Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Viceamiralul Ioan Bălănescu s-a născut în ziua de 9 iulie 1878, la Giurgiu, plasa Marginea, districtul Vlașca. A fost elev al Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1899, cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Apărarea Porturilor Fluviale. Prin noua Ordine de bătaie a Diviziei de Mare, începând cu 1 aprilie 1900, a fost repartizat ca ofițer la bord pe crucișătorul “Elisabeta”, apoi pe puitorul „Alexandru cel Bun”. În anul următor i s-a încredințat comanda canonierei „Grivița”, până în 1902.

Începând cu 24 octombrie 1902, a fost detașat la Navigația Fluvială Română, apoi la Serviciul Maritim Român, servind pe vapoarele „Orientul” și „Iași”. La 18 iunie 1903, a fost mutat la Depozitul Echipaje Marină, iar în anul 1904 i s-a încredințat comanda torpilorului „Zmeul”. În anul 1903, a fost distins cu Ordinul bulgar „Meritul Militar” în grad de cavaler, iar în anul următor cu Ordinul „Coroana României”, clasa a V-a.

În perioada 15 aprilie - 16 octombrie 1906 a preluat comanda canonierei „Grivița”, fiind decorat cu „Medalia jubiliară” 1906. După o perioadă petrecută la Administrația Centrală a Războiului, la 8 aprilie 1910 i s-a încredințat comanda vedetei fluviale „Călinescu”, apoi, în perioada 1-25 aprilie 1912, asigurând comanda vedetei „Maior Giurescu”.

Începând cu 25 aprilie 1912, Ioan Bălănescu a fost numit secund pe monitorul „Catargiu”, între 20 iunie-31 august 1913 fiind mobilizat la partea activă în campania anului 1913, în care monitoarele au executat misiuni de patrulare pe Dunăre. Pentru merite deosebite, a fost decorat cu Medaliile „Bărbăție și credință” clasa I de campanie și „Avântul Țării”. La 1 aprilie 1914, a preluat comanda monitorului „Catargiu”, în anul 1916 a fost detașat la Marele Stat Major, iar la 25 august 1917 a preluat comanda crucișătorului „Elisabeta”.

În timpul războiului a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade în grad de ofițer, Ordinul rus „Sf. Stanislas” clasa a III-a fără spade, și Ordinul „Sf. Stanislas” clasa a II-a cu spade. După război, a fost distins cu „Semnul onorific de aur pentru 25 ani de serviciu” și cu „Coroana Italiei” în grad de ofițer.

De amintit că până la primul război mondial a desfășurat o intensă activitate publicistică, multe dintre poeziile și articolele sale fiind semnate cu pseudonimul „Danubian”.

La 18 ianuarie 1919 a fost mutat la Ministerul de Război, prin Î. D. nr. 762/1919 la 14 februarie 1919 fiind numit directorul Direcției Marinei. La 5 mai 1923 a fost numit comandantul Flotilei Fluviale, în 1926 fiind mutat la Inspectoratul General al Marinei.

După ce a fost avansat la gradul de contraamiral, la 1 aprilie 1931 i s-a încredințat comanda Diviziei de Mare. În calitatea sa de comandant al Diviziei de Mare, a ținut o serie de conferințe pe probleme de marină și istoria marinei la Cazinoul din Constanța. De asemenea, a desfășurat o activitate intensă pro marina în cadrul Ligii Navale Române, al cărui membru fondator a fost din 1927, sub președinția viceamiralului Vasile Școdrea. În anul 1932, a fost inițiatorul înființării la Constanța, în cadrul Secției Ligii Navale Române, a unui Muzeu al Marinei.

În a doua parte a anului 1932 a deținut prin cumul funcția de comandant al Marinei, participând activ la ieșirile pe mare ale navelor militare, vizite, inspecții etc.

La începutul anului 1933 după reluarea comenzii Marinei de către viceamiralul Vasile Scodrea, Ioan Bălănescu a rămas în continuare la comanda Diviziei de Mare, în cursul anului 1933 participând intens la activitățile desfășurate în cadrul diviziei. Mai mult, când a devenit comandantul Marinei Regale Române, în anul 1934, s-a preocupat, în mod deosebit, de modernizarea parcului de nave al marinei, el însușii participând la probele de imersiune ale submarinului „Delfinul”. A fost printre aceia care au susținut moral și financiar campania de strângere de fonduri necesare construirii unei noi nave - școală.

După ieșirea la pensie pentru limită de vârstă, la 13 ianuarie 1934, a viceamiralului Vasile Scodrea, prin Î. D. nr. 2480 din 21 decembrie 1933, cu începere de la 13 ianuarie 1934 a fost numit comandantul Marinei Regale. La 24 ianuarie 1936 a fost avansat la gradul de viceamiral.

Viceamiralul Ioan Bălănescu a militat cu consecvență pentru prosperitatea Marinei Militare și Comerciale, prosperitate pe care o avea realizată nu numai prin dotarea acestora cu noi nave moderne, ci și printr-o politică de alianțe bine pusă la punct, atât în Marea Neagră, în Mediterana, dar și cu statele riverane la Dunăre. De-a lungul vieții a publicat impresii și note din călătoria Galați-Rotterdam sub titlul „Din largul Mărei”, 1906; „Războiul naval pe înțelesul tuturor”, „Conferințe ținute în ciclul: Apele, Dunărea și Marea noastră”, „Ideea de patrie”, „Puterea maritimă ca factor de civilizație și de apărare națională”, „Nava cu pânze în trecutul marinăresc”, „Acțiunea Flotilei de operațiuni la Turtucaia 1916”, precum și o serie de articole în „Buletinul Armatei”, „Marea Noastră” ș. a.