Informatii de presa
Nava Scoala "Mircea" in portul Palermo
Vineri 17 iunie a.c., Nava Scoala "Mircea" a acostat in portul italian Palermo, prima escala din cadrul marsului de instructie pe care il va executa in Marea Mediterana, Oceanul Atlantic si Marea Nordului, pentru a participa la competitia nautica "Tall Ships Race 2005" si la mai multe festivaluri maritime internationale si manifestari jubiliare in Belgia, Franta, Marea Britanie, Norvegia, Germania si Olanda.
In acest port s-au ambarcat la bord doi studenti de la Academia Navala din Bulgaria, care urmeaza sa execute practica alaturi de studentii si elevii romani pana la Amsterdam, la jumatatea lui august.
Cei 19 studenti ai Academiei Navale "Mircea cel Batran" si 49 elevi ai Scolii Militare de Maistri a Fortelor Navale aflati in practica la bordul NS "Mircea" au avut ocazia sa viziteze numeroasele obiective istorice si turistice ale orasului Palermo.
Pe timpul stationarii nava a fost vizitata de catre locuitorii orasului precum si de catre oficialitati locale, iar comandantul marsului, comandorul dr. Aurel Constantin si comandorul Dinu Pamparau, comandantul navei, impreuna cu atasatul roman al Apararii, colonelul ing. Ion Grosu, au participat la intalniri oficiale la primaria si prefectura orasului Palermo, Comandamentul Militar Teritorial din Sicilia, Zonei Maritime din Sicilia Occidentala si Capitania Portului Palermo.
Prezenta velierului romanesc nu a trecut neobservata, cotidianul "Giornale di Sicilia" mentionand in numarul sau de duminica escala navei romanesti in portul Palermo.
Luni, 20 iunie, dupa refacerea plinurilor de apa, alimente si combustibili "Mircea" a plecat catre urmatorul port de escala, Lisabona, unde conform planificarii, va acosta pe 28 iunie.
Nava Scoala "Mircea" va participa la competitia nautica
"Tall Ships Race 2005"
In perioada 9 iunie-20 septembrie 2005 Nava Scoala "Mircea" va efectua un mars de instructie in Marea Mediterana, Oceanul Atlantic si Marea Nordului, urmand a participa la competitia nautica "Tall Ships Race 2005" si la mai multe festivaluri maritime internationale si manifestari jubiliare in Belgia, Franta, Marea Britanie, Norvegia, Germania si Olanda. Nava va mai avea escale in porturi din Italia, Portugalia, Spania si Tunisia.
Echipajul este format din 160 de membri, dintre care 19 studenti ai Academiei Navale "Mircea cel Batran" si 49 de elevi ai Scolii Militare de Maistri a Fortelor Navale. Desi in anii anteriori au mai participat la marsuri de pana la doua saptamani, este pentru prima data cand noua persoane de sex feminin vor face parte din echipaj, pentru o actiune de asemenea amploare
Construita intre anii 1938-1939 la Santierul Naval Blohm&Voss din Hamburg, Germania, Nava Scoala "Mircea" reprezinta simbolul traditiilor navale romanesti, aproape toate generatiile de ofiteri si maistri militari de marina instruindu-se la bord in cei 66 de ani de serviciu.
In anul 1974 presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu a efectuat, in calitate de student al Institutului de Marina "Mircea cel Batran", un mars de instructie in Marea Mediterana. Cu ocazia vizitei efectuate la bord pe data de 9 ianuarie a.c., domnia sa a declarat: "Datorez lui "Mircea" acea parte din mine care mi-a aratat ca nimic nu este imposibil."
In anul 1976 Nava Scoala "Mircea" a participat la bicentenarul Independentei Statelor Unite. Anul trecut "Mircea" a traversat Oceanul Atlantic pentru a doua oara in existenta si a concurat la competitia nautica "Tall Ships Challenge 2004", unde s-a clasat pe locul al doilea la una dintre etape si pe locul al cincilea in clasamentul general.
Ceremonialul ocazionat de plecarea navei va avea loc joi 9 iunie, incepand cu orele 11.15, la Dana Militara a Portului Constanta. Rudele, colegii si prietenii membrilor echipajului vor putea participa la festivitate, accesul tuturor invitatilor fiind permis incepand cu ora 10.30 pe la intrarea secundara in portul militar, situata pe digul de nord.
Reprezentantii mass-media vor fi asteptati la eveniment in intervalul 10.45-11.10 tot la intrarea secundara. Accesul autovehiculelor civile in dana militara nu va fi permis.