Contraamiral Alexandru Stoianovici s-a născut la 6 septembrie 1892 la malul mării, la Constanța. Clasele primare și cele opt de liceu reale le-a urmat în orașul natal. Atras de științele exacte, se înscrie la Universitatea din București, facultatea de matematici urmând cursurile acestei facultăți doar un an. Urmare a evenimentelor ce se derulau în Balcani, tânărul de 21 de ani se înscrie la Școala de Artilerie, Geniu și Marină și, începând cu data de 1 aprilie, a fost repartizat la bordul crucișătorului „Elisabeta” pentru efectuarea stagiului, aici fiind avansat la gradul de locotenent.
În preajma intrării României în prima conflagrație mondială, în prima parte a campaniei din anul 1916, ofițerul a fost repartizat la bateria de 75 mm din zona Turtucaia iar în a doua parte a campaniei a comandat bateria formată tot din două piese debarcate de la crucișătorul „Elisabeta” și amplasată tot în zona Turtucaia. După căderea capului de pod ofițerul a participat la demontarea bateriei sale, fiind decorat cu Coroana României cu spade în grad de cavaler.
După război, ofițerul a fost repartizat la bordul monitorului „Alexandru Lahovary”, în funcția de ofițer cu artileria, iar în prima parte a anului 1916 a primit însărcinarea de comandant secund al monitorului, executând-o în mod lăudabil. Pentru aportul adus în război, a fost decorat cu Crucea comemorativă 1916-1918 cu brevet de Turtucaia. În ultimele luni ale anului 1919, Stoianovici îndeplinește funcția de subdirector al Șantierului Naval Mobil apoi fiind avansat în grad de căpitan este mutat la Comandamentul Marinei ca șef al Serviciului TFS.
În perioada 1922 -1925, Alexandru Stoianovici îndeplinește funcții pe monitorul „Brătianu” și distrugătorul „Mărășești”, fiind foarte apreciat de șefii săi ca o persoană foarte bine pregătită din punct de vedere al specialității și ca un bun camarad. Urmează cursul de informații din cadrul Școlii Navale, fiind apreciat de comisia de examinare cu caracterizarea „Merită a deveni ofițer superior”. În aprilie 1925, pentru perioada de vară i s-a încredințat comanda canonierei „Stihi”, dovedind calități de bun manevrier, motiv pentru care va efectua prima sa lucrare hidrografică, ulterior devenind unul dintre cei mai competenți hidrografi al Marinei Militare.
Din anul 1925, Stoianovici este numit șef al Serviciul de Hidrografie, fapt ce îl face pe ofițer să execute lucrări apreciate din punct de vedere științific, de ridicare a lacului Siutghiol, însă pentru a se specializa în hidrografie este trimis în Italia, la Școala de Hidrografie de la Genova. La întoarcerea în țară, este numit șef al Serviciului de Hidrografie al diviziei de Mare și în paralel, profesor la Școala de Aplicație a Marinei, predând disciplinele Hidrografie și Nautică.
Sursa: Mariana Păvăloiu, Marian Sârbu, „Vivant Professores!”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2007