Cel ce va rămâne în istoria marinei cu pseudonimul Moș Delamare, comandorul Aurel Negulescu, s-a născut în anul 1879, la Giurgiu. După ce a absolvit clasele primare și gimnaziale, a fost atras de cariera armelor intrând în Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină, în anul 1897, fiind repartizat după înaintarea la gradul de sublocotenent, în anul 1899, la Școlile Marinei.
Pe timpul verii, a fost repartizat la nava - școală „Mircea”, comandantul său direct din acea perioadă, consemnând faptul că ofițerul a fost preocupat de însușirea cunoștințelor de marină specifice și de formarea deprinderilor marinărești atât de necesare unui ofițer de marină.
În anul 1900, 1 noiembrie, sublocotenentul Negrescu a intrat în anul I la Școala de Aplicație a Marinei. Din acea perioadă, comandantul școlii, locotenent-comandorul Bălescu, consemna faptul că tânărul ofițer a depus multă pasiune în aprofundarea cunoștințelor, iar pe timpul verii, la bordul navei - școală „Mircea”, a îndeplinit diferite servicii care i-au fost încredințate, achitându-se cu promptitudine de sarcini, clasându-se primul la finalizarea studiilor.
După absolvirea Școlii de Aplicație, a fost repartizat la Divizia de Dunăre, fiind ambarcat pe vaporul „Prutul” și detașat la Școala de pilotaj și hidrografie, în calitate de comandant și director al școlii, aducându-și contribuția la completarea lucrărilor de hidrografie de la gura Prutului.
În anul 1907, îl găsim pe căpitanul Negulescu la Divizia de Mare, ambarcat la bordul navei - școală „Mircea”. În caracterizarea făcută în acea perioadă, comandantul navei îi reproșează doar faptul că uneori este prea blând cu subalternii, în rest, în ceea ce privește calitățile de marinar și conduita în societate, acestea fiind ireproșabile.
Până la declanșarea primei conflagrații mondiale, ofițerul Negulescu a fost încadrat în unități ale Diviziei de Dunăre, cu excepția unei perioade de un an (1915 - 1916), când și-a desfășurat activitatea la Serviciul Maritim Român. La declanșarea primul război mondial, căpitanul Negulescu a fost desemnat alături de alți doi ofițeri să execute atacul asupra monitoarelor austro – ungare, la Rusciuk. Ulterior, a fost ambarcat la bordul monitoarelor românești, fiind comandant de monitor, iar începând cu anul 1917, comandantul Diviziunii de monitoare. Totuși, comandantul marinei, amiralul Bălescu nu îl recomanda pentru funcția de comandant ci mai degrabă pentru o funcție de dascăl într-una din școlile marinei.
În vara anului 1920, comandorul Negulescu a fost numit comandantul Institutului Maritim, care făcea parte din Școlile Marinei. În această funcție , a depus un efort deosebit pentru organizarea instituției și pentru derularea programelor de studii. Comandantul Școlilor Marinei, comandorul Bucholtzer, consemna faptul că Aurel Negulescu posedă o cultură generală și de specialitate foarte vastă, fiind muncitor și devotat armei marină, și acesta sesizând faptul că ofițerul poate obține rezultate foarte bune ca profesor datorită calităților sale pedagogice, a firii blânde și calităților comunicative.
După doi ani de activitate în cadrul Diviziei de Mare, în anul 1923, comandorul Negulescu este numit profesor la Școala Navală, unde își încheie cariera militară. La Școala Navală, a predat astronomie, navigație și matematici.
Cu pseudonimul Moș Delamare a semnat multe dintre articolele sale, mai ales pe cele publicate în revista Ligii Navale Române, Marea Noastră, al cărei director a și fost. După trecerea în rezervă, a activat în cadrul Serviciului Maritim Român, navigând la bordul navelor comerciale în calitate de comandant.
Sursa: Mariana Păvăloiu, Marian Sârbu, „Vivant Professores!”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2007