Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Printre ofițerii marinei române care au urcat în ierarhia militară până la cele mai înalte grade și funcții s-a numărat și viceamiralul Vasile Urseanu. Născut la 9 ianuarie 1848, la București, ca fiu al lui Petre și al Mariei, Vasile Urseanu studiază la Liceul „Sfântul Sava” din București, după absolvirea căruia, în anul 1866, se dedică artei navale.

A absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din București în anul 1868 cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat în Corpul Flotilei. A fost îmbarcat în anii următori pe navele existente în dotarea acestui Corp în perioada respectivă, fiind ofițer secund pe nava "România" (1869-1870) și apoi pe nava „Ștefan cel Mare” (1870-1872) efectuând numeroase marșuri de instrucție pe Dunăre. În anul 1871 a fost avansat la gradul de locotenent iar în anul 1872, ca urmare a intervenției ministrului de război, general Ioan Emanoil Florescu, pe lângă guvernul Franței, Vasile Urseanu a fost îmbarcat pe nava-școală „Borde” apoi pe nava-școală „Jean Bart” la bordul căreia își făcuseră ucenicia cu câțiva ani înainte și alți ofițeri ai Flotilei române, viitori comandanți, generalul Nicolae Dimitrescu-Maican și viceamiralul Ioan Murgescu.

Revine în România după doi ani și este înaintat la gradul de căpitan, fiind numit prin Înaltul Decret nr. 893 din 19 aprilie 1874 comandant al navei „România”. În această calitate, a participat în anul 1875 la primul marș de instrucție executat pe Dunărea de jos și Marea Neagră cu navele întrunite ale Corpului Flotilei, care au format o Divizie de nave. În toamna anului 1875 căpitanul Urseanu a fost numit la comanda navei „Ștefan cel Mare”, pe care a condus-o până în preajma izbucnirii Războiului de Independență.

După declanșarea Războiului pentru Independență din 1877, flotila română a primit misiunea de acoperire strategică a Dunării și s-au înființat bateriile de coastă de la Calafat care au fost încadrate cu ofițeri din Corpul Flotilei, printre care s-a numărat și cpt. Vasile Urseanu. În regiunea Calafat, a comandant succesiv bateriile „Elisabeta” și „Mircea”, apoi a primit misiunea de a instala Bateria de artilerie nr. 6 „Renașterea”, destinată să oprească debarcarea turcilor pe malul românesc și a atacat bateriile otomane din Vidin la 14 iunie 1877. În timpul războiului, cpt. Vasile Urseanu a fost trimis în misiune diplomatică specială pe lângă prințul Serbiei, Milan Obrenovici.

Pentru faptele sale din timpul diferitelor acțiuni de luptă la care a participat, Vasile Urseanu a fost decorat cu Ordinul „Steaua României de Război”, Crucea „Trecerea Dunării”, Medalia „Apărătorii Independenței” și Medalia Comemorativă Rusă, iar la 1 ianuarie 1878 a fost înaintat la gradul de maior.

După război, în anul 1881, guvernul român lansează o comandă șantierului londonez „Thames Iron Works” pentru construcția unor nave de război. Maiorul Vasile Urseanu primește misiunea de a supraveghea lucrările din Anglia. Printre navele comandate se afla și celebrul bric „Mircea” (prima navă-școală românească) al cărui comandant a fost începând din anul 1883. Bricul execută un voiaj de instrucție în vara anului 1883 pe țărmurile Mării Negre (Varna, Burgas, Sinope, Trebizonda, Suhumi, Kerci, Ialta, Sevastopol, Odessa, Oceacov, Nicolaev) și apoi în Turcia (Istanbul) și Grecia (Piure, Atena, Sira, Smirna, Galipoli, Radato). După sosirea din călătorie, locotenent-colonelul Vasile Urseanu a fost decorat cu Ordinul turc „Medgidie”, în grad de comandor cu placă și Semnul Onorific pentru 18 ani de serviciu.

În afara marșurilor de instrucție executate peste hotare, bricul Mircea, alături de celelalte nave intrate anterior în serviciul flotilei române, participă la manevrele organizate pe Dunăre, în cadrul cărora locotenent-colonelul Vasile Urseanu, alături de maiorul Drăghicescu va îndeplini un rol important, cum a fost războiul sârbo-bulgar din anul 1885. Reușita acestei acțiuni, a fost urmată de acordarea în anul 1886 a decorației Ordinul Coroana României în grad de ofițer.

În anul 1886, după intrarea în vigoare a Legii de organizare a Flotilei, lt. col. Vasile Urseanu a fost numit în funcția de comandant al Inspectoratului Navigației și Porturilor, corp subordonat comandantului flotilei, îndeplinind această însărcinare până în anul 1888. În această calitate, el s-a ocupat de organizarea marinei civile, fiind unul dintre promotorii organizării unui serviciu special de Navigație maritimă, reușind acest lucru prin legea aprobată de parlament din anul 1887. A fost înaintat la gradul de colonel la 24 aprilie 1887.

Din mai 1888, colonelul Vasile Urseanu a fost numit la comanda Depozitului și Diviziei echipajelor, rămânând în acest post până în anul 1896. În această perioadă, el a comandat în timpul campaniei de vară a anului 1889 și crucișătorul „ Elisabeta”, noua navă de război maritimă intrată în dotarea Corpului Flotilei.

În anul 1890, crucișătorul „Elisabeta”, bricul „Mircea”, canoniera „Grivița”, torpiloarele „Smeul” și „Năluca”, formează prima Diviziune de Mare a Flotilei Române, iar col. Urseanu este numit comandant al acesteia, precum și comandant al crucișătorului „Elisabeta”. Cu această navă, va executa un marș de instrucție în perioada 1890-1891 în Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Nordului și Marea Baltică, făcând astfel cea mai lungă călătorie efectuată de către o navă de război română în acele timpuri. În timp ce se afla la Istanbul, col. Urseanu a fost decorat de către sultanul Abdul Hamid al II-lea cu Ordinul „Osmanie” în grad de mare ofițer. Revenit în România, i s-a conferit și distincția „Semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu”.

Anul 1895 va aduce pentru colonelul Urseanu prilejul reafirmării calităților sale de navigator și comandant. Astfel, la 25 februarie 1895, prin Decretul nr. 384 este numit comandant superior al întrunirii de bastimente formată din crucișătorul „Elisabeta” și bricul „Mircea”, având în același timp și comanda directă a crucișătorului, cu care efectuează un voiaj în Marea Mediterană, Marea Nordului și Marea Baltică, pentru a participa la inaugurarea canalului Kiel. În porturile unde a acostat crucișătorul, colonelului Urseanu i s-au conferit înalte distincții: Ordinul „Vulturul Roșu” clasa a II-a (la Kiel, Germania); Ordinul danez „Danebrog” în grad de mare ofițer (la Copenhaga, Danemarca); Ordinul suedez „Spada”, clasa I-a în grad de comandor (la Stockholm, Suedia).

În anul 1896, colonelul Vasile Urseanu este numit în funcția de comandant al Diviziei de Mare, iar după doi ani, în 1898, este numit în funcția de inspector general al porturilor, fiind înaintat la 10 mai 1898 la gradul de general de brigadă (echivalat ulterior cu cel de contra-amiral). În funcția de inspector general al porturilor, în care va rămâne până în anul 1900, când va demisiona din proprie voință, și va trece în rezervă, contraamiralul Urseanu a avut un rol important în organizarea căpităniilor de porturi, elaborând și un proiect de regulament al porturilor.

După începerea celui de al doilea război balcanic, a fost înaintat la 10 mai 1913 la gradul de viceamiral și mobilizat pe lângă Marele Cartier General, fiind decorat pentru participarea la această campanie militară cu medalia „Avântul Țării”.

După trecerea în rezervă, Vasile Urseanu a avut și preocupări legate de cea de-a doua pasiune a sa, astronomia, studiul aștrilor. Deprins ca navigator cu observații astronomice foarte precise, pe care le solicita și cadeților îmbarcați la bordul bricului „Mircea”, contraamiralul Urseanu s-a consacrat după trecerea în rezervă studiilor din acest domeniu fascinant. La apelul înființării unei societăți astronomice românești, lansat de astronomul Victor Anestin, amiralul a răspuns prezent, fiind unul dintre cei mai frecvenți susținători ai apelului, materializat în cele din urmă prin fondarea în anul 1907 a Societății Astronomice Române, al cărui prim-președinte a fost.

Vasile Urseanu nu a fost numai un susținător moral al mișcării astronomice de amatori, mai mult, el a sprijinit această mișcare și din punct de vedere material, construind în anul 1908, prin eforturi financiare proprii, o clădire în București, pe bulevardul Lascăr Catargiu, căreia îi va da destinația unui observator astronomic popular. În anul 1910, a avut loc inaugurarea observatorului, care a fost destinat publicului.

După o carieră de trei decenii, în anul 1926, se stingea din viață viceamiralul Vasile Urseanu. În cinstea memoriei sale, observatorul astronomic și o stradă din București îi poartă numele.