Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Personalitate marcantă, a flotilei române și comandant al Marinei Militare, Emanoil Koslinski s-a născut la 9 iunie 1853 la București, fiind fiul generalului Alexandru și al Nastasiei Koslinski. După absolvirea Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov și al Liceului „Sfântul Sava” din București, în 1870, se înscrie la Facultatea de Științe și după împlinirea vârstei de 18 ani se prezintă la concursul organizat de Ministerul de Război pentru Școala Navală din Brest (Franța), unde, fiind declarat admis, își începe cariera militară.

Odată cu finalizarea cursurilor, și cu acordarea gradului de sublocotenent, în anul 1874 este repartizat la Corpul Flotilei. Între anii 1875-1877, sublocotenentul de marină Koslinski a urmat un curs de specializare în specialitatea „arme sub apă” în Kronstadt, la baza Flotei Ruse din Marea Baltică. La revenirea în țară, tânărul sublocotenent participă în cadrul Flotilei, la operațiunile navale ale Războiului de Independență îndeplinind diverse misiuni.

În iunie 1877 i se încredințează execuția barajului de mine pe Dunăre de la Nedeea, operațiune de pionierat pentru Flotila Română, și după căderea Rahovei, se întoarce la Calafat, unde execută misiuni în bateriile Renașterea și Elisabeta. În anul 1878 a fost înaintat la gradul de locotenent, iar la 9 aprilie 1881 la cel de căpitan, când este repartizat la Arsenalul Flotilei.

În anul 1882, odată cu intrarea în dotarea flotilei române a bricului „Mircea”, căpitanul Koslinski făcea parte din statul major al navei dar și din corpul profesoral al Școlii copiilor de marină din Galați, îndeplinind funcția de subdirector.

Începând cu 1 aprilie 1883, căpitanul Koslinski își va desfășura activitatea la puitorul de mine Alexandru ce Bun și a celor două anexe ale sale, torpiloarele Șoimul și Vulturul.

În anul 1887 căpitanul Koslinski este înaintat la gradul de maior și numit șef de Stat Major la Comandamentul Flotilei. În această calitate, este numit în comisia care a fost trimisă în Franța și Anglia pentru supravegherea construirii torpiloarelor, crucișătorului și canonierelor.

În anul anul 1890, maiorul Koslinski s-a aflat la comanda bricului „Mircea”, iar în 1891 îndeplinește funcția de inspector al porturilor. La 1 aprilie 1896, având gradul de locotenent-comandor, Koslinski primește comanda crucișătorului „Elisabeta” cu care efectuează un voiaj de instrucție în Marea Neagră, iar în anul următor este numit directorul al Marinei din cadrul Ministerului de Război. Sub directa sa conducere s-au întocmit noile legi de organizare a Marinei precum și toate regulamentele, instrucțiunile și manualele speciale: Anualul apărărilor submarine, Manualul scafandrierului, Cartea de semnale pentru Marina Militară, Codul internațional de semnale, Regulamentul serviciului la bord și mărcile distinctive.

La data de 1 aprilie 1901, comandorul Emanoil Koslinski a fost numit în funcția de comandant al Marinei Militare Române. Sub comanda sa se execută campaniile de vară din anii 1902 și 1903. De asemenea, în septembrie 1903, se execută la Constanța manevre și evoluții, la care participă toate navele marinei române. În anul 1906, Emanoil Koslinski este înaintat la gradul de contraamiral. La începutul anului 1909, contraamiralul Koslinski trece în rezervă și numai după câteva luni se stinge din viață.