Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Corneliu Bucholtzer s-a născut la 7 aprilie 1880, la Slatina, județul Olt. După absolvirea școlii primare în orașul natal, s-a înscris pentru a urma cursurile gimnaziale și liceale la Liceul Militar din Craiova. În vara anului 1898, a susținut examenul de admitere la Școala Militară de Artilerie și Geniu, ale cărei cursuri a început să le frecventeze de la 1 septembrie, același an. La absolvirea școlii a fost încadrat la arma geniu, fiind repartizat la Regimentul 1 Geniu, începând cu 1 iulie 1900.

La cerere, a fost mutat în cadrul Marinei Militare, din anul 1901, la Divizia de Mare. Încă din primul an de activitate, ofițerul s-a anunțat a deveni un bun ofițer de marină, fiind caracterizat în acest sens de comandantul diviziei de Mare, căpitan-comandorul Sebastian Eustațiu drept „un element studios și cu multă pricepere”.

În anul următor, a frecventat cursurile Școlii de Aplicație a marinei, la absolvirea cărora „a fost declarat primul atât la probele teoretice, cât și la probele practice”. Practica marinărească a efectuat-o pe crucișătorul “Elisabeta” și pe bricul „Mircea”cu care a efectuat în vara anului 1903 și o călătorie de studii în Marea Mediterană, obținând calificative maxime.

După finalizarea studiilor la Școala de Aplicație, Corneliu Bucholtzer a revenit în Divizia de Dunăre, fiind ambarcat pe șalupa de poliție „Prutul”, la bordul căreia a efecutat unele lucrări hidrografice, care aveau, ulterior, să-i nască o pasiune, acestea conjugându-se fericit cu calitățile sale de bun matematician. În anul 1905, a fost înaintat, la excepțional, la gradul de locotenent încredințându-se comanda șalupei de poliție „Vedea”.

Începând cu data de 15 aprilie 1908,locotenentul Bucholtzer a fost numit profesor de matematică la Școlile Marinei, iar în anul următor, conform ordinii de bătaie, fiind numit la Divizia de Dunăre, ambarcat pe monitorul „Brătianu”. La 10 mai 1909 este avansat la gradul de căpitan, în notările de serviciu fiind apreciat ca un ofițer foarte bine pregătit și cu un viitor strălucit. În anul 1913, prin Ordinul de zi nr. 105 al Comandantului marinei, căpitanul Bucholtzer a fost mutat la Comandamentul Marinei, unde s-a specializat în serviciul artilerie-torpile. Pentru serviciile aduse marinei a fost decorat cu Ordinul Sf. Ana în grad de ofițer, medalia Avântul Țării și Steaua României în grad de cavaler.

Începând cu 1 aprilie 1914, a fost numit la depozitele Generale ale Marinei, ulterior fiind mutat la Comandamentul Marinei, Serviciul Artilerie, Torpile și Electricitate. Prin Înaltul Decret nr.1835 din 1915, Corneliu Bucholtzer a fost înaintat la gradul de locotenent-comandor. În cadrul Serviciului Artilerie, Torpile și Electricitate i s-a încredințat comanda bateriei de coastă de 150 mm de la Turtucaia, de instalarea căreia s-a ocupat personal. La 15 septembrie 1916, a fost mutat la Divizia de Dunăre, fiind ofițerul responsabil cu tirul artileriei. În această funcție a folosit din plin cunoștințele din domeniul matematicii, atât în cadrul cursurilor inițiate pentru pregătirea tinerilor ofițeri dar și pe timpul luptelor, când pentru prima dată, ofițerul a introdus la bordul monitoarelor tirul de artilerie indirect. În această perioadă din notările sale reținem aprecierea „eminent instructor”.

Începând cu anul 1917, ofițerul este mutat la Flota de Operațiuni în funcția de șef de Stat Major, funcție pe care o îndeplinește până în anul 1918, când este repartizat la Depozitele Generale ale Marinei.

Datorită calităților sale de ofițer – marinar, manifestate în special pe timpul ducerii acțiunilor de luptă, la 1 septembrie este înaintat la excepțional la gradul de căpitan-comandor. În aprilie 1919, comandantul Depozitelor Generale ale Marinei, comandorul Angelo Frunzianesco, a întocmit un raport special pentru înaintare lui Corneliu Bucholtzer la gradul de comandor la excepțional, printre argumentele expuse înscriindu-se „ofițer de elită, cu o superioară instrucție profesională, mai cu seamă bun artilerist”. În anul următor, Bucholtzer a fost înaintat în grad de comandor, iar la 15 iulie i s-a încredințat comanda Școlilor Marinei, dup ce, timp de doi ani, a fost reprezentantul Marinei Militare la Tribunalul de Prize Maritime. A fost cel care a pus la punct învățământul superior de marină la Constanța organizându-l și conducându-l cu pricepere și destoinicie.

Cunoștințele teoretice și practica din domeniul artileriei, tacticii, strategiei și tehnicii militare dobândite de-a lungul anilor, l-au ajutat în funcția de conducător al Școlilor Marinei. Iată cum supranota contraamiralul Niculescu-Rizea, caracterizarea comandorului Corneliu Bucholtzer pe anul 1923: „Este un excelent profesor, cu o cultură superioară”. În anul următor, comandorul Corneliu Bucholtzer a fost decorat cu medalia Răsplata muncii pentru învățământ clasa I, prin Înaltul Decret nr.2683/1924, după ce în anul precedent primise Ordinul grecesc Mântuitorul, în grad de comandor.

La 1 ianuarie 1924, a fost mutat la Comandamentul forțelor Maritime, în funcția de comandant, iar pentru a-și efectua stagiul de ambarcare, în concordanță cu Legea de organizare a marinei, i s-a încredințat comanda distrugătorului „Mărășești”. La începutul anului de învățământ 1926, comandorul Corneliu Bucholtzer se afla din nou în fruntea Școlii Navale, conform Înaltului Decret nr.3196/1926.

După doi ani, timp în care a condus învățământul de marină, cu aceleași rezultate pozitive, la 1 octombrie 1928, i s-a încredințat comanda Depozitelor Maritime, unde a adus multe îmbunătățiri activităților specifice acestei unități.

Avându-se în vedere bogata experiență a ofițerului pe problemele învățământului militar, în anul 1930 a fost mutat la București, unde i s-a încredințat funcția de inspector didactic cu partea științifică la liceele militare. La propunerea șefilor ierarhici la 10 mai 1931, comandorul Corneliu Bucholtzer a fost înaintat la gradul de contraamiral.

Începând cu data de 7 februarie 1934, contraamiralul Bucholtzer a fost numit director al Institutului Geografic Militar, funcție care a deținut-o până la trecerea sa la pensie. În această funcție ofițerul a răspuns așteptărilor și încrederii acordate, aducând și în această instituție un suflu nou. S-a implicat atât de mult, încât, în urma unei documentări scrupuloase, cu acribie, a scris lucrarea „Cum se face o hartă”, ce conține elemente valabile și astăzi, după nouă decenii de la publicare.

În ultima notare a contraamiralului Bucholtzer se consemna: „În cursul anului (1936-1937, n.a.) s-au executat următoarele lucrări importante sub comanda sa: Regulamentul Istitutului Geografic Militar în campanie, Manualul de topografie mecanică optică, lucrări de reambularea hărții Transilvaniei, s-au tipărit noile hărți ridicate în proiecție steriografică în opt culori, de asemenea necesare mobilizării”.

Prin Înaltul decret nr.3574 din1937, după o prodigioasă activitate desfățurată în Marina Militară, contraamiralul Corneliu Bucholtzer a cerut să fie trecut în rezervă datorită sănătății sale precare. În toți acești ani, a studiat mult, fiind atras în special de problemele de pionierat ale științei și tehnicii, mai ales ale electrotehnicii, publicând o serie de articole și studii în revistele de specialitate, dar a susținut și conferințe, a redactat manuale, care au fost folosite în procesul didactic.