Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Nicolae Negru s-a născut la 19 iunie 1868 la București, în familia lui Dimitrie și al Mariei Negru, familie care a dat societății românești merituoși și valoroși militari și marinari. În anul 1884 după absolvirea Școlii de Marină din Galați, Nicolae Negru a urmat cursurile Academiei Navale din Livorno. Tânăr sublocotenent, în anul 1889 a fost repartizat la Depozitele Flotilei. În anul 1892 a fost avansat la gradul de locotenent, fiind numit în statul major al crucișătorului „Elisabeta”, cu care a participat la serbările columbiene. La 1 noiembrie 1896 a fost avansat la gradul de căpitan și a fost repartizat în cadrul Diviziei de Mare, fiind ambarcat pe crucișătorul „Elisabeta”.

În anul 1897 a preluat comanda canonierei „Fulgerul”, respectiv a puitorului de mine „Alexandru cel Bun” din cadrul Diviziei de Dunăre. Sub comanda sa, puitorul de mine a participat la salvarea oamenilor și vitelor din satele riverane Dunării, afectate de inundațiile din primăvara anului 1897.

În iunie 1897 s-a mutat la Depozitul Echipajelor Flotilei, iar la 1 aprilie 1898, a revenit la Divizia de Mare, pe crucișătorul „Elisabeta”, cu care a efectuat un voiaj în Marea Neagră, vizitând porturile Burgaz și Varna. Cu prilejul acestor vizite a fost distins cu Ordinul bulgar „Sfântul Alexandru” clasa a V-a. În anul 1900, se mută la Apărarea Porturilor Fluviale, îndeplinind funcția de comandant al Companiei Chilia și al canonierei „Fulgerul”. Între anii 1901-1903 a fost detașat la Serviciul Maritim Român, comandând succesiv cargoul „Turnu Severin”și pasagerul „Principesa Maria”.

La 1 aprilie 1905 a fost numit căpitanul Portului Constanța, la 7 aprilie 1905 fiind avansat la gradul de locotenent-comandor. În iunie 1905, cu prilejul prezenței în portul Constanța a cuirasatului rus „Cneaz Potemkin”, având la bord marinari insurgenți, a reușit să determine echipajul cuirasatului să predea nava autorităților române și să debarce în portul Constanța. Pentru meritele sale, în vara anului 1905 a fost distins cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.

La 1 aprilie 1906 locotenent-comandorul Negru este detașat la Inspectoratul Navigației și Porturilor, la Galați. În calitate de consilier comunal, a fost numit președintele delegației de marinari români participanți la Conferința de la Geneva din 1906, fiind un apărător neobosit al drepturilor marinarilor. Anul următor a revenit pe crucișătorul „Elisabeta”, cu care a participat la o serie de ieșiri în mare, apoi i s-a încredințat comanda bricului „Mircea”, fiind decorat cu "Semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu". Aflate sub comanda sa, la 5 mai 1908 bricul „Mircea” și canoniera „Grivița” au primit în portul Sulina vizita cuirasatului „Sinope” și a canonierei „Zoneț”, aflate sub comanda amiralului rus Nolken.

Prin Înaltul Decret nr. 1214 din 8 aprilie 1909, Nicolae Negru a fost avansat la gradul de căpitan-comandor, fiind mutat șef de Stat Major în Comandamentul Marinei și ales membru în Consiliul de Onoare al Marinei Militare. În această perioadă căpitan-comandorul Negru este și profesor al Școlii Navale Superioare din Constanța, unde predă disciplinele de Navigație și Manevre, și Apărări submarine, redactând notele de curs la disciplinele susținute, fiind unul dintre cei mai apreciați profesori.

Cunoștințele sale în domeniul limbii italiene, îi vor aduce și numirea ca profesor de limba italiană la Școala Superioară de Comerț, apoi va îndeplini pentru scurt timp funcția de director al Marinei în Ministerul de Război, pentru ca în anul 1910 să fie numit comandant al crucișătorului „Elisabeta”. Sub conducerea sa nava va desfășura programul de instruire practică a elevilor Școlii de Artilerie, Geniu și Marină, participând la manevrele organizate în anul 1911, primind vizitele crucișătorului „Medgidie” și apoi a unei escadre ruse. Pentru merite deosebite a fost distins cu Ordinul „Coroana României” în grad de ofițer și Ordinul rus „Sfântul Stanislas” în grad de comandor. În anul 1912, crucișătorul „Elisabeta” aflat sub comanda căpitan-comandorului Negru, execută campania de instrucție, aprecierile comandantului Diviziei de Mare în nota întocmită, la adresa comandantului navei fiind laudativă, acesta propunându-l a fi avansat la excepțional.

Până la intrarea României în primul război mondial, în anul 1914, căpitan-comandorul Negru a fost subșef de Stat Major la Comandamentul Marinei, fiind decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer, ulterior fiind numit comandantul Depozitelor Generale, funcție care o va deține cu gradul de comandor de la data de 10 mai 1915. La 1 aprilie 1916, a fost numit director al Marinei în Ministerul de Război, iar la data de 15 mai 1916 a preluat comanda Escadrei de Dunăre. Sub comanda sa, Escadra de Monitoare și Vedete s-a acoperit de glorie în luptele de la Turtucaia, Rasova, Mîrleanu, Topalu etc.

La 15 decembrie 1916, comandorul Negru este numit comandantul Flotei de Operațiuni pe Dunăre, iar apoi, la 1 iunie 1918, preia comanda Diviziei de Mare. Pentru activitatea desfășurată în război, Nicolae Negru a fost distins cu Ordinul „Sfântul Vladimir” clasa a III-a cu spade. După război, până în anul 1925, când va trece în rezerva armatei, va mai îndeplini, cu gradul de contraamiral, funcția de membru în Comitetul Consultativ al Marinei și comandant superior al Școlilor Marinei, iar în anul 1932 se retrage la pensie.

În timpul activității sale, contraamiralul Negru a publicat numeroase pagini din istoria Marinei Române, întâmplări romanțate din activitatea marinarilor, precum și o lucrare despre acțiunile marinei militare în anii primului război mondial. După pensionare a fost ales președinte al Breslei Marinarilor din Constanța.