Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Amiral Petre Bărbuneanu s-a născut la 14 octombrie 1881, în satul Zvorsca, plasa Oltul de Jos-Bălți, județul Romanați. Școala primară a urmat-o în satul natal, după care a absolvit trei clase gimnaziale la Caracal, la Gimnaziul clasic Ioniță Asan. În clasa a IV-a de gimnaziu a fost înscris la Școala fiilor de militari de la Craiova. La 1 iulie 1897, a susținut la București un examen la Școala de Artilerie, Geniu și Marină, pentru ocuparea unui loc pentru Școala Navală din Fiume, fiind declarat admis. La 30 iunie 1902, a finalizat cursurile teoretice ale Academiei din Fiume, fiind avansat în grad de sublocotenent.

În septembrie 1903, sublocotenentul Bărbuneanu, după terminarea instrucției practice a revenit în țară, fiind repartizat la Apărările sub Apă. Aici depune o activitate intensă, dovedind că posedă temeinice cunoștințe teoretice și practice. În anul următor este avansat la gradul de locotenent și i se conferă Medalia jubiliară Carol I . În 1907 a fost ambarcat pe bricul „Mircea”, în calitate de profesor la Școala Navală.

În perioada 1909-1911 a fost comandantul primelor stațiuni de telegrafie fără sârmă instalate la Cernavodă, Călărași și Giurgiu. În notarea întocmită pe anul 1909, era caracterizat astfel: Disciplinat, simțul datoriei lăudabil. Comandă prea bine având autoritate, prestanță. Bun militar, sincer și hotărât. Experiența acumulată pe timpul acestei funcții, precum și ulterior, când a instalat această aparatură la bordul monitoarelor, i-a permis redactarea, în 1913, împreună cu căpitanul Constantin Rădulescu, a „Manualului de telegrafie fără sârmă cuprinzând descrierea stațiunilor T.F.S. de la uscat și de pe monitoare”, publicat în 1915, la Tipografia „Buciumul român” Spiridon Gheorghiu din Galați.

La 1 aprilie 1911 a fost mutat la Institutul Geografic al Armatei. În 1912 a revenit la Divizia de Dunăre, unde a lucrat în continuare în cadrul Apărărilor sub Apă, în calitate de comandant al Grupului Port-mine și Torpiloare. Fiind comandantul torpilorului „Zmeul”, în primăvara anului 1912 a executat o călătorie de recunoaștere pe Dunăre, de la Galați la Tulcea și retur, avându-i la bord pe prințul moștenitor Ferdinand, generalul Alexandru Averescu, șeful Marelui Stat Major. Între 20 iunie - 31 august 1913, a fost mobilizat, executând barajele de mine de la Oltenița.

În primăvara anului 1913 a fost solicitat pentru a pescui mine marine semnalate în apele teritoriale românești, care periclitau activitatea navelor noastre comerciale. Astfel, la 6 martie 1913 a fost trimis cu nava „Dacia” la Cavarna, unde a dezamorsat o mină, iar la 17 martie același an, a dezamorsat o altă mină pescuită în dreptul Capului Ecrene. Între 1 octombrie 1913 - 1 iulie 1914 a deținut funcția de secund al navei-școală „Mircea”, în cadrul Diviziei de Mare, de unde a revenit la Divizia de Dunăre, în calitate de comandant al torpilorului „Năluca” și al Grupului de Torpiloare. În ultima decadă a lunii iulie 1916 a fost chemat de șeful Apărărilor sub Apă pentru a fi anunțat de misiunea la care urma să participe în prima zi de mobilizare, respectiv torpilarea unor nave austro-ungare aflate în fața portului Rusciuk de către șalupele românești „Rândunica”, „Bujorescu” și „Cătina”. Pe timpul acestei incursiuni, desfășurate în seara zilei de 14 august 1916, a comandat șalupa „Bujorescu”. La 30 ianuarie 1917 a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" cu spade în grad de ofițer. Pe timpul campaniei de război a activat în cadrul Apărărilor sub Apă, în calitate de comandant al Grupului de vase port-mine.

În luna septembrie 1917 a fost avansat la excepțional la gradul de căpitan-comandor iar la 1 iunie 1918 a preluat comanda monitorului „Mihail Kogălniceanu”, ulterior fiind numit în funcția de șef de stat major la Divizia de Dunăre. Datorită rezultatelor obținute a fost avansat în grad de comandor la 1 aprilie 1920.

Începând cu 1 iunie 1920, i s-a încredințat funcția de comisar al guvernului pe lângă Tribunalul de prize maritime. În vara anului 1920 a condus Apărările Regionale, unitate nou înființată după primul război mondial, iar la 8 noiembrie 1920 a preluat comanda Escadrei de Dunăre. După aproape un an de zile, Petre Bărbuneanu a fost numit comandantul Depozitelor Marinei și apoi directorul Arsenalului Marinei. Tot în cursul anului 1922, a fost numit membru al Comitetului Consultativ al Marinei, iar prin decizie ministerială i s-a atribuit calitatea de ofițer inspector de specialitate pentru mine, torpile și instrucția acestor ramuri. În iulie 1924 a fost numit comandantul Școlii Navale unde a depus o activitate intensă pentru îmbunătățirea procesului de învățământ, introducând organizări noi după modelul instituțiilor similare din Livorno și Brest.

La 1 octombrie 1926 a preluat comanda Bazei Navale Maritime, în 1927 încredințându-i-se și comanda Corpului Depozitelor Maritime. În conformitate cu noua Ordine de bătaie a Diviziei de Mare, din 1 octombrie 1928 a revenit la comanda Școlii Navale din Constanța.

În această calitate, între 8 - 11 mai 1929, a asistat la București la ceremonia țintuirii și distribuirii noilor drapele pentru unități și predarea celor vechi. La 11 mai 1929, cu prilejul aducerii drapelului în școală, a ținut cadrelor și elevilor o cuvântare emoționantă privind importanța drapelului și obligațiile ce le reveneau față de acest simbol. În noiembrie 1931 i s-a încredințat comanda Diviziei de Dunăre, iar la 1 ianuarie 1932 a fost avansat la gradul de contraamiral. În această calitate, la Galați a organizat mai multe ediții a celor mai importante sărbători marinărești – Ziua Apelor și Ziua Marinei, prilej cu care a ținut emoționante cuvântări, publicate în 1939 în volumul „Din cuvântările mele”.

În urma evenimentelor derulate în țară, de instalare a dictaturii, în anul 1940, contraamiralul Bărbuneanu a fost trecut în rezervă. După ce de-al doilea război mondial, viceamiralul Bărbuneanu este încadrat în funcția de ministru secretar de stat al Marinei. În această funcție va rămâne până la 12 decembrie 1945. În acest interval de timp, lui Petre Bărbuneanu i s-au recunoscut toate meritele și drepturile deținute anterior trecerii sale în rezervă. În plus, la 8 iunie 1945, a fost avansat la gradul de amiral. Pensionarea sa, la 12 decembrie 1945, nu a însemnat și retragerea sa din viața publică intensă pe care a dus-o. a desfășurat o neobosită activitate publicistică, lucrarea sa Mările și oceanele lumii. Oceanografie, fiind tipărită la editura Militară în anul 1960. A fost autorul a 45 de lucrări de specialitate, publicate în reviste românești și străine. De-a lungul prodigioasei sale cariere militare a primit 40 de medalii și ordine românești și străine.