Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Vasile Școdrea s-a născut la 31 decembrie 1872 la București. După absolvirea primelor trei clase gimnaziale în orașul natal, a fost trimis în urma reușitei la concurs, în septembrie 1889, în Italia, pentru a urma cursurile Academiei Navale din Livorno. În anul 1894 a fost avansat sublocotenent și repartizat la Depozitele Flotilei, aflate sub comanda maiorului Constantin Mănescu. În acel an a fost ambarcat pe navele „Bistrița”, „România”, iar anul următor pe canoniera „Oltul”. La 27 martie 1896 a fost mutat la Divizia de Mare, în echipajul crucișătorului „Elisabeta”, cu care, între 16 mai - 1 septembrie 1896, a participat la campania de vară.

În anul de învățământ 1898 -1899, a fost director de studii și profesor la Școala de Marină, unde „s-a achitat în mod excelent de sarcini, arătând capacitate și deosebit zel”.Conducerea marșului de instrucție din mai - 1 iunie 1899 al bricului „Mircea” a fost încredințată locotenentului Școdrea, care a contribuit nemijlocit la reușita lui. La 10 mai 1901 a fost avansat la gradul de căpitan, fiind încadrat la Depozitele Echipajelor. Pentru merite deosebite a fost decorat cu Ordinul Coroana României clasa a V-a.

Între anii 1902-1904 căpitanul Vasile Scodrea și-a desfășurat activitatea în cadrul Diviziei de Mare, efectuându-și ambarcarea din vara anului 1902 la bordul crucișătorului „Elisabeta”. În perioada 8 mai 1903 - 16 aprilie 1904, a făcut parte din echipajul bricului „Mircea”, cu care, între 16 iulie - 30 august, a efectuat un voiaj în Marea Mediterană.

Comandantul Diviziei de Mare, căpitan-comandorul Eustațiu Sebastian considera că: „Este unul din cei mai buni ofițeri ai Marinei noastre și format, inteligent, serios, cu mult umor propriu, cu un tact deosebit și o ținută ireproșabilă”, iar comandantul Marinei, comandorul Emanoil Koslinski, îl aprecia ca fiind un „ofițer distins din toate punctele de vedere. Este energic și competent”.

La 16 aprilie 1904, i s-a încredințat comanda canonierei „Fulgerul”, după care, la 15 aprilie 1906, a fost mutat la Administrația Centrală a Războiului. În această perioadă, a publicat „Cursul de artă militară pentru marină”, intitulat „Maritima”, pe care l-a ținut la Școala de Aplicație de Artilerie, Geniu și Marină, precum și la Școala Superioară de Război. La 1 aprilie 1909 a fost numit director al Diviziei de Mare și comandant al bricului „Mircea”, iar la 15 decembrie 1909 a preluat comanda crucișătorului „Elisabeta”. În perioada 1 aprilie 1910- 1 aprilie 1912, a fost comandantul Școlilor Marinei și al bricului „Mircea”.

În 1910 comandantul Marinei, contraamiralul Eustațiu Sebastian considera că „merită toate laudele pentru calitățile sale profesionale” și îl propunea să fie „înaintat la alegere”, iar în anul următor îl califica drept „Marinar desăvârșit, profesor excelent, devotat serviciului, cu o conduită exemplară, merită a urca repede treptele”. Viceamiralul Ioan Bălănescu considera că „… era cu drept cuvânt apreciat ca un neîntrecut lup de mare în campaniile sale de comandant al bricului „Mircea”. Ca director al Școlii Copiilor de Marină, profesor de navigație și artă militară la Școala de Aplicație, depune o largă contribuție de cunoștințe marinărești și tehnice și are mândria să vadă pe aproape toate navele de război și comerciale românești, comandanți și ofițeri distinși, formați la școala lui de comandă bine clădită pe: cunoașterea perfectă a misiunii, cultivarea sufletului și selecțiunea valorilor”.

În perioada 1911-1913 a elaborat lucrări de specialitate, bazate pe studii ample. Astfel, cât timp s-a aflat la Constanța, la comanda Școlii, a efectuat un studiu asupra Lacului Techirghiol și a împrejurimilor dinspre mare în vederea amenajării unui port militar, studiu primit cu elogii de către specialiști. În anul următor a întocmit două studii „Apărarea podului Cernavodă - Fetești” și „Apărarea Deltei contra unui atac de la nord”, ambele apreciate de comandantul Marinei, contraamiralul Eustațiu Sebastian. La 17 aprilie 1914 a fost numit subșef de Stat Major în C. M. M. Ambarcat la bordul navei-comandant „Măcin”, pe timpul manevrelor din perioada 19-28 august 1915, i s-a încredințat funcția de șef de Stat Major al manevrelor.

În ziua intrării României în război împotriva Puterilor Centrale, Vasile Scodrea a fost avansat la gradul de comandor, fiind mobilizat până la 30 iunie 1918. Făcând parte din cadrele de comandament, până în vara anului 1917 și-a desfășurat activitatea de la bordul navei „Măcin”. La 22 noiembrie 1916 a fost numit șef de Stat Major de marină, iar la 7 ianuarie 1917 a preluat comanda Flotilei de operațiuni. La data luării comenzii, navele Marinei se aflau pe Canalul Tătaru, la Chilia Nouă și Galați.

În notarea întocmită la 7 mai 1920, de către comandantul Marinei, contraamiralul Constantin Bălescu, acesta evidenția că în calitatea sa de comandant al Diviziei de Dunăre, comandorul Vasile Școdrea a manifestat calități deosebite pe linie de comandă, inițiativă, preocupare permanentă pentru rezolvarea problemelor Diviziei de Dunăre. […] îl propun a fi înaintat la excepțional. Astfel, în octombrie 1920 Vasile Școdrea a fost admis la examen și ulterior avansat contraamiral. Prin Decretul Regal din 1921, contraamiralul Școdrea a fost numit comandantul Diviziei de Mare. În această calitate s-a preocupat de problemele de dotare cu nave noi, fiind unul dintre promotorii programelor navale ale României.

La Constanța, contraamiralul Școdrea a înființat împreună cu mai mulți ofițeri de marină Yacht Clubul Român, cu scopul declarat de „a atrage spre mare pe cetățenii din toate unghiurile României Mari, pentru a le arăta frumusețile ei, precum și rolul pe care îl are în viața economică și apărarea țării”.

În anul 1925, amiralul este numit comandant inspector tehnic și director superior al Marinei. După trei luni de la sosirea sa în București, i s-a încredințat comanda Marinei, iar la 1 aprilie 1926 a fost înaintat la gradul de viceamiral, fiind primul viceamiral activ al armatei române. În notarea pe care i-a întocmit-o după un an de activitate la comanda Marinei, ministrul de Război scria: „Îndeplinește în prea bune condiții funcția de inspector general al Marinei și pune mult interes și zel în propășirea armei sale”.

La 26 mai 1931 a trecut în revistă distrugătoarele tip „M”, iar a doua zi a participat la decorarea bricului „Mircea” cu „Semnul onorific pentru 40 de ani de serviciu”și la botezul celor două distrugătoare de tip „R” - „Regele Ferdinand” și „Regina Maria”. Adept al mutării Comandamentului Marinei la Constanța, la 15 iunie 1931 a reușit instalarea acestuia în localul Școlii Navale de pe str. Traian nr. 53 (în sediul actual al Muzeului Marinei Române). Peste două luni a botezat prima navă-bază pentru submarine a Marinei Militare cu numele „Constanța". Începând cu anul 1928 a fost un membru activ al L. N. R., ocupând mai mulți ani funcția de vicepreședinte al Ligii. În această calitate, a ținut o serie de conferințe cu tematică marină la Ateneul Român.

După o activitate intensă, ce a cuprins patru decenii, în cadrul marinei militare, la 31 ianuarie 1934 viceamiralul Școdrea a fost trecut în rezervă. Cuvintele sale cu ocazia retragerii se pot constitui ca valoare de testament către cei care aveau să-i urmeze la comanda marinei și care aveau să servească această armă: „Vă îndemn să iubiți din tot sufletul Marina, să serviți cu toată credința și să apărați cu toate jertfele Țara! ”