationat 10 zile iar restul, adica 21 de zile am navigat pe mare. Am arcurs un total de 2628 de mile marine, dintre care 2291,6 cu motor si 336,4 cu vele. Dintre acestea 1434,8 au fost parcurse ziua si 1193,2 noaptea. Mai detaliat, pentru cei interesati de statistici, ziua am parcurs 1232,7 mile cu motor si 202,1 mile cu vele iar pe timp de noapte am parcurs 1058,9 mile cu motor si 134,3 mile cu vele. In sfarsit, totalul orelor de mars se ridica la 415,65 dintre care 232,55 ziua si 183,1 noaptea.
         Inca un lucru important, cum sublinia comandorul Gabriel Moise, timp de o luna cadetii au privit marea de pe mare pentru ca nu este acelasi lucru atunci cand o privesti de pe uscat. A fost voiajul lor, au invatat ce inseamna viata pe mare la bordul unui velier si nu este putin lucru mai ales cand ai sansa sa se intample la varsta de 20 de ani.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Penultima zi a marsului, marti 18 septembrie, ne gaseste la jumatatea Marii Marmara, adica din cele aproximativ 100 de mile de la vest la est noi mai avem la ora 9 dimineata aproximativ 50 de mile pana la intrarea in Bosfor, unde speram sa intram in jurul orei 15. Vantul ramane puternic dar a mai scazut fata de ieri la aproape 10 metri pe secunda, tot din nord-est iar noi inaintam acum cu o viteza de 7,5 noduri. Tot datorita vantului vremea s-a racit, pe punti membrii echipajului sunt imbracati acum cu scurte si hanorace. Ne pregatim pentru Bosfor, barcile sunt trase, preventiv, in interiorul puntii duneta in timp ce pe caporalul Andrei Teme, motoristul din sala masinilor dar si cu rol in bombard, il regasesc acum sus pe arborele artimon, "fluturat" zdravan de vantul puternic, piturand teava sirenei dupa reparatia de ieri. Asa cum aminteam mecanicii trebuie sa asigure reparatiile si mentenanta nu doar la motoare ci si la toate instalatiile si echipamentele electromecanice de pe punte. Iar daca acestea se gasesc sus pe catarge, asta e.
         Dar mai ales azi este ziua examenului (colocviului) de practica pentru studentii de la bord asa ca, imbracati regulamentar, sunt risipiti pe la puntea centru in grupulete, repeta pe ultima suta de metri sau exerseaza nodurile marinaresti, stapaniti de emotii. Datorita vantului puternic examenul se va tine in interior, la careul ofiteri al navei. Aici alta atmosfera, academica am putea spune, intimidanta poate pentru studenti in elegantul careu ofiteri. La masa din stanga capitanul Flaviu Kmen, seful mecanic si maistrul militar clasa a II-a Cristian Gazea, seful de echipaj ii examineaza pe studenti la cunoasterea navei, marinarie si matelotaj in timp ce la masa din dreapta capitanii Sergiu Serban, seful practicii si Florin Albici, secundul navei conduc examenul la bazele navigatiei, navigatie astronomica, COLREG, etc. La examen ... ca la examen. Unii "cad" pe subiect, altii incearca sa "improvizeze" cu sanse minime pentru exigentii examinatori, toti oameni ai bordului. Prezinta lucrarile de matelotaj, trec intai pe la examenul de navigatie, clasica sau astronomica, constelatii, stele, navisfera dupa care, mai veseli sau mai tristi ajung la cunoasterea navei, indicarea pe planurile navei a unui traseu ordonat, trebuie sa faca fata unui "tir" de intrebari despre toate echipamentele si instalatiile de pe nava, sa stie sa le localizeze si identifice, proceduri in caz de incendiu, avarie, etc. dupa care ajung pe mana sefului de echipaj pentru testarea la nodurile marinaresti, semnale cu sifleea sau soneria. Grea treaba, greu examen, toata dimineata nu ajunge pentru examinarea tuturor studentilor asa ca la ora mesei comisia i-a o pauza sa-si refaca fortele si sa elibereze careul pentru masa de pranz. "Ostilitatile" continua dupa ora 15 pana la ultimul cadet. Rezultatele? Le aflam de la capitanul Sergiu Serban: "Studentii s-au pregatit, unii mai bine, altii mai putin, poate si din cauza raului de mare si a oboselii acumulate, cu note cuprinse intre 7 si 10 iar unii dintre ei, baieti si fete, la paritate am putea spune, s-au remarcat prin cunostintele acumulate."
         La ora 16 deja intram in Bosfor cu un cer si o lumina extraordinara, de apus, care amplifica frumusetea de pe ambele maluri. Sarbatoritul zilei, ultimul din acest mars, care este felicitat chiar aici in stramtoare la implinirea varstei de 35 de ani este caporalul Lucian Stoian. Ultimele fotografii de grup la prova, printre ultimele amintiri ale marsului. Cu siguranta cadetii vad stramtoarea cu alti ochi acum la intoarcerea acasa decat in urma cu o luna. Sunt mai blazati, mai siguri pe ei, au devenit deja tineri lupi de mare. La asfintit Marea Neagra arata dupa cum ii este si numele si ca aproape la fiecare mars de instructie isi respecta reputatia. Ne intampina cu nori negri de furtuna, ploaie si o mica tornada pe care o lasam linistiti in siajul de la pupa pe fundalul podului Sultan Selim, ultimul construit, chiar la intrarea in Bosfor. Se da ordinul de amarare a tuturor obiectelor de pe punte si de sub punte, nava incepe sa aiba o miscare mai pronuntata de tangaj, chiar si putin ruliu, hublourile de la cabine incep sa fie "spalate" de valuri, o usoara senzatie de disconfort se insinueaza in randul cadetilor. Nu si al echipajului, marinari cu vechime pe mare. Dar un lucru este cert: suntem din nou acasa, aici in Marea Neagra.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Dimineta devreme, e luni 17 septembrie, inceput de saptamana, la ora sase ridicam ancora de langa insula Limnos si incepem sa parcurgem ultimele mile in Marea Egee inainte de a intra in Dardanele. Sunt si cele mai dificile. Vantul bate puternic cu 21 de noduri din directia nord-est, adica direct din prova noastra iar marea s-a montat bine, este deja de gradul 2-3 dar ajunge repede si trece si de gradul 3. Masina este toata inainte dar din cauza vantului (valurile nu sunt deocamdata foarte mari in prova) nu reusim sa avem o viteza mai mare de 5,6 noduri. Mai tarziu vantul atinge si 26 de noduri. Cu vergile bratate la tribord ne croim drum incet prin marea inspumata. La ora 16 suntem in gura Dardanelelor si ambarcam pilot la bord. Surprinzator pentru cei prezenti pe duneta, cand ajungem travers de impozantul monument turcesc de la intrarea in Dardanele, cei doi cadeti turci, Onur Aydinli si Selcuk Erim iau pozitia de drepti si saluta. Raman in aceeasi pozitie pana il lasam la babord iar mai tarziu imi explica ca astfel se intampla la toate navele militare dar si civile turcesti in astfel de momente. Patriotism? Respect? Probabil amandoua. Pe duneta se gasesc si cei doi ofiteri cadeti britanici, Neil Conell si Callum Tapper, dar care nu schiteaza nici un gest la trecerea pe langa memorialul soldatilor aliati cazuti aici, nu cunosc semnificatia si nici nu au traditia aceasta. Acelasi moment al istoriei dar cu semnificatii diferite pentru cele doua natiuni. Daca tot am amintit de gloria vechiului Imperiu Otoman sa mai precizam ca azi, sarbatoritul bordului este chiar cadetul turc Aydinli Onur care a implinit 21 de ani la trecerea prin Dardanele. Frumoasa coincidenta! La Canakkale vantul scade la jumatate dar datorita curentului nu avem o viteza mai mare de 6,5 noduri cu masina toata inainte. Abia mult dupa apusul soarelui, in jur de ora 22 intram in Marea Marmara. La asfintit, dupa ce au invatat toata ziua, studentii se relaxeaza la puntea centru si spera la subiecte usoare la examenul de maine.
         Dezamagit de faptul ca la bord a inceput deja dezvergarea velelor - adica certitudinea pentru cine mai avea vreo indoiala ca navigatia cu vele s-a incheiat pentru acest mars de instructie - dar si pentru ca timp de sase zile navigam numai cu motor, am decis sa vorbesc azi tot despre un "motorist" dar nu oricare, ci despre capitanul Flaviu Kmen, seful mecanic. Glumetul "stapan al masinilor" de aici de la N.S.Mircea, nu mare la stat dar mucalit si pasionat de nava, pe care o considera cea mai buna din punct de vedere tehnic din toata flota, are in spate o poveste greu de crezut daca ne gandim la functia pe care o ocupa in prezent. In septembrie 2008 dupa marsul de instructie care ne-a purtat pana in Marea Baltica cobora schela N.S.Mircea fara sa se uite inapoi jurandu-si in barba ca nu va mai urca niciodata la bord. Efectiv, dupa cum marturiseste singur, a urat aceasta nava din tot sufletul din perspectiva conditiilor de atunci de la bord. Imi amintesc si eu ca in marsul din 2008, pentru tot echipajul fara exceptie, programul de apa era de o ora si jumatate pe zi impartit in trei reprize. Caldura mare, senzatie de disconfort maxim, cadeti multi. Asa ca remarca comandorului Gabi Moise, comandantul navei de atunci, ca poate intr-o zi va reveni la bord ca sef mecanic parea o gluma. Destinul insa a fost altul.
         Ajuns la bord in 2014 (niciodata sa nu spui niciodata!), este promotie 2010 a Academiei Navale "Mircea cel Batran" si timp de patru ani a fost sef mecanic la dragorul maritim 30 Sublocotenent Alexandru Axente. Amintirile de la bord din anul 2008 erau inca vii in memorie asa ca a decis sa faca tot ce poate pentru imbunatatirea conditiilor de viata la bord. Pana acum a reusit sa rezolve o problema de normalitate in timpurile noastre, problema apei la bord si urmeaza si rezolvarea problemei climatizarii pe partea din prova navei adica in cazarmile soldatilor gradatilor profesionisti si ale cadetilor. Partea frumoasa este ca odata cu instalarea celei de a doua instalatii de desalinizare a apei a prevazut si posibilitatea montarii climatizarii la prova doar prin simpla montare a unor tubulaturi fara a mai fi nevoie de intrarea navei in santier. Este un proiect facut, bugetat cu sanse mari de a fi realizat la inceputul anului viitor.
         Cum e sa fii sef mecanic pe N.S,Mircea? Foarte frumos, greu, provocator, si foarte multa responsabilitate pentru ca este vorba de 200 de oameni carora trebuie sa le oferi conditii de viata cat mai aproape de normalitate (apa, climatizare, mancare, energie electrica) si din pacate toate sunt in responsabilitatea sefului mecanic. Cu ce se lauda seful mecanic in mandatul sau? Asa, pe repede inainte, ar fi repararea vechii instalatii de desalinizare a apei de mare, montarea celui de-al doilea astfel de echipament, repararea motorului principal (efectiv prima reparatie capitala a motorului de la instalarea lui in 1966), instalarea unei noi masini de spalat rufe de mare capacitate si a unui nou uscator (ambele montate in vara aceasta intre cele doua marsuri de instructie), a unei masini de spalat vase. Cea din urma are o poveste pentru ca s-au gasit destul de multi critici, sa spunem din partea traditionalistilor, a celor care au prins spalarea veselei cu nisip si apa, asta pana cand capitanul Flaviu Kmen a gasit documentatia si a dovedit ca nava avea o astfel de masina de spalat vase automata la iesirea din reparatia din 1966 de la Hamburg! Nu este un moft, s-a reusit astfel reducerea drastica a consumului de apa la bord - poate nu credeti dar aici era consumul cel mai mare, nu la dusuri sau in alta parte. Acum peste 30 de farfurii sunt spalate cu un litru de apa intr-un minut ca sa nu mai vorbim de igienizarea produsa prin temperatura de 80 de grade. Problema apei a fost astfel definitiv rezolvata. In bucatarie o mare parte din echipamente au fost schimbate si, mai ales pentru confortul celor care lucreaza aici, a fost instalata o hota. Mai are si alte proiecte de viitor legate de trecerea la un alt nivel de automatizare in compartimentul masini.
          Chiar si povestea reparatiei motorului principal, de care este foarte mandru, are momentele ei de necrezut. Ca la orice astfel de lucrare se face o documentatie, un caiet de sarcini, este destul de dificil pentru ca la reparatia si demontarea motorului nu stii efectiv ce vei gasi, ce probleme apar, trebuie sa te incadrezi in buget, etc. Nu ca ar fi o problema, in zilele noastre se pot produce la comanda orice piese dar soarta a vrut altfel. Aflat la Academia Navala capitanul Kmen a fost chemat de gestionarul unui depozit sa identifice cateva piese din inventar despre care nu stia nimic, nici ce reprezinta, nici de unde provin dar ... erau in gestiune. Uluirea mecanicului sef a fost pe masura descoperirii: conservate perfect in ceara, acoperite doar de praful gros al deceniilor care au trecut peste ele, decoperea rand pe rand, incredibil, pistoane, camasi, supape alte piese importante ale motorului sau MAK de pe N.S.Mircea, achizitionate ca piese de schimb la inceputul anilor 70 de Academia Navala (Institutul de Marina la vremea aceea) si uitate (nu abandonate!) intr-un colt de depozit, nimeni nu mai stia nimic de ele, inca cu etichetele legate de ele dar de pe care scrisul devenise de mult ilizibil!
          Pe de alta parte, considera ca este suficient cinci ani pe aceasta functie si in viitorul apropiat este posibil sa paraseasca nava si sa se indrepte catre Academia Navala "Mircea cel Batran" pe partea de logistica, mai are si un doctorat de terminat deci are nevoie de putina liniste dupa care vom vedea. Acesta este capitanul Flaviu Kmen, sef mecanic pe N.S.Mircea, omul care a urat nava la primul contact in calitate de cadet dar a sfarsit prin a o iubi si pretui (nu doar din punct de vedere tehnic ca o adevarata bijuterie) si mai mult, de a fi mandru ca nu doar a reusit sa duca traditia mai departe dar sa si lase ceva in urma, o nava mai moderna.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Ultima duminica pe mare a marsului ne gaseste la ancora la 43 de mile marine vest de intrarea in stramtoarea Dardanele. Am continuat navigatia cu motor toata noaptea, am trecut in jur de ora trei de insula Efstratios pe care am lasat-o la babord si la ora opt dimineata am fundarisit ancora babord cu trei chei de lant pe un fund nisipos la adancimea de 20 de metri langa insula Limnos. Suntem ancorati in partea de sud chiar la intrarea in golful Moudrou la cinci cabluri de tarm. O sa ramanem aici toata ziua si noaptea urmatoare, abia maine suntem programati sa intram in stramtoare. Este un loc traditional de ancorare pentru N.S.Mircea inainte de intrarea in Dardanele si Bosfor chiar daca alta data am stat poate mai la est, langa insula turceasca Bozcaada situata foarte aproape de iesirea din stramtoare. Daca ne uitam pe harta la nord de Limnos este insula Samothraki iar la est, nord-est insula turceasca Gokceada.
         Pe mare nu are prea mare importanta in ce zi a saptamanii te gasesti. Asa ca deoarece am beneficiat de patru zile de escala, fara program pentru echipaj, duminica de azi devine aproape o zi normala de lucru. Si cum treaba, ca si munca, nu se sfarsesc niciodata la bordul N.S.Mircea ... Aminteam ieri ca au fost dezvergate velele triunghiulare si urma ca luni sa continuam cu cele dreptunghiulare. Schimbare de plan insa, cum prognoza meteo nu ne este favorabila maine in Marea Marmara, cu vant puternic, se hotareste dezvergarea partiala a velelor dreptunghiulare chiar azi. Adica randunica si zburatorul de pe ambele faruri lasand pentru maine sau alta zi velele contragabier, gabier si vela mare. O activitate care dureaza pana la masa de pranz si implica membrii echipajului dar si cadeti dupa modelul descris in corespondenta de ieri. La prova navei comandantul, comandorul Mircea Tirhoaca, urmareste impreuna cu aspirantul Laura Zburlea munca echipajului. Unele huse de protectie ale velelor s-au sfasiat, o sa fie nevoie de unele noi pana la marsul de anul viitor. Si nu numai huse. Imediat ce o sa ajunga in port vor continua lucrarile la schimbarea tuturor echipamentelor de navigatie din comanda, actiune demarata intre cele doua marsuri. Dar acum practic nava se pregateste pentru iarna, ciudat nu-i asa, aici in Marea Egee dar toate au un rost si un calendar. Oricum s-au schimbat atat de multe la nava, au aparut atatea echipamente moderne, unele de neconceput acum doar zece ani. Un suflu nou pentru nava, este si meritul comenzii actuale a N.S.Mircea, o echipa tanara si dinamica care a reusit sa schimbe multe lucruri la bord, si nu vorbim doar de dotare, chiar cutume si obiceiuri, comandorul Mircea Tirhoaca are 44 de ani iar secundul, capitanul Florin Albici, doar 30 de ani! Un mare bravo pentru ce au reusit sa faca pana acum si mult succes in continuare.
         Ce se mai intampla la bord in zi de duminica? Cadetii romani, cautand colturile cu umbra de pe nava, invata pentru examenul de practica care se apropie, dau o mana de ajutor la dezvergarea si impachetarea velelor iar pentru cadetii germani, la solicitarea lor, a fost coborata o barca si exerseaza scoala ramelor in jurul navei. Pe fondul sonor al comenzilor germane din barca care mentin ritmul o alta echipa a bordului, romaneasca de data aceasta, sub comanda ajutorului sefului de echipaj caporalul Gheorghita Nechita aflata in bombard se "trage" pe langa bordaj in timp ce caporalul Lucian Taranu si fruntasul Stefan Grigore realizeaza ceea ce am putea numi "toaletarea" navei astfel incat sa arate impecabil la intrarea in portul Constanta. Si asta nu e totul, in jurul navei pe apa dar mai ales sub apa, cei doi scafandri de la bord, caporalii Ion Stoica si Cezar Butulescu, verifica opera vie a velierului. Corpul navei se afla intr-o stare excelenta, nici macar prizele de fund nu trebuie desfundate, nu are "barba" aproape deloc doar cateva cochilii si scoici. Doar in zona de alternanta, la linia de plutire, s-a depus ceva iarba acolo unde nu a ajuns stratul de vopsea antivegetativa. Una peste alta arata foarte bine si oricum nava o sa intre in santier pe doc probabil in primavara viitoare. Un mars de instructie bun si pentru scafandri, au avut parte, aproape nesperat, de trei scufundari in trei mari diferite!
         Sarbatoritii zilei, pentru ca avem doi de data aceasta si e vorba de doi mecanici, sunt maistrul militar clasa a III-a Alexandru Opincaru, comandant grup vitalitate si caporalul Mihai Hrihorcea, motorist de felul lui. Si daca tot e ziua unui vitalist sa mentionam acum cat de importanta e munca acestor oameni la bord si ca nu se rezuma la desfundarea toaletelor de pe nava - cum au inteles unii din corespondenta despre mecanici - chiar daca adevarul este ca uneori trebuie sa faca si aceasta munca neplacuta. Tuturor la multi ani!
          Text si foto: Bogdan Dinu

Dimineata zilei de 15 septembrie - iata am ajuns deja la jumatatea primei luni de toamna - ne gaseste undeva la sud de intrarea in stramtoarea Kafirea, cea care desparte insulele Evvoia la babord si Andros la tribord. In urma cu aproape trei saptamani o parcurgeam in sens opus, spre sud, in drumul nostru catre canalul Corint. Cat de departe in timp pare acum! Este vreme frunoasa in Marea Egee, cu aproape 25 de grade in atmosfera dar deja culoarea marii incepe sa se schimbe, parca nu mai este albastrul innebunitor din Marea Ionica sau Adriatica. Dupa stramtoare, unde suntem salutati prin radio de comandantul roman al unui cargou care trece pe langa noi - iata, absolventii Academiei Navale "Mircea cel Batran" ii regasesti peste tot pe mare - continuam sa urcam spre nord iar la asfintit trecem prin dreptul insulei Skyros la o distanta de aproape 11 mile marine si pe care o lasam in curind la babord in siajul navei. O sa continuam sa navigam toata noaptea in Egee si intentionam ca maine dimineata in jurul orei opt sa ancoram langa insula Limnos pentru ca deja avem o zi avans fata de graficul intrarii in Dardanele.
         Tot dimineata capitanul Sergiu Serban de la Academia Navala "Mircea cel Batran" dar comandant Serviciu de Lupta Operatii (si instructor superior) in acest mars urca pana la marul catargului mare (asa cum a facut-o si in marsul din 2015) pentru a retrai senzatiile din urma cu zece ani cand era cadet in marsul de instructie din 2008. Este insotit de capitanul Florin Albici, tanarul ofiter secund al bordului iar imaginile sunt surprinse la intrarea in stramtoarea Kafirea. Indiferent de functiile pe care le ocupa in prezent sunt oarecum privilegiati deoarece, spre deosebire de colegii de generatie, fac parte dintre cei care isi pot nu doar reaminti ci si retrai cadetia la bordul N.S. Mircea in arborada.
         La bord a inceput dezvergarea velelor, o munca de echipa care necesita participarea multor membri din echipaj. Este si motivul pentru care se intampla acum, in timpul marsului cand echipajul este complet si nu dupa sosirea la Constanta. Azi sunt dezvergate (adica velele sunt date jos de pe verga), velele triunghiulare (straiurile, focurile dar si contraranda si picul) uscate, stranse, impachetate si introduse in sacii de depozitare inainte de a fi transportate in magaziile navei. Urmeaza ca luni sa facem acelasi lucru si cu velele patrate de pe cele doua faruri. Este o munca mai usoara acum de cand nava are vele sintetice din dacron comparativ cu grelele vele vegetale din anii trecuti care necesitau un efort fizic intens din partea echipajului. Asadar toata ziua, pe toate cele trei punti ale navei, paralel cu gabierii din arborada, echipajul a coborat, strans, impachetat si depozitat aceste vele triunghiulare dar si o parte din manevrele mobile, macarale, parame, cavile, etc. Aspirantul Laura Zburlea, ofiterul cu manevra velelor supravegheaza operatiile, parca deja ingrijorata de viitoarea invergare de anul viitor sau mai exact de gabierii si maistrii de la cele doua faruri care se vor mai regasi pe puntea velierului vara viitoare. Sarbatoritul zilei este caporalul Mihai Pantalon, bucatarul si ospatarul bordului dar de nerecunoscut si el la adunarea de la ora 16 in uniforma de instructie si nu in cea alba de bucatar la momentul felicitarii lui de catre comandantul navei la implinirea varstei de 25 de ani aici in stramtoarea Kafirea.
         Cadetii sunt preocupati - si la atentionarea ofiterului secund, capitanul Florin Albici, ca se apropie examenul de practica - sa-si finalizeze lucrarile de matelotaj. Ca de obicei, fetele sunt cele mai silitoare. Pe puntea duneta Ioana Bruma dar si Corina Lira sunt deja la a doua lucrare, ca sa-si mai umple timpul. Baietii "baga mare" pe ultima suta de metri, peste tot pe nava lucreaza de zor la legaturile la hamace sau celelalte lucrari repartizate. O parte dintre ei au avut ca parte a lucrarii de realizat sau refacut parame, gase, patronari sau lucrari de piturare la diferite echipamente sub supravegherea directa a maistrilor militari Alexandru Mihai pe duneta, Marian Virlan, Marius Tomita la puntea centru sau la "atelierul de matelotaj" al maistrului Ionut Comuna care deja nu mai face fata solicitarilor si cu materia prima - saula de diferite dimensiuni - pe terminate. Au mai ramas doar cinci zile pana la finalul marsului.
          Text si foto: Bogdan Dinu

La ora 10, parasim cheul din Souda - locul unde acosteaza si feriboturile din Pireu - si, ajutati de doua remorchere, incepem drumul inapoi spre tara prin mijlocul golfului. Baza navala de aici din Souda este una aglomerata, cu nave militare sub toate pavilioanele, care pleaca si intra permanent. Acum doua zile, fregata spaniola Numancia - o veche cunostinta, care a acostat de cateva ori si la Constanta - la fel si distrugatorul USS Carney, stationau la cheu. In ziua plecarii noastre, doua fregate grecesti din clasa Hydra (Meko-200), Psara si Salamis, au aparut in tribordul nostru la o oarecare departare. De asemenea, nava de suport logistic germana Mosel s-a aflat in acelasi loc timp de doua zile, iar tot azi, pe cand ieseam din golful Souda, intra un submarin grecesc Tip 209 si eram depasiti in viteza de barcile stealth ale celor de la SEAL de la centrul de instruire amintit in corespondenta de ieri. Trafic naval militar serios printre care trece elegant si velierul nostru!
         Este ultima etapa a marsului nostru, cu o durata de sase zile, timp in care vom trece din nou prin arhipeleagul grecesc al Cicladelor si prin Egee spre Marea Marmara, Bosfor si Dardanele, apoi in Marea Neagra, pentru a ajunge la Constanta in dimineata zilei de 20 septembrie. Aproximativ 650 de mile marine ne despart de casa, pe noi, dar si pe studentul caporal Daniel Bulaiu care astazi a implinit, la bordul N.S. Mircea, varsta de 20 de ani. De fapt, nu este cea mai lunga etapa de mars, cum s-ar putea crede din titlul corespondentei, este chiar mai scurta cu o zi si 300 de mile marine decat prima etapa care ne-a dus de la Constanta la Durres, dar asa incepe sa le apara unora dintre cadeti sau membri ai echipajului, "loviti" de dorul de casa si familie, desi nu suntem nici macar de o luna pe mare.
         Pana in pranz, are loc primul exercitiu al zilei, este vorba de cel de abandon al navei executat invariabil dupa ce parasim fiecare port parca pentru a ne reconecta cu viata la bord si pericolele navigatiei pe mare. Urmeaza aproape imediat cel de om la apa, exercitiu condus si executat de data aceasta de partea romana. In prova babord, caporalul Gheorghita Nechita, ajutorul sefului de echipaj, ii face vant peste copastie vechiului prieten Oscar, imbracat "regulamentar" cu tricou de marinar si vesta de salvare. Desigur, este vorba despre un manechin, denumit Oscar, si folosit la astfel de exercitii. Strigatul "Om la apa!" rasuna pe toate puntile, se arunca colacul de salvare, nava executa o giratie simpla, bombardul este coborat rapid la apa (13 minute a durat, dar nu atat de rapid conform procedurilor in astfel de cazuri si pentru secundul navei, capitanul Florin Albici, care a tinut sa precizeze acest lucru la adunarea de la ora 16, cu alte cuvinte, dupa patru zile de escala echipajul trebuie sa-si intre rapid in ritm), cu scafandru, "omul" recuperat cu barca si adus la bord, unde echipa sanitarului principal al navei, plutonierul adjutant principal Daniel Flueraru, formata numai din ospatari (aminteam intr-o corespondenta de rolul fiecaruia pe nava si de faptul ca ospatarii, ca si bucatarii, nu sunt doar... ospatari la bord) transporta pacientul cu ajutorul targii Neil-Robertson in infirmerie. Ca de obicei, cadetii romani si germani, dar si echipajul au asistat la toate momentele exercitiului de pe puntea centru sau puntea duneta.
         Toata ziua am navigat spre nord in Marea Cretei si continuam sa urcam spre Marea Egee cu o viteza de aproximativ 7 noduri. Seara tarziu, in jurul orei 22, trecem la o distanta de 18 mile marine de mica insulita Ananes. La noapte si maine, urmeaza sa lasam tot la tribord insulele Antimilos, Serifos (foarte departe de noi) si apoi Kythnos si prin stramtoarea Kythnou sa urcam iarasi spre nord-est spre stramtoarea Kafirea. Si tot azi, la apus, am trecut de pragul de 2.000 de mile marine parcurse de la plecarea din Constanta.
          Text si foto: Bogdan Dinu
           #MApN #CarieraMilitara #ANMB

Ploua torential cu fulgere si tunete aici la Souda la ora desteptarii, o vreme - cel putin in prima parte a zilei - de toamna adevarata aproape fara nici o legatura cu latitudinea sudica la care ne aflam. Temperatura a scazut cu 15 grade fata de zilele trecute. Azi insa este ziua vizitei pe care o facem la NMIOTC, Centrul NATO de pregatire pentru operatiile de interdictie maritima (NATO Maritime Interdiction Operational Training Centre). Delegatia noastra de la nava are aproape 40 de membri si cu masinile puse la dispozitie de gazde ajungem in partea cealalta a golfului Souda in baza navala care gazduieste si aceasta facilitate. Suntem intampinati de comandorul Erturk Avci, din Marina Militara a Turciei, loctiitorul comandantului centrului si comandorul Charalampos Thymis, seful de stat major care ne prezinta structura, organizarea si facilitatile de instruire practica din cadrul centrului. In cei zece ani de la infiintare numarul cursurilor predate (peste 20) ca si al beneficiarilor, din structuri foarte variate, a crescut foarte mult. Chiar si echipele SEAL americane se instruiesc aici, o astfel de echipa era prezenta in centru chiar azi. Dotarea cu ambarcatiuni, de toate felurile si marimile, este impresionanta. Exista chiar si doua nave care sunt folosite la antrenamente. Una din ele este fosta nava scoala a marinei militare a Greciei, Aris, care a fost de multe ori in escala si la Constanta, acum scoasa din serviciu ca si o fosta nava dragoare, Akylion. In cadrul centrului exista reprezentanti militari din mai multe state NATO astfel ca o parte dintre cadetii straini au putut sa se intalneasca cu ofiteri din marinele respective. A fost cu noi si reprezentantul Romaniei in acest centru, locotenent-comandorul Andrei Scripca cel care maine va fi prezent pe cheu la plecarea noastra de aici din Souda din insula Creta pentru ultima etapa a marsului de intoarcere in tara.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Avem parte de rasarituri superbe, aici in Souda, in fiecare dimineata, in timpul adunarii de dimineata. Azi am ambarcat motorina la bord si ultimele alimente. Suntem in a treia zi de escala si tot echipajul se bucura de tot ceea ce poate oferi insula Creta, chiar daca dimineata aceasta este innorat si ploua putin. Tot azi, a fost verificata si salupa, lasata la apa de ieri. Timp de aproape o ora am brazdat apele Golfului Souda in toate regimurile de viteza si diferite manevre. Fiind utilizata mai rar la bord, este bine sa fie verificata atunci cand avem posibilitatea, la fel si manevra de coborare si ridicare a salupei, unde marinarii trebuie sa cunoasca si sa fie familiarizati cu manevra respectica.
         Si pentru ca suntem in continuare in escala si nu avem un program oficial, azi o sa vorbim despre o alta categorie de marinari de la bord (unii pot sa spuna ca nu sunt marinari, dar este doar o impresie falsa si o sa vedeti de ce). Sunt membri ai echipajului mai speciali, de ei depinde uneori starea moralului la bord, sunt iubiti si apreciati, pot salva oricand o zi proasta, dupa cum sunt chemati la ordine (ce-i drept extrem de rar) sau scosi tapi ispasitori pentru te miri ce. Uneori ne este greu sa le apreciem munca la adevarata valoare, dar tot atat de adevarat este ca nu se poate fara ei si munca lor la bord. Asadar, azi o sa vorbim despre bucatarii de pe N.S. Mircea.
         De la inceput, va spun ca mancarea este buna, iar uneori chiar foarte buna la bord, desi unii au tendinta de a ma contrazice si oricum cei sase bucatari de pe nava nu vor putea niciodata sa impace pe toata lumea sau sa gateasca meniul perfect pentru toti membrii echipajului. Ajungi sa apreciezi mancarea de la bord doar atunci cand ajungi sa mananci prost prin alte locuri si nu ma refer doar la alte nave. Poate nu va vine sa credeti dar cel mai vechi membru al echipajului este... un bucatar. Maistrul militar principal Corneliu Dumitriu a venit direct din promotie la nava si aici a ramas in urmatorii 25 de ani. Orice poveste despre bucatarii si bucataria de pe N.S. Mircea ar trebui sa inceapa cu el. Aproape doua decenii si jumatate si-a petrecut jumatate din viata in spatiul ingust, fierbinte si plin de aburi de sub teuga, in bucataria navei. Este adevarat insa ca de aproape doi ani nu a mai pus mana pe polonic, adica de cand a trecut pe functia de comandant grup intendenta, dar acum hartiile ii mananca viata. Oricum, tot in bucatarie il gasesti si nu pentru ca face parte din fisa postului, ci pentru ca altfel nu poate
         Dar, sufletul si personajul principal al bucatariei din prezent este Mitica bucatarul, caporalul Dumitru Antochie pe numele lui intreg. In divizion este din anul 2004, iar la bord a ajuns in anul 2006. Adica din cei 36 de ani cati are acum, mai bine de 12 i-a petrecut in bucataria navei si in tot atatea marsuri spre supararea sotiei si a celor doi copii. Poate parea iarasi ciudat, dar felurile de mancare cele mai solicitante pentru bucatari sunt cele de genul fast-food: pizza, saorma (greu de crezut, dar s-a gatit si asta), pentru ca bucataria este relativ mica, nu permite sa te desfasori, este nevoie de multe cuptoare, etc. (odata cu instalarea noii friteuze, cartofii prajiti nu mai sunt o problema). Poate va intrebati cati bucatari sunt la bord. Va spun eu, sunt sase la numar, care lucreaza in ture de cate trei, o zi cu o zi, dar in "varfurile de sarcina" intervin toti. Mai sunt si doi bucatari germani, Marco Sohst si Stefan Hettich, care s-au adaptat cu ai nostri, avand in vedere si experienta din marsurile anterioare, chiar daca cele doua bucatarii sunt destul de diferite (de la gust si pana la flux de munca).
         Acum, in ceea ce priveste dotarea cu echipamente si conditiile de munca din bucatarie trebuie sa spunem ca in ultimii trei ani s-au facut cateva investitii bune sau, cum spune Dumitru Antochie, s-a trecut la un alt nivel: a aparut un grill, un cuptor tip pizza, friteuza, plite si masini de gatit, un nou malaxor alaturi de cel vechi si mai ales s-a imbunatatit ventilatia prin instalarea unui sistem tip hota. Doar autoclavele, echipamentele in care se gateste ciorba sau felul principal (doua de 150 de litri si una de 50 de litri) inca nu au fost inlocuite pentru ca sunt foarte bune inca, dateaza de la ultima reparatie capitala de la Braila. Un flux de munca zilnic in bucatarie incepe la ora cinci dimineata, cand se solicita energie electrica de la sala masini, continua odata cu sosirea grupei de serviciu, cu ridicarea alimentelor si aducerea lor in bucatarie in jurul orei 6-6.30, prepararea micului dejun pana in ora 7-7.30, urmat de o mica pauza in jurul orei 8.30, dupa care incepe pregatirea mesei de pranz (ciorba, felul principal si desert), pana la ora 11, cand totul trebuie sa fie in autoclave si cuptoare ca sa fie gata pana la ora 13, iar dupa ora 14 incepe prepararea mesei de seara. Ziua de munca se termina pe la zece seara. De-a lungul timpului nu cred ca a existat ceva din bucataria romaneasca care sa nu se fi gatit la bord, iar unul din felurile de mancare care cere mai multa munca sunt sarmalele (800-1000 de bucati la o masa!), dar ceea ce le place cel mai mult echipajului este desertul, de departe pe locul 1, marinarii cer foarte mult gogosi, clatite, placinta cu branza sau cu mere. Omleta de dimineata se gateste in cinci tavi uriase, de un metru pe jumatate de metru si se consuma 500 de oua odata, dar se foloseste cuptorul si nu plita. E mai greu de facut oua ochiuri, pentru ca se folosesc tigai cu diametrul de 20 de centimetri, unde nu intra decat cinci oua si toata operatiunea dureaza doua ore. Dumitru Antochie declara ferm ca nu a avut niciodata reclamatii la mancarea gatita (nu luam in calcul cazurile mai rare de exces sau lipsa de sare), desi admite ca uneori carnea poate fi mai mult sau mai putin prajita, dar asta se intampla cand gatesti pentru 200 de persoane. Mai mult, in 12 ani, pe tura lui in bucatarie nu s-a intamplat sa lase echipajul nemancat, indiferent de conditii.
         Dar cine sunt ceilalti bucatari? Caporalul Alexandru Giol este detasat de la o unitate din Braila (apreciat acolo, colegii de unitate nu se bucura deloc cand pleaca in misiune cu N.S. Mircea), bucatar cu experienta, dar poate tine foarte bine si functia de ospatar. Mai este fruntasul Silviu-Gigel Pana detasat de la Mangalia, a fost in mars si anul trecut cu nava, tunar la origine. Urmeaza caporalul Leonard Cionca, tot brailean si tot de acelasi "calibru" ca si Giol la capitolul seriozitate, apoi doi oameni ai bordului, caporalii Vasile Gheorghe, bucatar pe functie, si Mihai Pantalon, ospatar la origine, dar deja bucatar cu experienta acum.
         Ce se intampla cu bucatarii dupa ce ies din tura? Dorm in cazarma 1 sau 2 la hamac sau, daca au noroc si mai ales vechime, in una dintre cusete (sunt cinci cusete la 20 de persoane, restul la hamac), fara aer conditionat cum e in toata prova, una din marile probleme ale navei, care are sanse mari sa fie rezolvata pana anul viitor. Fata de celelalte nave din flota, bucatarii nu au o viata usoara aici la N.S. Mircea. Spuneam ca nu sunt doar bucatari, ci si marinari. Daca nu ma credeti uitati-va peste fotografii si o sa-i vedeti pe toti la manevra prova la acostare, cu maistrul militar Cornel Dumitriu la cabestan, cu Mitica Antochie si ceilalti tragand de parame.
         Nu sunt bucatari, dar trebuie sa spunem ca grupa de serviciu de la bucatarie formata in fiecare zi din cadeti are un rol foarte important pentru bucatarii navei. Cadetii sunt cei care ii ajuta la curatarea cartofilor si a legumelor, la curatenie, la colectarea si sortarea deseurilor. Este o munca grea, cadetii recunosc asta si este serviciul cel mai greu pentru ei pe nava. Ii mentionam aici pentru ca fara munca lor cea a bucatarilor ar fi mult mai grea daca nu chiar imposibila.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Chiar daca suntem in escala in portul Souda din insula Creta azi au avut de lucru scafandrii bordului. Comandantul decide sa coboare salupa in bordul tribord pentru o verificare de rutina. De asemenea ordona efectuarea unui control la opera vie a navei pentru inspectarea si eventuala desfundare a prizelor, etc. Asa ca cei doi scafandri, caporalii Ion Stoica si Cezar Butulescu, intra in apa si aici la cheul din Souda. Sarbatoritul zilei felicitat de comandant si echipaj la adunarea de dimineata este soldatul Bogdan Rinja, radiotelegrafist, care a implinit aici in Souda 31 de ani.
         Dar cum noi suntem in escala iar programul echipajului este mai relaxat o sa aflati acum de ce am ales astfel titlul corespondentei de azi. Este foarte cunoscuta aceasta vorba, "Merge masina, merge marina!", folosita nu doar in marina, fie ea militara sau comerciala, ci in ultima vreme timid si in vocabularul curent si ca sa fim onesti contine o mare doza de adevar. Poate parea deplasat ca de la bordul unui velier, o nava militara "alba" (termen folosit pentru a o deosebi de cele "gri", tot nave militare dar de lupta) sa vorbesti nu despre frumusetea navigatiei cu vele ci despre munca celor de la compartimentul masini si nu numai, a celor din "adancurile navei", dar adevarul este ca fara ei navigatia cu motor si in general buna desfasurare a vietii si a oricaror activitati la bord ar fi imposibila. Asadar azi o sa vorbim despre ei, despre mecanicii de la N.S. Mircea.
         O discutie cu capitanul Flaviu Kmen, seful mecanic (comandant serviciu de lupta electromecanic si instructor superior dupa cum este functia oficiala) te poate lamuri intr-o oarecare masura dar daca nu petreci ceva vreme in sala masinilor, sa apuci sa vorbesti cu mecanicii din toate carturile, sa suferi de caldura si zgomot si sa iesi leoarca de transpiratie, daca nu ai rabdarea sa le asculti povestile si nevoile, sa ii provoci pentru ca nu se "deschid" usor si sa fii "botezat" acolo jos cu uleiul cald picurat pe mana despura motorului nu prea poti sa spui ca ai intrat cat de putin in universul lor. Nu scriu prima oara despre mecanici, inclusiv despre cei de pe N.S. Mircea, nu sunt entuziasmat la prima mea vizita in sala masinilor dar adevarul este ca lumea mecanicilor este o lume aparte, complet diferita de punte. Comunitatea de mecanici de pe N.S. Mircea are in jur de 20 de membri si este serviciul cel mai bine incadrat, cel putin in cazul soldatilor gradatilor profesionisti, de pe nava. Nu o sa mentionez cifre sau procente dar trebuie sa ma credeti pe cuvant. La maistri militari mecanici lucrurile se schimba, aici avem de-a face cu un mix de membri ai echipajului de baza si fosti membri detasati la bord pentru marsurile de instructie. Cu cine sa incep?
         Maistrul militar principal Vasile Ursica a fost membru al echipajului intre 2008 si 2015 cand s-a mutat la Scoala de Maistri Militari a Fortelor Navale "Amiral Ion Murgescu" dar a participat la toate marsurile de instructie de atunci incoace. A fost si a ramas de-al casei, om de baza, cel mai expansiv dintre mecanici, PR-ul si purtatorul lor de cuvant daca vreti, un om care-ti spune verde in fata ce are de spus. Cu foarte multa experienta este perfect si pentru a fi instructor. Maistrul militar principal Costel Gurita, mai retras, este detasat de la Braila de pe nava Muresul (tot o nava "alba") unde este ajutor sef mecanic, un electrician si un maistru priceput, a fost si in marsul din luna iunie iar maistrul militar principal Paul Iordache, care nu apare in fotografii pentru ca nu crede ca e relevant, este detasat de la NSAM Constanta 281 din Divizionul 130 Nave de Sprijin Logistic din cadrul Flotilei 56 Fregate. La fel ca multi dintre membrii echiajului a trecut si pe la dragoarele maritime, de fapt numarul celor care au fost sau sunt detasati in prezent de la unitatea respectiva este foarte mare la bord. In cazul maistrilor mecanici de la bord aproape toti sunt din "gasca" (scuzati termenul) celor de la dragorul maritim 30 dupa cum spune cu mandrie capitanul Flaviu Kmen, fost sef mecanic si pe aceasta nava inainte de a fi numit la N.S. Mircea.
         Am inceput ierarhic dar poate ar fi trebuit din curtoazie sa incep cu cei ai bordului si mai ales cu maistrul militar clasa I Calin Nicolae, ca tot a fost si ziua lui, a schimbat prefixul la 40 pe data de 10 septembrie aici in Souda. La Multi Ani! Un om deosebit, serios si muncitor, un specialist de incredere, mutat de la dragoarele maritime in 2015, urmarit de mult de seful mecanic si in cele din urma a reusit sa-l "achizitioneze" la bord. Un mare castig pentru nava mai ales ca nu are de gand sa plece de aici prea curand. Ultimul pe lista dar nu cel din urma cu voia dumneavostra este maistrul militar clasa a III-a Alexandru Opincaru, vitalist, tot de la dragorul maritim 30 Sublocotenent Alexandru Axente (cum altfel?) mutat cu o luna in urma la nava si om de perspectiva.
         Dar soldatii gradatii profesionisti sau marinarii mecanici ca sa inteleaga toata lumea? Ca la toti cei de sub punte, a celor care nu se tem sa-si murdareasca mainele cu ulei, fiecare are o viata, o poveste, peripetii, necazuri cum numai la mecanici gasesti. Caporalul Cosmin Bila, motorist, este la bord din 2009, pe Andrei Teme, tot motorist, il regasesc de fiecare data in bombard, Cosmin Pirvu este electricianul (alaturi de Ionut Marius Jalba si Lucian Avadanei) si fratele lui Denis Pirvu, puntistul, pe Ergin Cartali, tot motorist, il stiu la bord din toate marsurile si este cel mai vechi pe nava, lui Victor Ghergu si Alexandru Samoila le-am spus la multi ani la puntea centru sau cum sa nu-i amintim pe mecanicii vitalisti, stiti oamenii aceia care devin brusc extrem de importanti atunci cand se infunda o toaleta, Gheorghe Roman, Andrei Daniel Mocodeanu dar si ceilalti motoristi, spatiul nu-mi permite sa intru in detalii la fiecare, Paul-Mihail Holban, Bogdan Simion, Mircea Razvan sau Cornel Carstocea. Ce lume, ce oameni!
         Acestia sunt oamenii. Dar ce se intampla in sala masinilor, care este lucrul cel mai grav care se poate intampla in timpul unui cart la mecanici la N.S.Mircea? Evenimentele neprevazute ar fi raspunsul - la N.S.Mircea ca si la orice alta nava - de exemplu poate crapa o teava de ulei de la motorul principal care trebuie oprit urgent si cum nici un necaz nu vine singur de obicei se intampla atunci cand marea este furioasa, cand trecem printr-o stramtoare, cand vii la acostare si asa mai departe. Asa s-a si intamplat anul trecut in Canalul Manecii cand tocmai o astfel de teava a cedat, traficul era intens, motorul principal trebuia oprit, in sfarsit, s-a improvizat ceva ca sa mai functioneze o ora pana a fost depasita zona de navigatie respectiva si s-a putut remedia defectiunea. Cum este acolo jos? Pai, in primul rand este foarte cald, temperatura este tot timpul peste 40 de grade, spre 45 si asa va ramane. Nimic nu este imposibil dar montarea unor instalatii de climatizare puternice creste enorm consumul de energie electrica si implica alte diesel generatoare, etc. cu alte cuvinte costuri foarte mari. De aceea functionarea permanenta a instalatiei de ventilatie este importanta pentru mecanici. Singurul telefon care efectiv il scoate din sarite pe maistrul Ursica este atunci cand i se ordona sa opreasca ventilatia la puntea centru pentru a se putea desfasura in liniste diferite activitati sau pe duneta pentru receptiile oficiale, in general oprirea ventilatiei indiferent de motiv. Confortul celor de pe punte inseamna disconfortul celor de la masini unde in lipsa ventilatiei temperatura creste rapid. In al doilea rand ceea ce te loveste de cand deschizi usa este zgomotul foarte mare, permanent, care impiedica orice comunicare normala altfel decat prin semne si face obligatorie purtarea antifoanelor. Zgomotul este undeva la 100 de decibeli si sa nu credeti ca exista sporuri pentru munca in astfel de conditii. Asta-i viata de mecanic!
         Motorul principal al navei de 1100 de CP este o bijuterie in sine (il puteti admira si in fotografii si clipurile video), produs de firma MAK si instalat la bord in anul 1966, seful mecanic imi spunea ca este singurul din lume care mai functioneaza si este foarte bine intretinut dar aici este si meritul generatiilor anterioare de mecanici care au trecut pe la bordul navei (motorul original al navei din 1939 a fost marca MAN de 500 de CP). In prezent diesel generatoarele, patru la numar � trei plus unul de avarie care porneste automat - fiecare cu o putere de 107 KW, sunt produse de firma MAN dar au fost instalate dupa reparatia capitala din santierul din Braila de acum mai bine de 15 ani. Viteza maxima este de aproximativ 10 noduri iar motorul este adecvat pentru un astfel de velier dupa cum spunea tot seful mecanic, proiectat sa fie utilizat la iesirea si intrarea din porturi. Dar cum noi suntem nava militara care are un program de respectat si nu putem depinde doar de bunavointa zeului Eol, dar asta este o alta poveste. Tancurile de combustibil au o capacitate de 78 de tone. La un consum de 2,5 tone pe zi va las pe dumneavoastra sa calculati raza de actiune a navei fara realimentare. Care creste daca navigam cu vele caci atunci consumul se reduce la 600 de litri pe zi (diesel generatoarele functioneaza non stop). Ca sa nu mai spunem ca datorita suprafetei velice foarte mari viteza la navigatia cu vele este uneori egala sau mai mare decat viteza de croaziera!
          Text si foto: Bogdan Dinu

Luni, 10 septembrie, la ora 5,45, inainte de desteptare, suntem treziti de pornirea motorului principal. Ca orice motor are nevoie de incalzire dar manevra de intrare in port incepe de la ora 7 cu pilot la bord. Doar cinci mile ne despart de locul de ancorare din golful Kalyvion de cheul din Souda. Asadar in timpul rasaritului, pe masura ce soarele se inalta, intram tot mai adanc in golful Souda insotiti de doua remorchere. In cele doua borduri peisajul este asemanator, cu tarm stancos si inalt, cu repere cunoscute pentru multi dintre marinarii militari din Fortele Navale Romane deoarece este un port de escala traditional pentru fregatele noastre care participa la misiuni in Marea Mediterana si chiar si N.S. Mircea a mai fost aici anul trecut. Tot aici se afla o baza navala dar si Centrul NATO de pregatire pentru operatiile de interdictie maritima (NATO Maritime Interdiction Operational Training Centre, pe scurt NMIOTC) unde si Fortele Navale Romane au un ofiter.
         La ora opt suntem acostati cu toate legaturile la cheu. Vom ramane aici in Souda timp de patru zile urmand sa plecam spre tara pe data de 14 septembrie la ora 10. Un program lejer pentru nava si echipaj, fara vizitarea velierului de catre turisti sau populatie si fara receptie la bord. Azi, chiar in prima zi, comanda navei si a marsului a oferit un prinz oficial pentru o delegatie de la centrul NMIOTC amintit mai sus formata din comodorul (contraamiralul de flotila) Stelios Kostalas, comandantul centrului, comandorul Erturk Avci, din Marina Militara a Turciei, loctiitorul comandantului, comandorul Charalampos Thymis, seful de stat major, capitan-comandorul Theodoros Papadakis, directorul Educatiei si Instructiei, locotenent-comandorul Robert Kahsin din Marina Militara a Poloniei, instructor in cadrul directoratului Educatie si Instructie si instructorul bulgar din cadrul aceluiasi directorat. De remarcat prezenta ofiterilor din centru care au cadeti la bordul N.S. Mircea si pe care au avut astfel oportunitatea sa-i intalneasca. De la baza navala din Souda au onorat invitatia comodorul (contraamiralul de flotila) Georgios Agrafiotis, comandantul bazei si capitan-comandorul Ioannis Tsolakis, comandantul bazei de suport logistic inaintat Souda. Si desigur a fost prezent la bord ofiterul roman din cadrul centrului, locotenent-comandorul Andrei Scripca. Am detaliat putin componenta delegatiilor deoarece exista legaturi speciale de prietenie aici la Souda, de foarte multa vreme, intre marinarii militari romani si gazdele noastre, fie din Fortele Navale ale Greciei fie din personalul militar international din compunerea centrului, imbogatite la fiecare escala a unei nave a Fortelor Navale Romane. Este inutil sa mai precizez atmosfera cordiala in care s-a desfasurat vizita si pranzul oferit aici de N.S. Mircea. Urmeaza ca miercuri, echipajul si cadetii sa viziteze aceasta facilitate asa cum s-a intamplat si anul trecut. O buna parte a zilei trece cu ambarcarea alimentelor la bord, pret de cateva ore camioanele sosesc pe rand iar lantul uman al cadetilor duc alimentele de pe cheu pana in cambuza navei dupa ce in prealabil este receptionata si verificata. Urmeaza si refacerea plinului la motorina dar in alta zi. In rest, echipajul este liber sa se recupereze dupa ultima saptamana pe mare fie aici in Souda unde nu e mare lucru de vazut sau de facut, fie in Chania aflata la o distanta de sase kilometri sau oriunde pe frumoasele plaje ale insulei Creta.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Duminica 9 septembrie, este teoretic zi de odihna la bord. Pe timpul noptii am strabatut mai mult de 100 de mile marine navigand cea mai mare parte a timpului in vestul Peloponezului si mai apoi tot pe directia sud-est trecem si pe langa insula Kythira pe care o lasam la babord si ceva mai tarziu in cursul zilei depasim pe la sud si insula Antykythira. Plutim astfel si pe o parte mica a Marii Mediterane iar ocolirea celor doua insule de mai sus trezeste nostalgii printre cei cu mai multe marsuri la activ deoarece era calea cea mai folosita la trecerea prin stramtoarea dintre cele doua insule pentru a ajunge in Mediterana. Vantul, potrivnic, bate ceva mai tare, cu 4 metri pe secunda iar marea este bine valurita. Pana spre seara depasim vestul insulei Creta si apoi navigam pe langa coasta de nord.
         Spuneam ca este doar teoretic duminica deoarece lucrurile continua in nota obisnuita la bord. Ne-am odihnit ieri de Sfanta Maria asa ca azi munca continua cu electricienii, se schimba lumina de la bastonul pupa, vopsit, lacuit, mentenanta curenta, schimbare de garnituri, etc. Printre picaturi continua lectiile la nodurile marinaresti si lucrarile de matelotaj. Studenta caporal Ioana Bruma nu are nici o problema cu nodurile, imi face imediat un nod de mar - spuneam ca este cel mai greu de facut - urmat, pentru amuzament, de o spanzuratoare. Ce nu poti sa faci doar dintr-o bucata de saula! Ce ironie, studenta caporal Ioana Bruma este in anul II la Academia Navala "Mircea cel Batran" dupa ce timp de un an si jumatate a fost caporal si a facut parte din echipajul navei, cu sute de carturi la statia radio in timp ce maistrul militar clasa a IV-a Mihai Alexandru, adica fostul coleg de echipaj si instructorul care le preda acum cadetilor taina nodurilor marinaresti este acum student in anul I la Academia Navala!
         Dar lectia cea mai importanta a zilei se desfasoara la puntea centru incepand cu ora 10 si se refera la supravietuirea pe mare. Maistrul militar clasa a II-a Cristian Gazea, seful de echipaj, le arata in detaliu ce contine o pluta de salvare, utilitatea si modul de folosire a fiecarui obiect. De la ancore de furtuna pliabile, dopuri, petice, adezivi, saule, pompa, lanterne pana la pelerine de protectie si costume de protectie termica, nou achizitionate la bord, probate de cadeti, care le pot salva viata. Tot la puntea centru in bordul babord se desfasoara un alt atelier. Aici, cei doi scafandri de bord - iata unde ajung militarii de la Divizionul 175 Nave Scafandri, caporalul Ion Stoian de la Sectia de scafandri de lupta de incursiune si Cezar Butulescu de la Sectia de scafandri de mare adancime - le prezinta echipamentul de scufundare. Ca intotdeauna interesul este mai mare pentru acest domeniu, sunt interesati sa afle amanunte si multi dintre membrii echipajului nu doar cadetii. Se echipeaza rand pe rand, isi pun si butelia in spate si zambesc fericiti din spatele vizorului si cu detentorul in gura. Nu e rau, marina are nevoie in permanenta de noi candidati pentru cursul de scafandri si cine stie, peste cativa ani unii dintre ei se vor regasi scafandri calificati in cadrul Divizionului 175 Nave Scafandri sau poate chiar la colegii de la Divizionul 164 Forte Navale pentru operatii speciale. Cadetii straini s-au incadrat bine in echipaj. La puntea centru maistrul militar clasa a II-a Marian Virlan este mai mult decat multumit de cei doi britanici, Neil Connell si Callum Tapper care scurteaza si refac gasa unei parame. "Se vede ca au mai fost la nave!" concluzioneaza scurt.
         "La posturile de manevra! Manevra prova la post! Pregatiti ancora de fundarisire!" Asta auzim prin statie la ora 17,50. Am ajuns la destinatie in insula Creta si ancoram in golful Kalyvion la o mila nord de tarm. Fundarisim ancora babord cu trei chei de lant pe un fund de 23 de metri. Suntem la doar cinci mile distanta de Souda destinatia noastra finala, mai adanc in interiorul golfului cu acelasi nume si unde de maine va incepe ultima escala a marsului. Dupa ancorare, in momentele libere de dupa masa de seara maistrul militar principal Ionut Comuna isi incearca norocul la undita. Din prima aruncare scoate un biban de mare dar reuseste performanta, tot din prima, sa-l scape inapoi in mare! Altul nici nu a mai prins! La pupa, pe nava acum mult mai linistita in lipsa sunetului motorului principal - care s-a auzit neintrerupt in ultimele trei zile - capitanul Sergiu Serban impreuna cu cadeta poloneza Alicja Zejmo si bulgarul Nikolay Petrov, ambii cart la navigatie, la care s-au mai alaturat si britanicii Neil Connell si Callum Tapper, iau inaltimea la soare si calculeaza ora apusului folosind sextantul si cronometrul de navigatie. O scena tipica aici la bord la ora crepusculului, pe mare sau la ancora.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Sarbatoarea Sfintei Maria Mica din ziua de sambata 8 septembrie ne gaseste la ora 8 dimineata la 15 mile travers vest de cunoscuta insula greceasca Zakinthos dupa ce am mai adaugat 75 de mile in cursul noptii si am lasat in urma si insulele Paxoi, Lefkada, Khefalinia. Este si ora de la care avem permisiunea sa intram in apele teritoriale grecesti fapt care s-a intamplat insa ceva mai tarziu, pe la ora 10 cand la bord a ajuns un alt oaspete neasteptat. Asadar mare sarbatoare crestina dar si mare sarbatoare la bord, pagana ar spune unii, pentru ca zeul Neptun a sosit azi la N.S. Mircea pentru a ii boteza pe cei care au indraznit sa-i tulbure apele. Vorbim cu alte cuvinte de botezul marinaresc, o alta traditie de la N.S. Mircea pastrata cu sfintenie la bord si reeditata in fiecare mars de instructie fara exceptie.
         Ca de obicei surpriza a fost totala pentru cadeti la aparitia zeului si a nimfelor sale, de mare efect si pitoresc costumati si aranjati. Trebuie sa mentionam aici si acum toata echipa, nu de alta dar sa nu se supere zeul si sa avem parte de o furtuna inainte de intrarea in Souda. Maistrul militar clasa a II-a Marian Virlan a fost in rolul zeului Neptun (maistrul militar principal Vasile Ursica care il interpreta cu talent pe zeu ne-a refuzat de data asta) iar cele trei nimfe au fost jucate de maistrul militar principal Ionut Comuna (incredibila transformare se vede clar ca ii place tot ceea ce tine de traditiile marinaresti) soldatul Mihai Bargaoanu si caporalul Florin-Ionut Neacsu, dar au fost si trei pirati, soldatul Bogdan Rinja, caporalul Marian Chehaia si fruntasul Mihai Pantalon. Maestru de ceremonii a fost colonelul doctor Eduard Moise, este a treia oara cand o face dar casca de motociclist cu care a aparut pe punte (oare de unde a facut rost de ea?) nu l-a salvat de botezul marinaresc. Fiecare nebotezat a trebuit sa se aseze pe scaunelul caznelor din ghiordelul cel mare, sa bea licoarea special creata, totul in timp ce era stropit copios de jeturile furtunurilor de apa si din ghiordelele aruncate cu elan de ajutoarele zeului. Nu a scapat nimeni chiar si comandantul navei, comandorul Mircea Tirhoaca, desi este de 10 ani la bord si a mai fost botezat de cateva ori a intrat in joc si si-a jucat rolul.
         Despre cadeti ce sa mai spunem? Dupa primele momente de ezitare entuziasmul a fost general. Pentru cei din afara marinei, pentru publicul larg, vizionarea unui astfel de clip poate parea ca aduce putin cu ritualurile barbare marinaresti, ca zeul si ajutoarele sale sunt putin cam duri cu cei nebotezati. In realitate lucrurile sunt la polul opus iar distractia este garantata si generala. Nu am auzit pe nimeni pe nava care sa se planga de aceasta experienta. Chiar si cadetii germani s-au distrat iar unora le-a placut atat de mult incat au cerut sa mai fie botezati o data. La ei traditia este mai stricta in sensul ca astfel de evenimente se organizeaza doar atunci cand nava trece Cercul Polar sau Ecuatorul si mult mai dura. Aici in Marea Ionica, in drumul nostru spre sud-est, de ziua Sfintei Maria cadetii si echipajul au mai adaugat in bagajul de amintiri inca o fila, inca un moment de care isi vor aminti cu placere in anii care vor veni. Pe langa cei 4-5 "Mariani" de la bord sarbatoritul zilei este caporalul Vasile Gheorghe, de nerecunoscut la adunarea de la ora patru imbracat regulamentar in tinuta albastru camuflaj (tot timpul il vedem in costumul alb de bucatar) cand a fost felicitat de comandantul navei la implinirea varstei de 31 de ani.
         Chiar daca este sarbatoare la lasarea serii capitanul Sergiu Serban ordona adunarea studentilor pe puntea duneta pentru verificarea temei de ieri pentru calcularea si identificarea corecta a pozitiei stelelor cu ajutorul navisferei. A continuat pana noaptea tarziu cu observarea si identificarea stelelor si constelatiilor, plimbati de la prova la pupa dar si invatarea calcului orei apusului si crepusculului adica a intervalului de timp in care inca mai este putina lumina si se pot pregati observatiile astronomice. Adica pregatirea lor pentru navigatie astronomica pe timp de noapte aici in largul Marii Ionice cu cerul instelat deasupra noastra. Ce poate fi mai frumos?
          Text si foto: Bogdan Dinu

Vineri dimineata, 7 septembrie, suntem iesiti din stramtoarea Otranto iar in jurul orei zece suntem din nou langa insula nimfei Calypso, Othonoi conform numelui trecut pe harta, dupa doua saptamani de la precedenta trecere. De data aceasta nu mai oprim si o lasam la babord in drumul nostru prin Marea Ionica - tehnic din aceasta dimineata suntem din nou in Marea Ionica - catre insula Creta. Desi este vineri si intram in Souda abia luni dimineata este din nou zi de curatenie pe nava. O decizie rezonabila daca ne gandim ca maine este sarbatoarea Sfintei Maria iar poimaine este duminica, zi de odihna la bord.
         Ziua se scurge usor, dupa curatenie continua lucrarile de mentenanta, sunetul flexului de data aceasta predomina si un praf fin pluteste la puntea centru de la slefuirea banchetilor in vederea lacuirii, totul pe fundalul insulei grecesti Kerkira pe langa care am mai trecut la venire si care ramane pentru cateva ore in babordul nostru dar la o distanta de peste 10 mile. Dar rumegusul se aduna la puntea centru si de la taierea lemnelor de catre cadetii germani pentru exercitiul de vitalitatea navei, de data aceasta gaura de apa. Din materialul lemnos adus tocmai din Germania si depozitat pe puntea etalon, cadetii invata sa taie cu fierastraul bucatile potrivite, sa le imbine adecvat si sa astupe astfel ipotetica gaura de apa, sub supravegherea celor doi instructori germani specialisti in lupta pentru vitalitatea navei. Treaba serioasa, nu se glumeste iar cadetii sunt implicati 100%. Daca tot am amintit de germani, sarbatoritul de azi de la puntea centru este aspirantul Enrico Stieber, ofiter de cart, 31 de ani.
         Paralel, o parte din cadetii romani tot la puntea centru cu maistrul militar clasa a II-a Marius Tomita, cealalta parte cu maistrul militar clasa a IV-a Mihai Alexandru pe puntea duneta, incep cursul de noduri marinaresti si lucrari de matelotaj. Lectiile de noduri marinaresti se vor desfasura printre picaturi cate o ora-doua atunci cand timpul permite. La final cadetii romani vor trebui sa recunoasca si sa stie sa faca 15 tipuri de noduri: de scaun, de gasa, nod in opt, la trei cazici, de pescar, gura de stiuca, gura de lup, picior de caine, nod lat, de vacar, etc. Ati obosit deja doar citind enumerarea de mai sus? Incercati sa le si faceti daca le-ati retinut macar denumirea. Cel mai folosit de cadeti este nodul de foarfeca cu care isi leaga hamacul in fiecare seara, este de altfel primul nod pe care l-au invatat la bord. Aflu de la instructor ca pentru cadeti cele mai grele noduri, sau cel putin asa le par lor, sunt nodurile de gasa, de scota sau picior de caine. Adevarul este ca cel mai greu nod marinaresc este cel de mar dar nu este cerut la examen. Poate va intrebati de ce trebuie viitorii ofiteri sa cunoasca nodurile marinaresti? Un raspuns decent ar fi ca orice marinar de la bordul unei nave, indiferent de marime, ofiter sau nu, trebuie sa cunoasca nodurile ... marinaresti. Uneori iti pot salva viata. Apoi pentru ca atunci cand vor ajunge la nave pot fi de exemplu sefi manevra prova sau pupa, adica acolo unde sunt folosite o parte din aceste noduri la acostare, la legarea navelor, etc. Evident nu le vor face ei personal dar trebuie sa supravegheze si sa cunoasca daca cei care le executa chiar stiu ce fac sau daca le executa in mod corect. Surprinzator poate dar nu nodurile ii preocupa pe cadeti ci mai mult lucrarile de matelotaj. Aici este mult mai mult de munca iar timpul alocat fiecarei lucrari variaza in functie de dificultate. Dar deocamdata nu isi fac probleme, mai au zece zile pana la examen. Asezati in cerc in lumina blanda a apusului incearca rand pe rand sa reproduca nodurile aratate, cu rabdare si migala de catre instructori, pana cand reusesc singuri. O activitate pe care o iau foarte in serios, o sa fie subiect la examenul de practica de pe data de 18 septembrie de la bord cand vor trebui sa recunoasca si sa faca singuri diferite tipuri de noduri. Maistrul militar principal Ionut Comuna nu se dezminte, are deja cativa discipoli in jurul sau cu care mesteresc impreuna cateva ancorite din saula in timp ce navigam tot mai spre sud-est in Marea Ionica. Seara la puntea centru o parte din echipaj incearca sa urmareasca meciul de fotbal dintre Romania si Muntenegru, o transmisie receptionata greu si fara sunet si incheiata cu un dezamagitor scor alb.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Navigam in continuare cu vele de ieri de la ora 17, am strabatut mai mult de 65 de mile, singuri in largul Marii Adriatice coborand tot mai mult spre sud, este adevarat cu o viteza mai redusa de doar 5-6 noduri pentru ca vantul a scazut in intensitate. Jos in cazarma cadetilor toata dimineata capitanul Sergiu Serban le-a predat cadetilor constelatiile astronomice, i-a plimbat printre stele cu nume ciudate pentru ei - Casiopea, Andromeda, Pegasus, Crucea Nordului, Vega, Altair, Ursa Mare, Orion, Aldebaran, Taurus - cat sa mai uite de caldura si umiditatea din aer. Desenate pe tabla, copiate constiincios in caietele de practica de catre cadeti, repetate si silabisite rabdator de catre instructor, numele stelelor si constelatiilor suna ciudat pentru cei neinitiati in navigatia astronomica mai ales ca nu au deasupra capului cerul instelat. Poate in seara aceasta tarziu sa o poata face de pe puntea duneta. Pana atunci insa cunosc si invata sa lucreze cu navisfera. In bordul babord al cazarmii cadetii germani au o lectie despre razboiul din Golf predata de capitan-comandorul Christian Riechelmann.
         Ca de obicei pe mare, desi navigam cu vele nu ne putem bucura de liniste, totul se deruleaza pe fundalul sonor al sunetului martagonului la bord, acele lovituri de ciocan care inlatura rugina si vopseaua veche ca sa faca loc celor din echipaj care vopsesc si pitureaza peste tot. Ii vezi contorsionati in cele mai imposibile locuri, chiar si in afara bordajului, pe sub balustrade, cabestane chiar si in barcile cu rame, oriunde exista metal sau lemn adica peste tot pe nava, slefuiesc, lacuiesc, vopsesc sub soarele Adriaticii. Nava arata impecabil dar acesta este pretul pe care il platesc membrii echipajului, soldati gradati profesionisti in mare parte, marinari, pentru ca N.S.Mircea sa-si pastreze aspectul marinaresc care ii impresioneaza pe vizitatori in porturile de escala.
         Il rog pe studentul caporal Marian Vlad sa urce sus la cruceta pentru cateva fotografii. Generos - postul lui in arborada este la randunica asa ca este obisnuit cu privelistea de sus - ii cedeaza locul colegului sau Robert Balika care a insistat mult si in final a primit permisiunea sa urce pana la mar. Cum in arborada postul lui este la contragabier - a treia vela de jos - ii intelegem nerabdarea de a ajunge acolo sus in cel mai inalt loc de pe nava. Insotit de rabdatorul si calmul maistru militar clasa a II-a Marian Varlan, asa cum face cu toti doritorii dar si prilej sa mai verifice starea echipamentelor instalate sus pe catarge - urca la inaltimea maxima de pe nava atat in arborele prova cat si in arborele mare, la mar cum se spune, adica la 44 de metri deasupra puntii. Cand coboara este fericit, i s-a indeplinit una din marile dorinte, altfel spus a fost momentul lui acolo sus privind suveran peste intinderile albastre ale Adriaticii. Inaltimea, singuratatea, orizontul albastru, senzatia de "stapanul lumii sau al apelor", privelistea, toate constituie un amalgam de emotii si sentimente greu de inteles poate pentru cei care nu le-au trait. Peste ani si ani atunci cand vor fi de mult ofiteri in Fortele Navale sau viata ii vor purta in alte locuri si profesii aceasta va fi amintirea cea mai puternica din marsul de instructie si din viata lor de marinari si nu privatiunile, oboseala sau caldura si disconfortul din cazarma. Iar cand se vor reintalni peste ani la aniversarile promotiei sau la evenimente legate mai mult sau mai putin de N.S.Mircea una din primele fraze rostite cu mandrie si nostalgie va fi: "Postul meu era la randunica sau la zburator sau la verfavorul contragabierului", etc. Cum spuneam, astfel de momente le apartin numai lor.
         La ora 16 se aude din nou comanda "La front pe vergi!" Vantul a cazut aproape de tot iar viteza navei nu trecea de un nod asa ca se ordona strangerea velelor si reluarea navigatiei cu motor. Suntem aproximativ in mijlocul Marii Adriatice, travers 30 de mile de tarmul Italiei. In mai putin de o ora toate velele sunt stranse. La final aspirantul Laura Zburlea ma roaga sa le fac o fotografie tuturor membrilor echipajului de la cele doua faruri, ofiteri, maistri militari, gabieri, ai bordului sau detasati de la alte unitati, drept amintire. Un gest frumos pentru ca la anul unii dintre ei nu se vor mai regasi in echipaj, maistrul militar clasa a IV-a a intrat la Academia Navala "Mircea cel Batran" si din toamna va incepe cursurile, maistrul militar clasa a II-a Marian Varlan va trece in rezerva, unii dintre cei detasati vor urma alt drum asa ca va fi nevoie de forte proaspete la bord. Asadar o fotografie de familie a tuturor celor de la manevra velelor la finalul ultimei etape de navigatie cu panze a acestui mars de instructie. Dupa 24 de ore de navigatie doar cu ajutorul vantului am parcurs 108 mile marine. Spuneam ca a fost ultima etapa cu vele, fapt confirmat si de comandorul Mircea Tirhoaca, comandantul navei, dar speram totusi sa mai prindem putin vant la plecarea din insula Creta desi sansele, conform prognozei, sunt minime. Vom vedea. Din experienta insa stim ca in Marea Egee pe drumul de intoarcere vantul este potrivnic, bate cu putere din nord si cam la fel este si in Marea Neagra. Oricum comandantul navei este foarte multumit de numarul zilelor in care am navigat doar cu vele, net superior marsului din iunie si comparabil sau chiar mai bun cu cel de anul trecut cand nava a participat si la regata.
         "Masina jumatate inainte!" ordona comandantul la ora 17 si de undeva de la travers de Bari de care ne despart peste 30 de mile ne asternem la drum spre sud-est cu o viteza constanta de sapte noduri spre Stramtoarea Otranto. S-a lasat intunericul si acum putem admira un cer instelat, feeric, cum numai de pe mare sau din varful muntilor se poate vedea. Ne bucuram de el in timp ce cadetii romani descopera stelele si constelatiile si trec dintr-un bord in altul in cautarea Andromedei.
          Text si foto: Bogdan Dinu

In dimineata aceasta, pe data de 5 septembrie, ne-am despartit de Split dar continuam sa navigam pe langa coasta dalmata. La ora 10, cu pilot la bord, salutati de pe cheu de doamna Alina Danet de la consulatul onorific al Romanei din oras si de comandorul Nenad Kontri, ofiterul de legatura croat si asistati de doua remorchere executam manevra de iesire din port. Privim pentru ultima data faleza cu palmieri a batranului oras si, depasiti in viteza de tot felul de feriboturi si catamarane luam drum direct spre sud de data aceasta taind ceea ce pe harta este canalul Split. Navigam insotiti din curtoazie in babord de o nava a Garzii de Coasta a Croatiei pana la intrarea in stramtoarea Vrata. Are numarul de bordaj 02 dar mai interesant este numele navei: Solta, chiar numele insulei pe langa care o sa trecem in curand. Prin tribord ne depaseste un feribot al companiei Jadrolinija cu un alt nume de insula din zona pe langa care am trecut la venirea in Split: Korcula.
         Dupa ce iesim din stramtoarea Vrata, care separa insula Solta de Brac, cunoscute destinatii de vacanta spre care se indreapta multimea de feriboturi, luam drum de sud-vest pana la insula Sveta, punct de unde intentionam sa ridicam velele si de unde ruta noastra apare ca o linie dreapta spre sud-est pana o sa revenim in Marea Ionica la vest de Creta. La iesirea din stramtoare vantul creste in intensitate si ajunge la 10 metri pe secunda iar stropii valurilor ajung chiar si pe puntea duneta. Albastrul Adriaticei se albeste de la spuma berbecilor si a velelor ambarcatiunilor de tot felul, intr-un numar impresionant. Pana dincolo de ora 16 am navigat astfel cu motor cu o viteza de 7,5 noduri pe o mare tot mai agitata, vantul a crescut pana la 12 metri pe secunda in timp ce am lasat la babord insulele Hvar si mai apoi Vis. Si pentru ca ne doream sa incepem cat mai curand navigatia cu vele nu am mai asteptat sa ocolim prin babord insula Sveta si am scurtat-o direct spre sud curat prin vestul insulei Vis si cu insula Bisevo in tribord prin stramtoarea care le separa, Bisevski. A fost si ultima zona in care am mai avut semnal la telefoanele mobile, de acum vom naviga in mijlocul Marii Adriatice. Sarbatoritul zilei de 5 septembrie este cadetul german Andre Perschke care a implinit in largul Marii Adriatice 21 de ani.
         S-au legat deja prietenii pe nava intre cadetii romani si germani, intre cei straini asa ca nu mai este nimic neobisnuit sa vezi tineri viitori ofiteri de marina din tari diferite, cu uniforme diferite, discutand impreuna sau admirand privelistea orasului la plecarea din port. Sunt tineri, frumosi, optimisti la inceputul vietii si profesiei. Un exemplu doar, surprins de aparatul foto, sunt britanicul Neil Connell si cadeta germana Julia Singer.
         Se aude comanda "La front pe vergi!", cadetii urca in arborada sa dezlege velele si in foarte scurt timp le intindem aproape pe toate, mai putin randunica. Acelasi spectacol, aceeasi forfota pe toate cele trei punti si in arborada unde urca pe rand, la ordin, cadetii pentru dezlegarea sachetilor astfel incat velele sa poata fi desfasurate. Intai cei de la vela de sus, randunica sau zburatorul, mai mici de inaltime dar mai sprinteni, apoi cei de la contragabier, gabier si vela mare, mai puternici pentru ca este nevoie de mai multa forta la strangerea velei mari. Un adevarat "balet" al cadetilor la urcarea pe grijele (mai simplu spus este vorba de "treptele" sarturilor, scarilor din parama si cabluri metalice pe care urca in arborada in cele doua borduri), la trecerea prin gabie si cruceta (cele doua mici platforme de pe catarg) la trecerea de aici pe verga si tapapie (prima este cea care sustine vela, a doua este parama metalica pe care stau cu picioarele cadetii) sau la dezlegarea sau dupa caz, strangerea si legarea velelor. Totul dublat de "coregrafia" de pe punti, cu tragerea si manevrarea paramelor de la caviliere si din borduri de la scote, contrascote, strangatori, mure si fungi (pe scurt toate sunt manevre curente si parame pentru manevrarea, intinderea sau strangerea velelor). Un vacarm dominat de comenzile autoritare ale ajutorilor sau sefilor de far, fie ca e vorba de maistrul militar clasa a II-a Cristian Gazea, maistrul militar clasa a IV-a Mihai Alexandru sau maistrul militar clasa a II-a Marius Tomita, transmise prin megafon: "Trage gabierul!", "Stop randunica!", etc. Si asa cum aminteam in alta corespondenta momentele intrarii in scena sunt anuntate prin statia de amplificare de "regizorul" de pe puntea duneta fie ca este vorba de aspirantul Laura Zburlea, de locotenentul Attila Bokor sau ofiterul secund, capitanul Florin Albici. Adica nu doar de ofiterul cu manevra velelor de pe nava ci si de toti ofiterii de cart pentru ca fiecare trebuie sa cunoasca aceste lucruri. Si peste toti, precum autorul care a scris toata "partitura", privind discret dar fara sa intervina chiar daca nu ii scapa nimic, este comandantul navei, comandorul Mircea Tirhoaca. Imaginea pe care am surprins-o, cu el urcat pe banchetul de la alidada din babord ca sa poata vedea pana in prova la focurile bompresului este elocventa dar nu este nimic neobisnuit la bord.
         "Stop masina!" la ora 17 si de acum incolo navigam doar cu ajutorul vantului care a mai scazut in intensitate, are acum doar 7 metri pe secunda din sud-est, adica perfect pentru noi. Urmeaza o etapa de aproximativ 60 de mile marine prin mijlocul Marii Adriatice, speram noi numai cu vele, iar maine noapte ajungem in Stramtoarea Otranto. Este timp suficient, daca ne uitam pe program abia maine, 6 septembrie, trebuie sa parasim apele teritoriale croate la ora 23. La asfintit trecem si de insula croata Susak la o distanta de 8 mile in babord. La prova, un spatiu pe care il prefera pentru momentele de repaus, cadetii germani se relaxeaza la sfarsitul zilei, joaca carti, se odihnesc sau lucreaza la sacul de marinar pe care trebuie sa-l termine curand. De acum suntem singuri pe intinsul Adriaticii, e liniste pe nava si inaintam cu 6 noduri spre sud, sud-est, cu vantul cel bun.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Ploua in ultima zi de escala in Split. La inceput mai usor la ridicarea pavilionului si a geacului apoi torential. Abia dupa ora 10.30 cand soarele se arata din nou se poate trece la montarea tendaletului la puntea duneta si pupa deoarece azi are loc si receptia oficiala de la bordul navei. Trebuie spus ca unul din motivele pentru care a fost ales orasul Split pentru escala a fost si dorinta Academiei Navale "Mircea cel Batran" de a dezvolta proiectele de colaborare cu institutii similare de aici. Ieri nava a fost vizitata de domnii conferentiari Nikola Racic, decan, si Pero Vidan, prodecanul Facultatii de Studii Maritime din cadrul Universitatii din Split, gazda fiind capitanul Sergiu Serban. Azi a fost randul conducerii navei, a comandorului Mircea Tirhoaca, capitanului Sergiu Serban si aspirantului Catalin Sisman de la Academia Navala "Mircea cel Batran" dar si a sase studenti (trei romani, doi polonezi si un chinez) sa raspunda vizitei iar ceea ce am vazut acolo este de natura sa ne bucure si sa constituie bazele unei colaborari serioase (polonezii au deja o colaborare anterioara iar cadetii Alicja Zejmo si Marcin Kleparski chiar stiau despre ce este vorba, institutiile organizeaza de ceva timp conferinte comune). Simulatoare de navigatie moderne, laboratoare, o suta de cadre didactice, peste1500 de studenti si, mai ales, de anul acesta a fost infiintata o sectie militara, unde pentru inceput vor studia aproximativ 30 de studenti croati dar si din Serbia si Muntenegru. Promitator.
         Revenind la receptia oficiala, pe puntea duneta s-au reunit peste 80 de persoane iar Fortele Navale ale Croatiei au fost bine reprezentate de numerosi ofiteri si maistri militari de la mai multe unitati (Flotila, Garda de Coasta, Baza Logistica Navala, Centrul de Pregatire, Batalionul de Supraveghere si Recunoastere, etc.) condusi de locotenent-colonelul Ivan Vukovic, comandantul Centrului de pregatire de aici din Split. O surpriza placuta a fost revederea cu capitanul Slaven Jurisic care acum zece ani a participat la marsul de instructie din 2008 in calitate de proaspat aspirant. Frumoasa revedere si iata cum N.S. Mircea reuneste la bord prieteni sau fosti membri (chiar daca temporar) ai echipajului din marsurile de instructie trecute. De altfel, intamplarea a facut sa fie prezenti la bord mai multi membri germani din echipajul de acum un an sau chiar de la cel din luna iunie, aflati in vacanta aici la Split sau pe insulele din jur. O revedere interesanta pentru toata lumea. Urarile de bun venit au fost adresate de doamna Alina Danet, functionarul consular de la consulatul onorific de aici din Split precum si de comandorii Gabriel Moise si Mircea Tirhoaca. Nu au mai fost cantece marinaresti dar nu a lipsit ceremonia coborarii pavilionului si a geacului. Au fost prezenti cadetii straini, cei romani dar si germani care s-au bucurat de prezenta atasatului militar de la ambasada Germaniei de la Zagreb, locotenent-colonelul Dirk Bocklet. A onorat invitatia, asa cum a promis cu o zi inainte, si presedintele consiliului local municipal, incantat de nava, domnul Igor Stanisic.
         Aminteam ieri de legatura dintre N.S.Mircea si Croatia, mai exact velele din dotarea navei sunt produse de firma Dustom Sail din aceasta tara. Am avut placerea sa il avem invitat si pe domnul Ivan Markovic, managerul companiei.
         Nava Scoala Mircea si-a facut simtita prezenta aici, in Split, unde pavilionul romanesc a fluturat la cheul portului Luka, in fata vechiului palat al lui Diocletian (de altfel din turnul catedralei Sf.Domnius nava noastra era admirata in toata splendoarea ei de turisti de toate natiile) si locul de unde maine dimineata vom pleca spre sud spre ultima noastra destinatie, insula Creta.
          Text si foto: Bogdan Dinu

A doua zi de escala in Split este dedicata in buna parte vizitelor oficiale, pe care delegatia N.S. Mircea, conform programului si traditiei, urmeaza sa le faca autoritatilor locale si militare. Membrii echipajului insa se pot bucura in continuare de tot ceea ce poate oferi orasul dalmat. Nu inainte insa de a ambarca la bord alimentele si proviziile pentru urmatoare etapa de mars.
         Prima oprire a delegatiei romane - alcatuite din comandorul Gabriel Moise, comandantul marsului, comandorul Mircea Tarhoaca, comandantul navei, Aurel Georgescu, consulul Romaniei la Zagreb (din pacate nu exista atasat militar al Romaniei in Croatia, de aceasta tara raspunde atasatul din Budapesta) si doamna Alina Danet, functionar consular de la consulatul nostru onorific din Split - a avut loc la Centrul de pregatire al Fortelor Navale Croate, unde am fost primiti de comandorul Ivan Vukovic, comandantul centrului. A fost un bun prilej de cunoastere reciproca, a sistemului de pregatire a cadetilor, diferit de cel din Romania.
         A urmat vizita oficiala la prefectura din Split, una dintre cele mai bine pregatite de pana acum de catre gazde, cu prezentari complete intr-un cadru oficial, intr-un spatiu de mari dimensiuni, cu declaratii de presa si interviuri, cu alte cuvinte, a fost vizibila intentia reprezentantilor guvernului in Split, de a acorda evenimentului toata atentia. In absenta prefectului, am fost primiti de subprefectul Ante Sosic si Damir Gabric intr-o intrevedere care a durat mai bine de 45 de minute. La final, comandorul Gabriel Moise a sustinut o declaratie de presa si a acordat interviuri posturilor locale si nationale de televiziune.
         Ultima oprire oficiala a fost la sediul primariei din Split, o cladire cu o istorie interesanta, o constructie frumoasa, care in timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost sediul cartierului general al armatei italiene din zona, iar dupa 1945 si pana in 1990 a fost sediul Statului Major al Marinei Militare al fostei Republici Iugoslave. Am fost intampinati de domnul Igor Stanisic, presedintele Consiliului Local Municipal, care ne-a declarat incantat ca a primit pana acum delegatii de la trei nave aflate in escala, dar ca N.S. Mircea este cea mai frumoasa. La final, am facut o "escala" si la sediul celui mai nou consulat onorific al Romaniei din Croatia (celalalt consulat, in afara de Zagreb, se afla la Riejka), aflat intr-o locatie deosebita. A fost si ultima zi in care domnul Aurel Georgescu, consulul Romaniei, s-a aflat alaturi de noi si care a avut amabilitatea sa ne declare: "Este o oportunitate deosebita vizita Navei-Scoala "Mircea", in portul Split, de promovare a imaginii Romaniei in acest an aniversar al Centenarului Unirii si am observat in intalnirile pe care le-am avut in cursul acestei zile ca autoritatile locale si cetatenii au fost interesati, au vazut ceva inedit si, intr-adevar, cu aceasta vizita, imaginea Romaniei a avut foarte mult de castigat in acest sens. Este buna o astfel de escala, consider ca este util ca si in viitor in marsurile de instructie care se vor efectua sa se realizeze asemenea intalniri cu autoritatile locale, cu posibilitatea ca cetatenii sa viziteze nava."
         Ca o curiozitate, velele N.S. Mircea din prezent sunt produse de o firma de aici din Croatia, Dustom Sails se numeste, care a si postat pe facebook o fotografie cu nava noastra in escala la Split, de altfel aici sunt mai multe companii cu traditie in confectionarea de vele.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Este duminica, zi de odihna, dar nu si pentru marinarii de pe N.S. Mircea. La ora 8, ridicam ancora din rada orasului Split unde am stat peste noapte si cu pilot la bord, in mai putin de jumatate de ora, suntem acostati. Vreme noroasa aici pe coasta dalmata, pe parcursul zilei a si plouat, dar temperaturile sunt ridicate. Trebuie spus de la inceput ca de data aceasta beneficiem de o pozitie excelenta, practic suntem punctul de atractie al tuturor turistilor de pe faleza orasului si nu e putin lucru, avand in vedere cate iahturi si nave superbe sunt acostate in zona. Dupa ce initial se hotarase sa stam cele trei zile la cheul portului militar, in cele din urma s-a decis, in mod fericit, sa acostam in portul de feriboturi Luka, la dana 17, practic, in centrul orasului sau daca vreti in locul de unde vin sau pleaca foarte multi dintre turistii care viziteaza Splitul. In tribordul nostru se afla o gigantica nava de pasageri, la toate celelalte cheuri vin si pleaca intr-un ritm nebun feriboturile sau catamaranele care fac legatura cu toate insulele (pe langa multe dintre ele am trecut si noi) din zona (Solta, Vis, Brac, Hvar, Korcula, Makarska, Mljet) pana la Dubrovnik sau Ancona in Italia. Se adauga iahturile charter de toate felurile si dimensiunile. Parca nicaieri nu am mai vazut un asemenea trafic maritim de pasageri. E benefic pentru noi, suntem "la vedere" cum se spune, fapt care se va reflecta si in numarul de vizitatori. In al doilea rand, suntem aproape, practic peste drum, de Palatul lui Diocletian, fosta cetate-palat ridicata la inceputul secolului al IV-lea, care se intinde pe cateva hectare, este conservata uimitor, poate si datorita faptului ca a fost locuita neintrerupt in ultimii 1700 de ani. Este atractia turistica, numarul unu nu doar in Split, ci a intregii Croatii si este greu de depasit.
         Prima zi a escalei noastre dalmate este si mai agreabila prin lipsa unui program oficial. Fiind duminica, vizitele la autoritatile locale si militare au fost amanate pentru maine, asa ca toata lumea de la bord, cu exceptia carturilor si serviciilor desigur, a fost libera sa exploreze orasul. Un oras dalmat care respira istorie prin toti porii, un oras turistic prin excelenta, dar care stie sa exploateze potentialul istoric si natural. Asa ca nu stiu exact pe unde i-au purtat pasii pe membrii echipajului, dar i-am intalnit pe multi dintre ei pe stradutele din palat, la catedrala, pe langa zidurile vechi, la terasele si cafenelele care efectiv impanzesc orasul in ciuda preturilor piperate, dar care sunt tot timpul pline, la cele doua plaje ale orasului sau la concertul de jazz de seara din parcul Strossmayeroz sau dansand pe muzica live in peristilul vechiului palat.
         Sarbatoritul zilei, care s-a putut bucura de toate aceste, este caporalul Adrian Toma, radiotelegrafist, si a implinit, aici in Split, varsta de 45 de ani.
         Avem si ecouri de la vizita noastra din Durres. Shefqet H. Kercelli, jurnalistul din cadrul Fortelor Navale Albaneze ne-a trimis, prin internet desigur, editia din 31 august a saptamanalului Ministerului Apararii, Ushtria, unde pe prima pagina si urmatoarea este relatata generos vizita N.S. Mircea in Durres.
         Splitul se afla la o distanta de aproximativ 400 de kilometri de capitala tarii Zagreb, asa ca nu avem mari asteptari privind o prezenta diplomatica romaneasca sau straina semnificativa, mai ales ca suntem tot in perioada concediilor diplomatice si a reuniunii anuale a ambasadorilor romani la Bucuresti de la inceputul lunii septembrie. Asadar E.S. domnul Constantin-Mihail Grigorie, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Republica Croatia era plecat in tara, dar totusi l-am avut oaspete la pranz la bord pe domnul Aurel Georgescu, consulul Romaniei la Zagreb, care in ciuda programului incarcat a reusit sa ajunga la noi pentru doua zile. A fost insotit de doamna Alina Danet, functionar consular de aici din Split, de la cel mai nou consulat onorific deschis in primavara aceasta si astfel au putut fi puse la punct ultimele detalii ale vizitelor oficiale de maine. Noaptea, cu marele pavoaz ridicat si pavoazul electric aprins, N.S. Mircea vegheaza de pe apa batranul oras dalmat asa cum turnul vechii catedrale o face din mijlocul istoricului palat.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Dimineata zilei de 31 august, ultima a lunii si calendaristic cel putin si a verii, ne gaseste navigand cu motor cu o viteza de 5,5 noduri tot in Marea Adriatica travers de Muntenegru. Este o etapa de mars foarte scurta de numai trei zile si suntem in grafic, chiar avem un avans considerabil. La ora 10 intram in apele teritoriale ale Croatiei si mai spre seara intentionam sa ramanem in deriva langa una din numeroasele insule si insulite din zona. Azi are loc la bord unul din exercitiile importante ale marsului, cel de lupta impotriva incendiilor, urmat de cel de abandon a navei cu lansarea plutei de salvare si parasirea navei de catre echipaj. O parte din cadeti si echipaj, echipati cu vestele de salvare chiar vor sari in apa de la puntea centru si vor inota pana la pluta de salvare, deci va fi ceva foarte aproape de realitate.
         Dar pana la el in prima parte a diminetii capitanul Flaviu Kmen, seful mecanic al navei, face o prezentare a materialelor de vitalitate astfel incat cadetii sa inteleaga mai usor cum se va actiona pe timpul exercitiilor. De data aceasta exercitiul este condus de partea romana. La inceput le sunt prezentate modul de actiune la incendiu apoi materialele si echipamentele. Fiecare dintre cadeti manevreaza furtunul de incendiu iar o parte dintre ei, inclusiv fete, se echipeaza complet cu costumul de protectie, casca, masca de oxigen, manusi, cizme. Pe o caldura de 35 de grade si un soare nemilos fiecare astfel de echipare este echivalentul unei saune.
         Tot pana in masa de pranz cadetilor romani le sunt repartizate lucrarile de matelotaj pe care vor trebui sa le realizeze si sa le prezinte peste doua saptamani la examenul de la finalul marsului. La puntea centru maistrul militar principal Ionut Comuna le arata cadetilor romani si straini cum sa faca o ancorita din saula. O adevarata enciclopedie vie a lucrarilor de matelotaj maistrul Comuna duce pana aproape de arta aceasta pasiune pentru realizarea de obiecte decorative sau de folosinta cotidiana din saula sau parama. Paiete (covorase), "ursi" (tot un fel de covorase dar mai "pufoase" realizate pe un fel de cadru de lemn asemanator gherghefului), impletituri, practic orice se poate realiza cu pricepere si pasiune, doar din saula. Detasat de la Scoala de Maistri Militari a Fortelor Navale "Amiral Ion Murgescu" ca specialist grup manevra vele pentru acest mars, este unul dintre cei mai priceputi din marina (pasionat si de "bucatareala" il gasesc deseori in bucatarie ajutandu-i din placere pe cei de acolo in timpul liber) alaturi de maistrul militar clasa a II-a Marius Tomita de la aceeasi scoala sau seful de echipaj, maistrul militar clasa a II-a Cristian Gazea si maistrul militar clasa a IV-a Mihai Alexandru, asta pentru a mentiona doar pe cei prezenti la bordul navei. Cadetii se intalnesc cu lucrarile de matelotaj doar in practica de la bordul N.S.Mircea, unii dintre ei sunt interesati si realizeaza cu placere lucrarile pe care le-au primit ca tema dar mai apoi contactul cu aceasta veche indeletnicire marinareasca dispare. Pasionatii impletiturilor din saula sau parame - si nu vorbim aici de lucrarile curente si normale la bord cum sunt realizarea de parame, gase, rodante, garlin, matisare, patronare, botare (nu am spatiu sa explic toti acesti termeni dar se refera in general la tipurile de parame de la bordul unei nave sau operatiile de realizare a acestora si trebuie sa recunoasteti ca au o sonoritate deosebita) - sunt din ce in ce mai putini in marina si din pacate tendinta generala de "butonare" a dispozitivelor digitale de orice fel, mult mai facila, are intotdeauna castig de cauza fata de manualitatea ceruta sau presupusa de o astfel de pasiune.
         La ora 15 se aude comanda "Stop masina!" urmata de fundarisirea ancorei din tribord cu patru chei de lant. Ne aflam la 13 mile marine travers de exclava Bosnia-Hertegovina (aceasta tara are iesire la Marea Adriatica cu un litoral de cateva zeci de mile marginita la nord si sud de teritoriul Croatiei) si la sapte mile sud de insula croata Mljet. Marea este plata, "cearceaf" am putea spune, nu sunt valuri deloc desi adie o briza usoara, de un albastru ultramarin si o salinitate ridicata care asigura o buna flotabilitate - cadrul perfect pentru ceea ce avea sa urmeze. Brusc soneriile navei incep sa sune: "Incendiu in cazarma trei!". Intervine grupa de vitalitate dar incendiul nu poate fi stapanit si continua sa se extinda. Comandantul ordona abandonarea navei. Evident este scenariul unui exercitiu dar de data aceasta foarte aproape de realitate. Pluta de salvare, umflata in prealabil la prova, era deja lansata la apa si legata de nava in bordul tribord. In serii de cate zece, echipati cu veste de salvare, echipajul sare rand pe rand in apa de la puntea centru, inoata pana la insula unde sunt ajutati sa urce. Cand pluta este plina este trasa langa bordaj iar "naufragiatii" revin la bord pe scara de pilot. Exercitiul se desfasoara in conditii de siguranta deplina, cei doi scafandri de la bord, caporalii Ion Stoica si Cezar Butulescu detasati de la Divizionul 175 Nave Scafandri sunt demult in apa gata sa acorde asistenta daca este cazul, ca si bombardul navei care se invarte permanent in jurul plutei. Catarati in bordul tribord maistrul militar clasa a II-a Marius Tomita si capitanul Sergiu Serban de la Academia Navala repeta cu rabdare la fiecare cadet: "Mana stanga sub bratul drept, dreapta pe nas, un pas mare in fata, salt!" Sau in limba engleza pentru cadetii germani deoarece au fost multi doritori: cadeti romani, germani, fete si baieti, membri ai echipajului, instructori. Exercitiul are obiective clare si nu s-a dorit sa fie o baie in mare libera dar, ca sa fim sinceri, este binevenit pe aceasta vreme caniculara. Apa este calda, limpede dar ... foarte sarata. Singurul regret este faptul ca nu putem sa sarim fara vesta de salvare. Regulile sunt stricte si nu exista exceptii. Mai bine de trei ore a durat exercitiul iar comandorul Mircea Tirhoaca, comandantul navei, ca de altfel si comandorul Gabriel Moise, nu s-au miscat din bordul tribord pana cand ultimul om nu a revenit la bord. O zi plina, un exercitiu mai mult decat reusit, cu obiectivele atinse plus bonus o baie in mare adica un echipaj multumit. Sarbatoritul zilei la bord este subofiterul german Malte Kruip care a implinit 34 de ani aici in Marea Adriatica dar care, ca sa fac un joc de cuvinte, nu a abandonat nava!
         La ora 19,25 pornim motorul si ne continuam drumul spre nord-vest cu o viteza de sase noduri si intentionam sa ancoram maine in jurul orei 17 in rada portului Split. S-a lasat noaptea peste un peisaj magnific dar pe puntea duneta cadetii nostri nu au incheiat ziua, cauta Steaua Polara si asteapta sa rasara luna pentru a lua cu sextantul inaltimea la doi astri, poate chiar sa stabileasca astronomic punctul navei adica sa inceapa sa desluseasca ce inseamna navigatia astronomica.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Este dimineata in care dupa efectuarea apelului general parasim portul Durres si nu oricum. Ecourile succesului receptiei de seara trecuta nu s-au stins nici printre membrii echipajului si mai ales nici printre gazdele noastre de aici din Albania. Dovada este faptul ca la plecarea noastra au fost prezenti pe cheu nu doar colonelul Florin Tutuianu, atasatul militar, lucru firesc si normal, dar mai ales generalul maior Ylber Dogjani, comandantul Marinei Militare a Albaniei cu o parte dintre colaboratorii sai. Astfel ca la desprinderea de cheu cadetii romani si straini au salutat pentru ultima data gazdele, din arborada de data aceasta, cu trei strigate puternice de ura cu caschetele in vant. Ca un ecou a venit si salutul cadetilor si instructorilor germani aliniati la front pe puntea duneta si puntea teuga. Impresionant, chiar si pentru echipaj care asista sau participa direct la astfel de saluturi dar cu siguranta mai ales pentru gazdele noastre de pe cheu.
         Imediat dupa iesirea din port are loc deja traditionalul exercitiu simulat de abandon al navei care se desfatoara dupa fiecare escala si are rolul de a testa timpul de reactie al echipajului in astfel de cazuri, identificarea corecta a plutei de salvare la care trebuie sa se prezinte, etc. Asadar, la auzirea semnalului fiecare din membrii echipajului, echipat cu vesta de salvare, se prezinta in cea mai mare viteza la puntea centru in dreptul sefului de pluta la care este repartizat si care verifica prezenta. O rutina puteti spune dar una care poate face diferenta dintre viata si moarte intr-un caz real. A fost doar o simulare, un exercitiu mult mai aproape de realitate o sa aiba loc maine in largul Marii Adriatice.
         La inceput navigam direct spre vest mai mult de 20 de mile marine ocolind o zona marcata pe harta ca fiind periculoasa pentru navigatie datorita posibilitatii existentei unor mine marine vechi. Mai exact nu pentru navigatie - feriboturile o traverseaza permanent - ci interzisa pentru ancorare. Nu ca am avea de gand sa ancoram, abia am plecat din port, dar pentru ca avem destul timp preferam sa iesim in mare larga pe aceasta ruta. Abia apoi am schimbat de drum si ne-am indreptat spre nord, nord-vest spre urmatoarea noastra destinatie, portul Split din Croatia.
         Urmeaza un exercitiu de om la apa si la solicitarea comandantului navei, comandorul Mircea Tirhoaca, acesta va fi executat si condus de catre partea germana. Chiar daca procedurile sunt aceleasi suntem curiosi sa vedem cum se descurca colegii nostri germani. Totii cadetii romani sunt adunati la pupa sau urcati pe puntea etalon de deasupra comenzii unde capitanul Sergiu Serban le explica deja etapele exercitiului. Pe puntea duneta ofiterul german de cart capitanul Bettina Ludwig impreuna cu aspirantul Enrico Stieber si cadetul Luca Mennen la timona (inainte de a fi cadet a fost in marina germana asa ca este familiarizat cu timona) sunt gata de actiune. Cartul de navigatie este asigurat de cadetul Marcus Uellner iar la veghea pupa e Tim Zerull. Asadar o echipa 100% germana supravegheata totusi discret de comandantul navei, comandorul Mircea Tirhoaca, de secund, capitanul Florin Albici si locotenentul Atilla Bokor, comandant grup de lupta comunicatii si informatica dar acum ofiter de cart. Surpriza totala pentru noi a fost ca nu au folosit manechinul Oscar ci chiar capitan-comandorul Christian Riechelmann seful delegatiei germane, a sarit in apa la puntea centru, echipat cu vizor si tub, atunci cand nimeni nu se astepta. Se da alarma, se arunca un colac de salvare de la bord, cadetii germani de la veghe pupa si de pe puntea duneta striga puternic aratand in permanenta cu mana intinsa directia unde se afla omul cazut in apa. Nava executa manevra de intoarcere, un rondou perfect, bombardul este lasat la apa, recupereaza „naufragiatul” care este ridicat la bord cu ajutorul gruiului (instalatia cu care este coborat si bombardul la apa). Om salvat, exercitiu reusit! Mai tarziu capitan-comandorul Riechelmann mi-a explicat ca si in marina germana la inceputul pregatirii cadetilor se foloseste Oscarul. Mai tarziu, pe masura ce pregatirea evolueaza, dupa multe astfel de exercitii derulate in toate conditiile si situatiile, Oscarul este inlocuit de o persoana tocmai pentru a conferi dinamism si realism in astfel de momente. Dupa exercitiu, la pupa, capitanul Sergiu Serban explica din nou cadetilor romani si straini adunati in jurul sau toate etapele exercitiului si care sunt pasii de facut, oferind toate detaliile necesare. Continua si cu explicarea exercitiilor si a modului de actiune in cazul exercitiilor de vitalitate, de lupta cu focul, a gaurilor de apa si exercitiilor de abandon a navei. Toate au un rost pentru ca maine este programat tocmai un astfel de exercitiu.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Ultima zi de escala la Durres a fost si cea in care batranul nostru velier si-a indeplinit si aici cu succes cea de a doua misiune, dupa cea de instruire a cadetilor, si anumea cea de ambasador al Romaniei pe marile si oceanele lumii. Cu alte cuvinte diplomatie navala. Cum? Prin receptia oficiala organizata la bord in fiecare port si la care au participat peste 80 de persoane in afara de membrii echipajului. Daca aminteam de diplomatie navala este si pentru ca majoritatea invitatilor au fost din corpul diplomatic al ambasadelor din capitala tarii, Tirana. Energicul si inimosul atasat al apararii de la ambasada noastra – l-am numit aici pe colonelul Florin Tutuianu - a reusit performanta de a aduce la bord nu doar pe foarte multi dintre colegii sai atasati militari dar si ambasadori sau alti reprezentanti diplomatici. Spuneam performanta deoarece luna august este prin traditie luna de vacanta pentru personalul diplomatic acreditat – chiar si ambasadorul Romaniei, Excelenta Sa Mircea Perpelea, era plecat in Romania in concediu dar si pentru o reuniune a ambasadorilor – iar timpul a fost foarte scurt.
         Incepand cu ora 19 la puntea centru comandorii Gabriel Moise si Mircea Tirhoaca, capitan-comandorul Christian Riechelmann, impreuna cu Raul Trutescu, consulul Romaniei si colonelul Florin Tutuianu au primit la bord invitatii. Am remarcat prezenta ambasadorului Bulgariei, Excelenta Sa Momchil Raytchevski, insarcinatului cu afaceri al ambasadei Germaniei, Johannes Dietrich insotit de numerosi membri ai amabasadei, a atasatilor militari din Germania, Marea Britanie, Turcia, Italia, Grecia, Statelor Unite ale Americii, Chinei sau Cehiei. Din partea gazdelor albaneze au fost prezenti Roland Nasto, prefectul din Durres, generalul de brigada Nazmi Cahani, comandantul Fortelor Terestre albaneze care l-a reprezentat si pe seful statului major al apararii, generalul-maior Ylber Dogjani, comandantul Fortelor Navale impreuna cu seful sau de stat major comandorul Arsen Mullaj, directorul autoritatii portuare sau consulul onorific al Romaniei la Tirana, Elvis Toci si colaboratori ai ambasadei noastre de la Tirana.
         Au vorbit in deschidere colonelul Florin Tutuianu, comandorul Gabriel Moise, locotenent-colonelul Hans Peter Wamsler, atasatul amilitar al Germaniei iar din partea gazdelor a raspuns generalul de brigada Nazmi Cahani. Dar sarea si piperul receptiei care a surprins in mod placut invitatii au fost mini-recitalurile de cantece marinaresti sustinute de cadetii romani si straini de la bord. Rand pe rand s-au perindat pe la microfon cadetii din Bulgaria, China, Polonia, Marea Britanie si la sfarsit corul cadetilor romani aplaudati generos de catre asistenta. O idee foarte buna care a „incalzit” rapid atmosfera si a facilitat socializarea iesind putin daca vreti din tiparele oficiale. Mai mult, a fost elementul specific marinaresc – pana la urma receptia se desfasoara pe o nava, si nu orice nava ci un velier – ca si barul amenajat in barca din babord scoasa in afara bordului pentru acest scop si adusa la nivelul puntii duneta (o idee preluata probabil de la velierul scoala ecuadorian Guayas, care mareste spatiul disponibil pe puntea duneta si atrage ca un magnet invitatii prin pitorescul sau). O sa trimit in fiecare din corespondentele viitoare un astfel de clip video cu cantecele marinaresti intepretate de cadeti ca sa vedeti si dumneavoastra care a fost atmosfera de la receptia oferita de N.S.Mircea.
         La astfel de receptii participa toti cadetii straini si o parte din cei romani si germani. Mai mult, din curtoazie sunt invitati mai ales personalul diplomatic si atasatii militari din statele din care provin cadetii tocmai pentru ca acestia sa se poata intalni si sa-si poata relata experientele de la bord conationalilor si prin urmare sa amplifice astfel deschiderea internationala a marsurilor de instructie ale N.S.Mircea. O receptie reusita dar viata la bord merge inainte, in fiecare dimineata si seara are loc ceremonia ridicarii si coborarii pavilionului si a geacului si inchei amintind ca sarbatoritul zilei de 29 august de aici din Durres este caporalul Daniel-Johan Vlascianu, unul din timonierii navei, care a implinit 36 de ani in batranul Dyrachium.

          Text si foto: Bogdan Dinu

Nava-Scoala "Mircea" se afla tot in Durres, in cea de a doua zi de escala. Dimineata, la ridicarea pavilionului si a geacului am avut placuta surpriza sa recunoastem la intonarea imnului Albaniei (Imnul steagului) acordurile cunoscutului cantec "Pe-al nostru steag e scris Unire", compus de Ciprian Porumbescu pe versurile lui Andrei Barseanu. In varianta albaneza, versurile apartin lui Aleksander Stavri Drenova, care era de origine aromana si a trait in Romania pana la moartea sa in 1947, publicate mai intai ca o poezie in ziarul Libertatea Albaniei in anul 1912 si oficializat chiar in luna noiembrie a acelui an.
         Azi, nava a fost deschisa publicului si am remarcat vizita prefectului din Durres, domnul Ronald Nasto, cu o parte a personalului institutiei, primiti de comandantul navei, comandorul Mircea Tarhoaca. Un alt moment important a fost si pranzul oferit, la bord, autoritatilor militare si civile din Durres. Atmosfera din elegantul salon de la pupa navei a fost una cu adevarat deosebita, calduroasa si extrem de prietenoasa. Au participat generalul maior Ylber Dogjani, comandantul marinei insotit de cativa colaboratori, prefectul Roland Nasto, fost sef de stat major al marinei militare albaneze si colonelul Florin Tutuianu, atasatul militar de la ambasada Romaniei la Tirana. S-au discutat proiecte de colaborare intre cele doua porturi, Constanta si Durres, de invitare a unor cadeti albanezi sa-si efectueze practica la N.S. Mircea (marina militara albaneza isi pregateste viitorii ofiteri la acedemii navale din Turcia, Germania, Italia sau Statele Unite ale Americii), de extindere a legaturilor si colaborarii militare si economice in general. Asadar, putem afirma ca N.S. Mircea si-a indeplinit si la Durres misiunea sa de ambasador al Romaniei. Maine va avea loc, la bord, receptia oficiala unde vor fi prezenti numerosi diplomati. In rest, lucrurile decurg normal la bord, la fel ca si pe mare, iar sarbatoritul zilei de ieri, dar care din motive ce au tinut de programul navei a fost felicitat azi, este caporalul Victor Ghergu, motorist din echipajul de baza al navei, care a implinit 24 de ani, aici in Durres in Albania.
         Sunt convins ca multi dintre dumneavoastra sunt curiosi in legatura cu aceasta formula mixta romano-germana, cadeti si instructori si au nedumeriri legate de exemplu de limba in care se dau ordinele la bord, daca exista un singur program de practica sau sunt diferentiate pe natiuni si asa mai departe. O sa incerc sa raspund la cateva dintre aceste intrebari. Dupa cum ne declara comandorul Gabriel Moise, comandantul marsului si al Divizionului 306 Nave Scoala Instructie, cea mai mare parte a activitatilor de la bord se desfasoara in mare parte in comun. Cazarea este aceeasi pentru toti cadetii, respectiv in cele doua cazarmi, una pentru baieti, una pentru fete, unde toata lumea doarme in hamac. De asemenea, cu totii fac aceleasi servicii, grupe la bucatarie, sectoare de curatenie, plantoane, veghe prova si pupa, responsabilitatile si indatoririle fiind impartite in mod egal. Chiar si numarul cadetilor este aproximativ egal, 38 de romani si 32 de germani, la care se adauga cei 12 cadeti din sase tari.
         Cadetii germani, de exemplu, nu urca in arborada, dar sunt implicati si ajuta la toate manevrele de pe punte la ridicarea si strangerea velelor. Cadetii germani studiaza notiuni de meteorologie, invata cate ceva despre navele cu vele (istorie, arborada, clasificare, etc.), au de confectionat un sac de marinar pe perioada voiajului, invata nodurile marinaresti si executa lucrari de matelotaj, exerseaza acordarea primului ajutor, imobilizarea si transportul ranitilor cu diferite tipuri de targi (lucruri pe care le iau foarte in serios) si sunt interesati foarte mult de exercitiile care tin de vitalitatea navei (gaura de apa, incendii si lupta cu focul la bord, exercitiile de abandon a navei, etc.). De asemenea, fac cart de navigatie sub supravegherea nemijlocita a trei ofiteri germani, care dubleaza carturile noastre de pe nava, dar in principal se ocupa de instruirea propriilor cadeti.
         Pe nava, comunicarea se realizeaza in limba engleza. Toate ordinele, inclusiv cele pentru ridicarea velelor, se dau mai intai in limba romana si sunt repetate imediat si in limba engleza. Sa nu uitam totusi ca este cel de-al treilea mars in aceasta formula mixta, iar si lucrurile s-au asezat, fiind tot mai vizibila evolutia colaborarii dintre Fortele Navale Romane si partenerii straini.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Dimineata zilei de luni, 27 august, ne gaseste in Marea Adriatica – a cincea mare traversata pe timpul marsului - la intrarea in primul port de escala al marsului, este vorba de Durres, al doilea oras ca marime din Albania. Ieri, aproape de apus, am ridicat ancora de langa frumoasa insula greceasca Othonoi si dupa o noapte de navigatie cu motor suntem la intrarea in cel mai mare port al Albaniei intampinati si escortati amical pana la cheu de o nava a Garzii de Coasta. Pana la manevra de acostare se desfasoara insa munca cadetilor si echipajului pentru ultimele retusuri si detalii astfel incat nava sa arate impecabil. Chiar daca cu o zi in urma avusese loc curatenia generala abia in aceasta dimineata se furbiseaza (lustruiesc) toate piesele de alama de la bord care incep sa prinda stralucire in lumina diminetii. Surprind cateva imagini cu cadetii chinezi care lustruiesc ramele de la hublourile de la comanda de navigatie in timp ce la puntea centru piesele din tribord revin cadetilor germani care fac o treaba nemteasca, metodica. Avem chiar concurenta la capitolul veliere aici in Durres pentru ca inaintea noastra a intrat si a acostat in apropiere de noi superbul velier cu patru catarge Sea Cloud, cea mai veche nava de pasageri de lux cu vele din lume dar care a facut o escala de doar 24 de ore. Este o vreme atipica pentru aceasta perioada in orasul si portul albanez, cu cer innorat si chiar ploaie pe parcursul zilei.
         Pe cheu – acelasi la care nava a mai acostat si in anul 2011 la precedenta vizita – ne asteptau reprezentantii Marinei Militare a Albaniei si colonelul Florin Tutuianu, atasatul militar de la Ambasada Romaniei la Tirana - capitala se afla la aproximativ 35 de kilometri de Durres – cel care s-a ocupat de programul nostru aici din urmatoarele trei zile dar si atasatul militar al Germaniei. Traditional, prima zi a escalei este rezervata vizitelor oficiale pe care comandantul marsului, comandorul Gabriel Moise, comandorul Mircea Tirhoaca, comandantul navei, insotiti de atasatul militar si seful delegatiei germane de la bord le fac autoritatilor locale, civile si militare. Prim oprire este la Statul Major al Fortelor Navale albaneze unde suntem primiti de generalul maior Ylber Dogjani, comandantul marinei,  intr-o atmosfera de camaraderie si prietenie chiar. A urmat vizita la primarul orasului Durres, Vangjush Dako si apoi dupa o plimbare de cinci minute prin frumoasa piata din centru ajungem si la prefectura. Aici avem parte de o surpriza placuta si intalnim vechi prieteni. Actualul prefect, Roland Nasto -  numit impreuna cu alti 12, toti fosti militari de cariera, in rezerva acum dar care au ocupat pozitii inalte in ierarhia militara, dupa demiterea in bloc a tuturor fostilor prefecti la data de 1 noiembrie anul trecut de prim-ministrul albanez Edi Rama, totul in incercarea de a reforma institutia prefectului parte a unei reforme administrativ-teritoriale mai ample a actualului guvern - este fostul sef de stat major al Fortelor Navale si comandant al districtului naval, care primise delegatia noastra si in urma cu sapte ani. Desigur, sunt vizite oficiale si protocolare care se executa in fiecare port de escala dar am remarcat atmosfera destinsa in care s-au desfasurat. Atmosfera care  s-a mentinut si pe parcursul pranzului oferit de comandantul marinei militare si la care au participat si trei dintre cadetii romani si germani.
         Si la nava prima parte a zilei este rezervata activitatilor organizatorice si logistice. Se ridica marele pavoaz si pavoazul electric dar mai ales se aduc la bord alimentele pentru a doua etapa a marsului, cu alte cuvinte se face aprovizionarea. De pe cheu si pana in magaziile navei se formeaza un lant uman de catre cadeti iar proviziile si alimentele ajung din mana in mana de pe cheu sau direct din camion pana in cambuza sau alte spatii de depozitare. Cu alte cuvinte nimeni nu a parasit nava inainte de ora patru dupa amiaza. Programul zilei de maine include vizitarea navei de catre public dar si un pranz oferit de comanda N.S.Mircea. In rest, program de voie pentru cadeti si echipaj – cu exceptia carturilor si serviciilor de la bord desigur – care s-au raspandit rapid prin oras dornici sa recupereze dupa ultima saptamana petrecuta pe mare.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Surpriza pentru cadetii bordului in aceasta dimineata de duminica. Suntem in continuare la ancora langa insula Othonoi din nord-vestul insulei Corfu, cel mai vestic punct al Greciei, ne propunem sa plecam abia spre seara si pentru a nu irosi timpul – chiar daca este duminica – s-a hotarat coborarea barcilor pentru ceea ce aici la bord se numeste in mod traditional "scoala ramelor". Cadetii au fost impartiti in cinci "armamente" (echipaje) pe cele doua barci de 10+1 ale N.S.Mircea. Dupa lasarea barcilor la apa in cele doua borduri de pe puntea duneta este randul cadetilor sa coboare. Cum? In mod traditional, adica pe "atarnatori"! Nu radeti, termenul marinaresc se refera la paramele cu noduri (denumite nuci!) din loc in loc pe care cadetii coboara de pe puntea duneta in barca. Incaleca copastia (balustrada), apuca zdravan cu mainile atarnatorul, se desprind de punte, se balanseaza putin si apoi cu ajutorul mainilor si cu parama stransa intre picioare pentru a controla caderea se lasa usor in barca. Un fleac nu-i asa? Poate pentru unii, pentru altii lucrurile sunt mai complicate. Daca baietii in general se descurca bine, cu mici exceptii, fetele au unele ezitari. Nu toate insa. Ioana Bruma "aterizeaza" perfect in barca, fara nici un fel de probleme. Nici nu este de mirare, ani de zile a fost soldat gradat profesionist aici la bordul N.S.Mircea, la statia radio, si nu este la prima experienta de acest fel. De doi ani este studenta la Academia Navala "Mircea cel Batran" si iata, acum a revenit la nava din postura de cadet. Colega sa Andreea Manole da ceva emotii comandantului navei, se balanseaza prea mult, scapa parama dintre picioare dar reuseste sa se tina doar in maini si apoi sa ajunga cu bine in barca. Este foarte important sa revenim in tara toti sanatosi, fara incidente, accidente sau raniri dar este la fel de important ca practica marinareasca si instruirea sa se desfasoare conform programului si traditiilor de la bord. Iar daca asta inseamna coborarea pe atarnatori, ei bine, asa s-a intamplat. Fara exceptii, atat pentru baieti cat si pentru fete. Desigur, precedat de instructajul de rigoare si cu respectarea tuturor normelor de protectia muncii.
         La cadetii germani lucrurile stau cu totul altfel. Anul trecut pentru ei scoala ramelor a fost optionala si doar 3-4 dintre ei au coborat in barca. Acum a fost obligatorie si toti au fost nevoiti sa puna mana pe rame. Dar asa cum aminteam obiectivele practicii ca si normele sau standardele de protectia muncii sunt diferite in cele doua marine astfel ca totii cadetii germani au coborat in barci pe scarile de pilot de la puntea centru si nu pe atarnatori.
         Sunt in bombard – coborat din motive de siguranta la o astfel de activitate – impreuna cu capitanul Flaviu Kmen, seful mecanic maistrul clasa a II-a Cristian Gazea, seful de echipaj, caporalul Andrei- Ionut Teme, motorist, fericit sa fie in barca dupa atatea carturi in "infernul" din sala masinilor, si caporalul Marius Dutu, unul dintre timonierii navei detasat de la o unitate din Braila. Ca o paranteza, pe langa echipajul de baza al navei la fiecare mars sunt detasati la bord numerosi alti ofiteri, maistri militari sau soldati astfel incat putem afirma fara teama de a gresi ca pe langa faptul ca este un ambasador al Romaniei N.S.Mircea este si Marina Romana in miniatura deoarece regasim aici marinari din foarte multe unitati si din aproape toate garnizoanele de marina: Constanta, Mangalia, Braila sau Tulcea.
         Pentru a incalzi motorul pornim in viteza spre insula aflata la aproape o mila distanta de nava. La cateva sute de metri ne oprim sa admiram coasta. Apa este de un albastru incredibil si foarte limpede. Se vad perfect stancile de pe fundul marii. Nu degeaba celebrul Jacques Cousteau si nava sa de cercetare Calypso a revenit de mai multe ori aici. Potrivit legendei in vechime a fost insula nimfei Calypso care locuia intr-una din numeroasele grote de aici. Tot potrivit legendei Odiseu s-a indragostit de Calypso si a ramas ca un prizonier aici timp de sapte ani. Noi am stat la ancora doar o zi aici si din pacate nu am avut timp sa exploram insula. Vremea este ciudata, cu soare si nori, chiar stropi de ploaie si o mare putin agitata astfel ca toti cei din bombard suntem uzi leoarca. Ma transfer in barca condusa de maistrul militar clasa a II-a Marius Tomita (detasat de la Scoala Militara de Maistri Militari a Fortelor Navale "Amiral Ion Murgescu" pentru acest mars) sa-i vad pe cadeti la treaba. Este mai greu, mai ales pentru cadetii straini sa tina ritmul. "Unu – rama in apa, doi – rama in aer!" striga Tomita, repetand imediat in engleza pentru ca cadetul bulgar Ilian Iliev si cei doi chinezi se uitau nedumeriti. Cadeta germana Julia Singer din cealalta barca ne provoaca la o intrecere. Refuzam politicos, armamentul barcii este obosit iar timpul este pe terminate, dar Tomita promite ca data viitoare o sa organizam o astfel de "regata". Cine crede ca scoala ramelor se face doar pe timp frumos, cu soarele stralucind pe albastrul Mediteranei si pe mare calma se insala. Incepe o ploaie torentiala dar ramele continua sa se scufunde in mare pana la expirarea timpului regulamentar. Contabilizam o alta experienta, scoala ramelor pe ploaie in largul insulei nimfei Calypso. Poate ca am suparat-o pe nimfa tulburand apele insulei cu entuziasmul tineretii. Cine stie?
          Text si foto: Bogdan Dinu

Sambata, prima zi a sfarsitului de saptamana, ne gaseste tot pe mare in navigatie cu motor in Marea Ionica urcand spre nord-vest. In timpul noptii am trecut pe langa insulele Chefalonia, Lefkada, Corfu, destinatii turistice estivale cunoscute pentru conationalii nostri. Desteptarea, pentru ca si pe navele noastre militare se da desteptarea, ne gaseste cu insula greceasca Kerkira in tribord pe langa care am navigat cea mai mare parte a diminetii.
         Este weekend, vreme frumoasa, 26-27 de grade si 65% umiditate in aer, asadar conditii perfecte pentru ... prima bricuire a puntilor exterioare. Azi dar si maine are loc curatenia pe nava inainte de intrarea in primul port de escala, Durres din Albania. Ingrediente: nisip, bucati de tenda (este vorba de bucati de panza groase in cazul de fata provenite din vechile vele vegetale ale navei in prezent fiind echipata cu vele sintetice), apa si multa sudoare si efort din partea cadetilor care executa traditional aceasta munca la bordul navei, sub conducerea si supravegherea membrilor echipajului. Operatie precedata la puntea centru de spalarea si curatarea tuturor gratarelor de lemn de pe nava. Participa toti cadetii, romani, germani sau din spectrul international amintit in corespondentele anterioare, in tinuta adecvata, adica sort, papuci, cei mai multi la bustul gol, mai putin fetele, evident. Unii cu entuziasm, altii doar pentru ca trebuie facuta, unii sunt chiar apatici. Pe puntea duneta, la pupa, cadetul chinez Dazhou Lan aflat intr-o echipa mixta cu cadeti romani nu prea reusea sa tina pasul cu colegii, brusc motivati la vederea aparatului de fotografiat. La puntea centru insa poloneza Alicja Zejmo, ajutata si de constitutia mai mult decat atletica, izbutea in mod constant sa-si lase in urma colegii. Bricuirea este o munca destul de grea, cea mai mare parte executata stand in genunchi, care consta in curatarea prin frecare a puntilor exterioare cu nisip si o bucata de tenda. Dar cadetii au si tineretea de partea lor asa ca pana la masa de pranz operatia este executata pe toate cele trei punti. In a doua parte a zilei se continua curatenia pe nava, inclusiv la interior.
         Pentru ca avem un avans fata de programul navei se hotareste sa stam la ancora timp de 24 de ore in zona insulei grecesti Othnoi undeva la limita apelor teritoriale dintre Grecia si Albania urmand ca duminica seara sa pornim la drum si intrand in Stramtoarea Otranto sa ajungem in portul Durres luni dimineata la ora 9. Drept urmare, la ora 17 se fundariseste  (se lasa) ancora din tribord (partea dreapta a navei) cu patru chei de lant (o cheie de lant are aproximativ 25 sau 27 de metri iar N.S.Mircea are, daca cineva este curios, 10 respectiv 11 chei de lant corespunzatoare celor doua ancore din babord si tribord adica intre 250 si 300 de metri de lant pentru fiecare ancora dar la bord sunt pastrate si cele doua ancore vechi de tip Amiralitate care au fost inlocuite la reparatia capitala de la Hamburg acum mai bine de 50 de ani), pe un fund malos la o adancime de 37 de metri. Ramanem ancorati pentru restul noptii la nord-vest de insula la o distanta de noua cabluri (un cablu reprezinta a zecea parte dintr-o mila marina si are aproximativ 180 de metri). Ancorarea langa insula inseamna semnal puternic pentru telefonia mobila si evident acces la date mobile (internet) la tarif de Uniunea Europeana sau, altfel spus, toata lumea fericita in aceasta lume digitala in care traim, chiar si pe mare. Sarbatoritul zilei este Konstantin Brill, cadet german, care a implinit frumoasa varsta de 24 de ani pe mare, aici in Marea Ionica langa insula greceasca Othonoi.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Rasaritul zilei ne gaseste in Stramtoarea Kafirea navigand usor spre sud-vest, cu insula Evvoia in tribord si insula Andros in babord. Sunt primele insule grecesti pe langa care trecem mai aproape, vor urma multe altele. O mare parte a actualului mars de instructie va fi navigatie costiera, in consecinta semnalul la telefoanele mobile este bun si foarte bun spre bucuria celor dependenti de astfel de dispozitive. Continuam sa navigam cu vele de aproape 24 de ore si avem mai mult de 130 de mile parcurse astfel. Din cand in cand este nevoie de bratare (orientarea vergilor si velelor de pe catarge in plan transversal) astfel incat sa profitam la maxim de vant. Asa s-a intamplat si in prima parte a diminetii cand cadetii au trebuit sa paraseasca cazarma unde urmareau cursul despre sistemul de balizaj maritim al capitanului Sergiu Serban, sa efectueze bratarea si apoi sa revina la lectie. Aminteam despre mentenanta in corespondentele trecute si aici in albastra Egee o imagine surprinsa o defineste poate cel mai bine. Pe tangonetul de la pupa (o bara metalica care iese in exteriorul bordajului si de care sunt prinse manevrele fixe din arborada) deasupra marii albastre si cu privelistea pitorescului far de pe insula Evvoia soldatul Mihai Bargaoanu (dupa functie este operator statii radiolocatie!) si fruntasul Alexandru Ciobanu, un gabier de data aceasta, smirgheluiau si curatau macaralele si palancurile in vederea lacuirii. O imagine exotica pentru oricine trecea pe langa nava dar una de rutina aici la N.S.Mircea.
         Am putea spune ca a fost o zi mai linistita la bord dar impresia este falsa si se datoreaza in mare masura navigatiei cu vele si absentei sunetului monoton al motorului principal. In realitate programul cadetilor si al echipajului se desfasoara normal iar dupa amiaza puntea centru a fost „ocupata” de cadeti care s-au familiarizat de data aceasta cu cronometrul de navigatie. Am navigat cu vele pana la ora opt seara adica mai bine de 33 de ore fara intrerupere si am mai acumulat inca 192 de mile marine. Am coborat mai mult spre sud-vest trecand prin stramtoarea Kythnou care desparte insulele Kea si Kithnos dupa care am schimbat de drum spre vest. Ceea ce parea o zi linistita s-a incheiat insa magistral cu o spectaculoasa bratare si strangere a velelor vegheati la tribord de insula Georgyos, inceputa dupa apusul soarelui la ultimele ramasite ale zilei si continuata la lumina lunii si a reflectoarelor de pe catarge. Cadetii au fost incantati pentru ca desi petrec destul de mult timp in arborada totusi nu se intampla prea des sa prinda acolo sus apusul soarelui si rasaritul lunii in acelasi timp. Noaptea navigam deja in Golful Saronic si ocoleam pe la nord insula Egina pentru a ajunge dimineata la intrarea in canalul Corint care continua sa fie, cu certitudine, una din atractiile marsului de instructie.
          Text si foto: Bogdan Dinu

A treia zi de mars o incepem dimineata devreme in Stramtoarea Dardanele si o incheiem noaptea navigand cu vele in Marea Egee, a treia mare pe care o vom strabate in periplul nostru. Cum era si firesc, Stramtoarea Dardanele nu poate concura cu mult mai spectaculoasa Stramtoare a Bosforului astfel ca a adunat mult mai putini „spectatori” pe puntile navei poate si datorita suprapunerii cu programul de dimineata. Marea Egee ne-a intampinat insa, ca de obicei la iesirea din stramtoare, cu vant puternic si berbeci mari de spuma pe marea bine montata cu valuri tot mai mari.
         Continua studiul si practica la bord. Prima parte a diminetii i-a gasit pe cadetii nostri in cazarma, devenit rapid un „amfiteatru” plutitor prin coborarea meselor si bancilor. Obiectul lectiei de azi? Descoperirea sextantului un instrument de navigatie vetust ar putea spune unii azi dar prezent aici la bordul N.S.Mircea si descoperit si utilizat de fiecare generatie de studenti. Profesor? Acelasi capitan Sergiu Serban care ne declara ca indiferent daca poate nu se vor mai intalni niciodata cu sextantul in cariera lor, viitorii ofiteri de marina trebuie sa stie navigheze si fara ajutorul tehnologiei actuale fie ca se numeste GPS, AIS, radar, etc.Si unde poti deprinde cel mai lesne tainele navigatie clasice decat la bordul unui velier? Dar azi doar s-au familiarizat cu sextantul, este un instrument complex, necesita multe calcule, vor mai trece cateva saptamani pana vor ajunge sa-si gaseasca drumul masurand soarele sau stelele. De remarcat si preocuparea comandantului navei si a Academiei Navale „Mircea cel Batran” de a ameliora confortul din cazarma care le este si dormitor, si sala de mese dar si de studiu, prin amplasarea unor aparate portabile de aer conditionat care nu rezolva problema (mai ales ca de acum incolo va fi din ce in ce mai cald) dar induc o anumita „briza” de confort.
         Ora 11 si soneriile navei se aud din nou. „Pregatirea pentru urcarea in arborada!” Profitand de vantul prielnic, deocamdata, comandantul navei a decis ca este momentul pentru o noua navigatie cu vele. In mai putin de o ora, cu anumite corectii prin strangerea velei gabier de pe arborele pupa astfel incat velele arborelui trinchet sa poata aduna vantul cat mai bine, nava s-a „asezat” frumos in vant si pe mare. Doar instalatia de ventilatie de la sala masinilor mai tulbura linistea de la puntea centru si duneta. Cu un vant de 5-6 metri pe secunda inaintam constant cu o viteza de opt noduri. Pare incredibil dar in primele trei zile ale marsului este deja a doua navigatie cu vele in conditiile in care am tranzitat doua stramtori importante si avem un program de respectat. Mai bine de atat nu se poate! Marsul a inceput extraordinar, toata lumea este sanatoasa si cu moralul ridicat.
         Pe puntea duneta maistrul militar clasa a II-a Marian Varlan inlocuieste o macara (nu este nici o macara asa cum o cunoastem cu totii ci denumirea unui echipament, un fel de scripete daca vreti din arsenalul manevrelor curente si al arboradei). Ca o paranteza, incerc sa nu abuzez de termenii marinaresti pentru a nu plictisi pe cei din afara profesiei si pentru a nu transforma corespondenta in dictionar de marina dar uneori, nu se poate evita. Ceea ce vreau sa subliniez este ca la N.S.Mircea se munceste cel mai mult si tot timpul, mai ales in marsurile de instructie. De aceea in unele fotografii puteti observa de exemplu la banchetul de la pupa (nu e vorba de nici o petrecere este doar banca de lemn de la pupa navei), cum pe o parte cadetii studiaza sextantul iar pe cealalta parte caporalul Lucian Taranu o lacuieste (la 50 de ani are o poveste interesanta - din 2007 a participat la aproape toate marsurile de instructie detasat de la alta unitate, in 2008 atrebuit sa treaca in rezerva dupa vechea lege, reangajat in 2010 iar din 2015 a reusit sa ajunga in echipajul permanent - si este decanul de varsta al soldatilor gradatilor profesionisti de la bordul navei, o sa aiba norocul sa-si sarbatoreasca ziua de nastere la o zi dupa ce revenim in tara, observator-semnalizator dupa functia pe care o ocupa dar fapt irelevant la N.S.Mircea unde toti membrii echipajului muncesc la intretinerea aspectului marinaresc al navei). Toate activitatile se deruleaza pe fundalul lucrarilor de intretinere, piturare, lacuire, curatare, inlocuire manevre curente, etc. Asa ca si in aceasta zi de navigatie cu vele sunetul martagonului (ciocanul specific cu ajutorul caruia este indepartata rugina si vopseaua veche) a rasunat pe intreaga nava. Pe maistrul militar clasa a II-a Marian Virlan l-am cunoscut in marsul din anul 2015 dar se afla pe nava de aproape zece ani. Este cel care ma insotea in arborada, poate si datorita constitutiei atletice, continua sa faca acelasi lucru si acum cu cei care nu sunt incadrati in echipajul de baza. De fapt este specialist observare radioelectronica si este seful manevrei pupa, un om pasionat de meserie, de nava si marinarie. Tacut in general devine generos atunci cand iti ofera explicatii despre nava. La 49 de ani impliniti cu o saptamana inainte de plecare (norocosul!) este un om de baza care face parte din a treia generatie de maistri militari cu vechime de la bordul N.S.Mircea de dupa 1990.
         Continuam sa navigam cu vele cu o viteza de opt noduri in albastra Mare Egee. Am trecut de insula Limnos, am intrat in Arhipeleagul Insulelor Sporade, am lasat in siaj si insula Skyros iar maine o sa depasim si stramtoarea Kafirea. La pupa cadetii romani continua sa invete lucrul cu sextantul, de data aceasta sunt la partea practica dupa notiunile teoretice de dimineata. Superba imaginea cu multimea de cadeti care aglomereaza spatiul de la pupa asteptandu-si randul la masurarea cu sextantul in lumina blanda a apusului sub indrumarea rabdatorului capitan Sergiu Serban care timp de cateva ore nu a contenit sa ofere explicatii in doua limbi. La finalul lectiei toti cauta soarele prin lentilele sextantului, care si-a mai domolit caldura, fiind echipati in continuare cu centurile de siguranta asa cum au fost toata ziua si asa cum vor dormi si la noapte in hamace pentru ca trebuie sa fie gata oricand sa urce in arborada.
          Text si foto: Bogdan Dinu

Ziua de azi apartine Bosforului si minunatiilor sale de pe cele doua maluri. Dar asta se va intampla mai tarziu in jurul orei doua dupa-amiaza. Deocamdata orele trec cu primele urcari in arborada ale celor 12 cadeti straini si ale celor detasati de la alte unitati, cu familiarizarea cu nava, instalatiile si echipamentele, ghidati de catre colegii romani. La prova o parte din cadetii germani deprind de la capitan-comandorul Christian Riechelmann, seful delegatiei germane, tainele confectionarii unui sac de marinar in timp ce la puntea centru unii dintre ei exerseaza nodurile marinaresti ajutati camaradereste de colegii romani, mult mai avansati la acest capitol. Insa pe cei mai multi dintre cadetii nostri ii gasesc la pupa, cautand umbra din tribord pentru a se feri de soarele arzator, adunati ciorchine in jurul capitanului Sergiu Serban, comandantul Serviciului de Lupta Operatii si instructor superior care, chiar in acel moment ii invata cum se completeaza ... jurnalul de bord si jurnalul de navigatie. Un subiect arid poate (cu siguranta le va fi de mare folos cand vor ajunge la nave) dar  care datorita profesorului reusea sa le capteze atentia. Pe parcursul zilei au trecut la subiecte mai grele legate de regulile de navigatie prin stramtori, determinarea vantului aparent, calcule, repere, etc. Pana la apus si timpul tot nu le-a ajuns, au trecut dintr-un bord in altul, au masurat viteza vantului, au trasat drumuri pe harta, au ascultat si invatat despre echipamentele si instalatiile de pe nava. O figura extraordinara capitanul Sergiu Serban, detasat pe nava de la Academia Navala (unde este lector la Departamentul de navigatie) pentru mars, un instructor si profesor exigent care desi este si seful practicii si dubleaza si ofiterul de cart iar timpul este limitat, reuseste sa-i fascineze pe studenti. Prima oara l-am cunoscut in 2007, cadet fiind in marsul din Mediterana. Experienta de atunci l-a determinat sa-si doreasca sa ocupe o functie pe N.S.Mircea. La terminarea Academiei Navale in anul 2009 nu a fost posibil. A urmat alt drum dar profesia i-a oferit alte posibilitati de a fi prezent la bord, fie si numai pe perioada marsurilor de instructie. L-am regasit in 2015 la bord, in aceeasi postura ca azi si la fel de dedicat. Un cadet care in zece ani a devenit profesor pentru noua generatie de studenti. La bordul aceleiasi nave.
         Bosforul ne intampina cu o caldura teribila si un soare necrutator. Cei doi cadeti turci Onur Aydinli si Selcuk Erim incearca, in zi de mare sarbatoare pentru ei – dovada si marele pavoaz ridicat pe navele militare turcesti din stramtoare – sa ne ghideze printre atractiile stramtorii care desparte Asia de Europa. Incep, firesc, cu ultimul si cel mai important pod construit, Yavuz Sultan Selim, situat chiar la intrarea in stramtoare. Este cel mai impresionant dintre cele trei poduri ale stramtorii pe sub care trece batranul dar mereu tanarul nostru velier. Timp de aproape o ora toti cadetii s-au aflat la prova admirand cele doua maluri si vestigiile care amintesc de maretia trecuta a vechiului Imperiu Otoman. La fel si o parte din echipaj, nu la fel de entuziasmati deoarece multi dintre ei au pierdut numarul trecerilor prin Bosfor. Parcurgerea Bosforului in a doua zi a marsului aduce si prima aniversare de la bord. Studentul caporal Andrei Maximilian Voiculet a implinit 21 de ani la bordul N.S.Mircea, pe mare, la granita dintre doua continente. O aniversare care nu va fi uitata prea curand dovada si emotiile la primirea diplomei si felicitarilor de la comandantul navei, comandorul Mircea Tarhoaca in fata intregului echipaj, dupa cum este obiceiul la bord.
         La caderea noptii luna ne vegheaza drumul pe aceleasi ape dar intr-o alta mare. Consemnam astfel oficial intrarea in cea de a doua mare a marsului, Marea Marmara. Maine dimineata devreme o sa incepem trecerea prin Stramtoarea Dardanele.
          Text si foto: Bogdan Dinu

La mai putin de o ora dupa iesirea din portul Constanta, asadar din prima zi a marsului, comandorul Mircea Tarhoaca, comandantul N.S.Mircea a ordonat ridicarea tuturor velelor. Pentru prima data, cel putin in ultimii zece ani, N.S.Mircea s-a indreptat din prima zi spre Bosfor doar navigand cu vele. O imagine impresionanta a maiestuosului nostru velier cu toate velele albe, de la gabier la randunica sau de la straiuri la focuri – dupa cum sunt denumite - umflate de vantul generos al Marii Negre de 4,5  metri pe secunda care facea ca nava sa atinga viteza de peste cinci noduri. Mai bine de sase ore sunetul motorului a disparut si a fost inlocuit cu clipocitul apei marii care lovea usor bordajul. Chiar daca au fost doar cateva zeci de mile parcurse astfel inceputul a fost de bun augur. Desigur, navigatia cu vele a fost posibila si datorita faptului ca nava este la al doilea mars de instructie, are toate velele invergate dar mai ales cadetii romani se afla la bord de trei saptamani si se descurca deja foarte bine in arborada. Marea Neagra nu se dezminte insa, este putin agitata. Au aparut deja printre cadeti primele semne ale raului de mare sau primele arsuri la palme dupa ce au tras de manevrele curente fara manusi dar sunt nesemnificative si nu sunt de natura sa-i ingrijoreze pe medicii de la bord, este vorba de colonelul medic Eduard Moise si omologul sau german,  capitan-comandorul Malte Huber.
          Dar pentru ca nava are un program de respectat, in cazul de fata ora de intrare in Stramtoarea Bosfor, velele au fost stranse. Ca si la ridicarea  lor, este un adevarat spectacol plin de sunete, ordine, miscare dar nu haotic ci foarte bine "regizat" si condus de aspirantul Laura Zburlea, 24 de ani (prezenta la bord in voiajul de instructie din 2015, sefa de promotie la Academia Navala "Mircea cel Batran" in 2017, sosita la nava in martie anul acesta) cea care raspunde de farul prova (e vorba de primul catarg al navei sau arborele trinchet) ajutata de maistrul militar principal Ionut Comuna si maistrul militar clasa a IV-a Nicu Chirila dar si de maistrul militar clasa a II-a Cristian Gazea, seful de echipaj si cel care raspunde de farul pupa (si nu este vorba de nici un far ci de catargul principal al navei sau arborele mare), ajutat si el de maistrul militar clasa a II-a Marius Tomita si maistrul militar clasa a IV-a Alexandru Mihai. Si desigur gabierii sau asa cum figureaza in lista de echipaj, dupa functie, marinar (manevrant-gabier), oameni minunati care lucreaza la inaltimea ametitoare din arborada dar a caror profesie ma indoiesc ca o vom regasi in nomenclatorul meseriilor din Romania. Si al caror statut sau mai bine zis retribuire specifica ar trebui sa fie grabnic modificata conform unicitatii si specificului activitatii lor in marina si in Armata in general. Altfel e posibil ca in curand sa nu mai avem pe cine trimite sa urce in arborada ... Participa toata lumea adica cadetii romani, cei germani (dar doar la manevrele de pe punte din cauza standardelor diferite de protectia muncii la inaltime pe care le au la nava lor Gorch Fock si acesta este motivul pentru care nu urca in arborada) si echipajul si nu ma refer aici doar la gabieri ci si din alte compartimente ale navei, chiar si de la mecanici. Pentru ca la manevra velelor este nevoie de un anumit numar de oameni. In acest  mars de instructie se afla la bord un numar de 38 de studenti ai Academiei Navale "Mircea cel Batran", numar insuficient pentru ridicarea simultana a velelor pe arborele trinchet si arborele mare.
          Dar de maine lucrurile se vor schimba deoarece vor intra "in paine" si cadetii straini, 12 la numar din sase tari diferite dar si cei detasati la nava pentru acest mars de la alte unitati. Daca vorbim de cadetii straini noutatea este prezenta a doi cadeti din Marea Britanie, Neil Conell si Callum Tapper, foarte "britanici" dar nu scortosi, chiar foarte deschisi. Unul dintre ei este deja ofiter, a refuzat sa fie cazat in una din cabinele de sub duneta si a ales sa stea in cazarma cu ceilalti cadeti pentru a experimenta ... somnul la hamac. Cu alte cuvinte o aventura si o experienta unica pe care au de gand sa o traiasca pana la ultimul detaliu. Nu sunt singurii. I-am remarcat pe cadetii chinezi, indrazneti dar respectuosi, Kun Chen si Dazhou Lan, pe cel bulgar, un adevarat lider in devenire, Nikolay Petrov, pe sfioasa Alicja Zejmo si colegul ei polonez Marcin Kleparski, pe (inca) timizii cadeti turci, Onur Aydinli si Selcuk Erim sau prea retrasii (deocamdata, sa fim ingaduitori, este abia prima zi a marsului!) ucrainieni Denys Yurchenko si Vitalii Salahornyk. Am scris mai mult despre cadetii straini in acesta prima corespondenta deoarece am vrut sa subliniez extraordinara diversitate lingvistiga si culturala de la bord. Nu mai putin de opt natiuni sunt prezente si chiar daca sunt folosite doar limba romana si engleza, fenomenul in sine  este unul incredibil. Cum inspirat declara cu ceva vreme in urma comandorul profesor univ.dr.Octavian Tarabuta, N.S.Mircea a devenit un pol international al instruirii si practicii marinaresti la bordul unui velier. Sper ca pana la finalul marsului sa va pot relata si impresiile lor despre aceasta experienta.
          Spectacolul ridicarii sau coborarii velelor, desi l-am admirat de nenumarate ori te surprinde de fiecare data. Linistea este inlocuita de sunetul ritmic al motorului principal semn ca domnul capitan Flaviu Kmen, inimosul si simpaticul sef mecanic al navei (sau conform denumirii functiei comandant Serviciul de Lupta Electromecanic si instructor superior si asta deoarece relativ recent functiile au fost modificate la nava) tine sa confirme zicala "Merge masina, merge Marina!" Acum zece ani participa in calitate de cadet la extraordinarul mars de instructie al anului 2008 care ne-a dus pana in Marea Baltica, acum de mai bine de patru ani este sef mecanic. O revenire la nava si spiritul care l-a format si nu este un caz singular in actualul echipaj. Apusul ne gaseste inca in Marea Negara navigand pe o mare de gradul 2-3, mai mult o hula care nu ne da pace, spre Stramtoarea Bosfor. Urmeaza tot un spectacol dar total diferit.
          Text si foto: Bogdan Dinu