Comandor de marină, profesor şi scriitor Eugeniu P. BOTEZ s-a născut la 28 noiembrie 1874 în Burdujeni, Suceava. Fiu de militar (tatăl generalul Panait Botez), tânărul Botez a urmat cursurile primare la Iași, avându-l ca învățător pe marele povestitor Ion Creangă. În anul 1889, se transferă la Şcoala Fiilor de Militari.
La 1 iulie 1894, a intrat în Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1896, cu gradul de sublocotenent de marină. Între anii 1896-1898, este elev-ofițer la Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină, de pe lângă Depozitul Echipajelor Flotilei din Galaţi. După absolvire ocupă funcții în cadrul Diviziei de Dunăre și, mai apoi, la Divizia de Mare.
La 10 mai 1901, este avansat în grad de locotenent, iar din 1905 până în 1906, lucrează la Căpitenia Portului Călărași, unde înființează primul Registru istoric al portului Călărași. În anul 1906 este avansat în grad de căpitan. Între anii 1910 -1912, lucrează în calitate de comisar maritim în Portul Sulina. Demisionează din funcție și este trecut în rezervă începând cu 1 ianuarie 1912.
În timpul războiului mondial, a fost mobilizat în funcția de comandant militar al portului Sulina, pe lângă Comisia Europeană a Dunării, având un rol important, în special în relațiile cu rușii, după 1917. Odată cu demobilizarea, în 1919, demisionează si se dedică numai scrisului.
Deja era un nume cunoscut în lumea literară încă de la începutul secolului XX. Despre opera literară a comandorului Botez, putem găsi în valoroasa lucrare a lui Constantin Mohanu Jean Bart (Eugeniu Botez). Viața și opera, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2001.
Referindu-ne la activitatea comandorului Eugeniu Botez în Marina Militară: comandant de port la Constanța și Sulina ( în anii foarte grei ai războiului de întregire), ofițer la Arsenalul Marinei din Galați, comandant de navă fluvială etc., ne vom opri la cea didactică, desfășurată în mediul civil, cât și cel militar. În anul de învățământ 1902 -1903, a fost profesor suplinitor pentru disciplinele matematică și geografie la viitorul Liceu „Mircea cel Bătrân”, școală ce purta numele aceluiași patron spiritual – Domnul Țării Românești (1386-1418), ca și bricul „Mircea” unde a fost elev și ofițer.
Bricul „Mircea” a revenit în multe din scrisorile sale și a militat pentru construcția celei de-a doua nave-școală, chiar în paginile revistei Marea Noastră (fondată de comandorul Botez), s-au scris numele donatorilor. Mai mult, i-a dedicat o lucrare intitulată O corabie românească. Nava - școală bricul „Mircea”, din care cităm: „Puntea lui ne-a fost cea mai folositoare școală. Acolo (…) izolați de restul lumii, între cer și apă, am învățat să observăm, să citim în marea carte a naturii ce ne-o deschidea în fața ochilor și a minții orizontul mării.”
Între anii 1902 -1904, a fost numit director de studii la Școala de Marină dar și profesor de istorie, geografie și gramatică. Pentru activitatea desfășurată în cadrul școlii a fost decorat cu Coroana României clasa a V-a.
Numele comandorului Eugeniu Botez – Jean Bart a rămas viu în amintirea marinarilor, a celor ce iubesc Marea și Dunărea, fiind purtat de școli, și de biblioteci, prezent pe coperta revistei Marea Noastră, ca o recunoaștere a celui ce a fost veșnic îndrăgostit de ape.
Comandor de marină şi scriitor Eugeniu P. BOTEZ (1874 - 1933), alias Jean Bart (pseudonim literar împrumutat de la un faimos corsar flamand al secolului al XVII-lea) rămâne un nume important pentru proza română, un scriitor autentic și original, unul dintre cei mai marcanți reprezentanți ai spiritualității și literaturii de marină din secolul trecut.
Spirit militant, încă din primii ani după terminarea Şcolii Militare, ofiţerul a fost preocupat de cele mai diverse aspecte privind marina română. Lui îi revine meritul înfiinţării primei reviste româneşti care să se ocupe cu probleme exclusiv marinăreşti – Revista Maritimă – apărută în martie 1900, al cărei secretar a fost. În nouă numere ale acestei reviste, sub titlul Războiul pe Dunăre a publicat o serie de cercetări proprii asupra operaţiunilor navale ale Flotilei române pe Dunăre în Războiul de Independenţă.
Ca ofiţer în marina militară, Eugeniu Botez a fost exemplu de corectitudine şi promptitudine în îndeplinirea misiunilor încredinţate. Pentru meritele sale, a fost decorat cu ordinul „Coroana României”, cls. V (1904), a devenit comandor al Ordinului „Sf. Sava”, una din cele mai înalte distincţii sârbeşti din acea vreme (1907), a fost decorat cu medalia „Bene Merenti”, cls. II (1910). La 12 ianuarie 1912 a trecut în rezervă de la Divizia de Mare şi a fost înaintat la gradul de locotenent comandor.
Chiar după trecerea în rezervă, Eugeniu Botez rămâne între cadrele Marinei, fiind, în acelaşi timp, un militant activ în sprijinul intereselor marinei comerciale, pentru drepturile marinarilor comerciali şi ale muncitorilor portuari. În acest sens, în anul 1912, este delegat la Congresul de Navigaţie de la Philadelphia, prilej cu care întreprinde călătoria în America de Nord, cu vaporul.
În anii ce vor urma, Eugeniu Botez îndeplineşte funcţii precum: comisar maritim la Sulina (1912-1913), apoi căpitan de port la Constanţa (1913-1915), calitate în care a avut prilejul să salute primul transatlantic care a acostat în bătrânul port Tomis. În acelaşi an, 1915, se întoarce la Sulina în calitate de comisar de port. Este şi anul în care redactează Memoriul asupra Comisiei Dunărene din punct de vedere politic şi militar, în care prezenta pe larg şi susţinea drepturile României, ca ţară riverană, asupra Dunării.
Deşi a rămas în cultura navală prin creaţia sa literară, fiind de altfel şi primul scriitor român care a cultivat jurnalul de bord şi schiţa marină ca gen literar, asemenea multor ofiţeri colegi de generaţie, Eugeniu Botez s-a dovedit preocupat şi de alte variate probleme majore ale vieţii politice şi militare româneşti.
În anul 1921, Eugen Botez este chemat să organizeze Asistenţa Socială în ţara noastră. Numit director general cu problemele de asistenţă socială din Ministerul Muncii, funcţie pe care a deţinut-o timp de 10 ani şi în care s-a distins printr-o serie de măsuri concrete luate pentru înfiinţarea organizaţiilor de puericultură şi dispensarelor, pentru combaterea mortalităţii infantile, pentru înfiinţarea orfelinatelor şi internatelor pentru reeducarea copiilor străzii şi prin scrierea şi publicarea unor articole în care se dovedeşte a fi un vajnic apărător al drepturilor muncitorilor. Lui i se datorează mare parte din succesele obţinute în domeniu în acea perioadă. Chiar şi după ieşirea la pensie, în anul 1930, Eugen Botez a continuat să activeze în cadrul Direcţiei de Ocrotire a Ministerului Sănătăţii.
Sursa: Mariana Păvăloiu, Marian Sârbu, „Vivant Professores!”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2007
Jean Bart
Primii paşi din cariera de scriitor i-a făcut în 1894 când îi apar în „Munca” articolele: D. Vlahuţă să ne dumerească (semnat cu pseudonimul: Gh. Rot.) şi Dragostea domnului Vlahuţă pentru muncitori, iar în 1896 publică în „Lumea nouă literară şi ştiinţifică”, două schiţe (semnate sub un alt pseudonim: Trotuş). De altfel, prieten apropiat cu socialiştii ieşeni în a căror presă a debutat, Eugen Botez a fost unul dintre colaboratorii permanenţi ai revistei „Viaţa Românească”, încă de la apariţia acesteia, în 1906.
În decembrie 1898 se „naşte” Jean Bart, în „Adevărul de joi”, Eugeniu Botez semnează cu noul pseudonim schiţele Moartea pilotului, Şoimul şi Singură. Din acest moment, Jean Bart se va dovedi un scriitor prolific, fiind primul ofiţer de marină care a adus în literatură corabia, viaţa pe navă, lumea porturilor, marea şi pe marinari.
Dacă enumerăm doar câteva din lucrările sale, putem spune că din 1896, dată la care începe lucrul la Jurnal de bord, şi până la momentul în care a părăsit rândurile Marinei, în 1912, a călătorit pe apă descriind experienţele trăite şi locurile vizitate în nemuritoarele sale lucrări. În 1899, în „Pagini literare” sunt aduse în atenţia cititorilor cele mai multe dintre schiţele lucrării Jurnal de bord. Acesta apare ca volum de sine stătător, cu subtitlul Schiţe marine şi militare, în 1901, fiind republicat în 1916, 1921, 1965, 1975, 1981. Jurnalul avea să-i aducă şi primul premiu al Academiei Române, în anul 1903.
Rezultatul vizitei în America unde participa la Congresul Navigaţiei de la Philadelphia, l-a constituit volumul Peste Ocean, publicat în 1926.
Schiţe marine – din lumea porturilor apare în 1928 şi cunoaşte mai multe ediţii în anii 1953, 1960, 1968. Au urmat Pe drumuri de apă (1931) şi O corabie românească. Nava-şcoală „Mircea” (1933). Cum este şi firesc, corolarul operei sale este considerat a fi Europolis. Volumul este un adevărat poem al Sulinei, oraş efervescent, aflat la răspântia căilor maritime, al cărui nume este o metaforă extrem de evocatoare. A văzut lumina tiparului în 1933 şi s-a bucurat de un succes deosebit, fiind publicat în două ediţii, cea de-a doua având o prefaţă semnată de George Călinescu. Prin acest roman, Jean Bart a dus şi peste hotare literatura română de marină, Europolis fiind tradus ulterior în limbile italiană, franceză, rusă, maghiară, spaniolă şi cehă.
Lui i se datorează ideea primei reviste dedicate exclusiv problemelor marinăreşti prin Revista maritimă apărută în martie 1900. Proiectul său a dăinuit doar un an şi a cunoscut o efemeră revenire în 1920.
Odată cu înfiinţarea în anul 1928, a Ligii Navale Române, Eugen Botez s-a numărat printre cei mai activi membri ai Ligii, făcând parte totodată din comitetul acesteia. Ligii Navale Române i-a închinat ultimii ani de viaţă, el revenind la dorinţa sa mai veche, o revistă de marină. Astfel, el a fondat organul de presă al Ligii Navale Române, România maritimă şi Fluvială (1931), proiect care va dăinui, începând din 1934, sub numele Marea Noastră, revistă care poartă şi astăzi pe copertă, menţiunea: „fondată de Jean Bart”.
Sursa:
Un comandor de marină scriitor –
membru corespondent al academiei române.
Eugeniu Botez (Jean Bart)
de Andreea ATANASIU-CROITORU
Muzeul Național al Marinei Române
În semn de recunoștință pentru activitatea sa, Biblioteca Universitară a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, locul unde viitorii ofițeri ai marinei române studiază și își consolidează cunoștințele, îi poartă astăzi numele.
În vitrinele din muzeu sunt expuse câteva din lucrările sale, scrisori și fotografii de familie.
