Canonierele cu rol de navă-școală
Sursa foto: www.hotnews.ro
Din anul 1920, în dotarea marinei militare române au intrat și patru canoniere necesare, în special, îndeplinirii misiunilor de dragaj, balizare și marcare pe hartă a zonelor curățate de mine, eliberării avizelor pentru navigație, măsurătorilor hidrografice, convoierilor și escortărilor. Cele patru canoniere au fost achiziționate din Franța și trei dintre ele au servit și ele în decursul timpului și ca nave-școală: „Locotenent-comandor Eugen Stihi”, „Căpitan Constantin Dumitrescu” și „Locotenent Remus Lepri”. Pentru executarea marșurilor de instrucție cu elevii, navele aveau, însă, nevoie de îmbunătățiri, având în vedere că erau nave de dimensiuni reduse.
Deplasamentul acestor nave varia între 350 și 450 t, viteza maximă de 15 Nd. (asigurată de două motoare cu petrol Sulzer – Diesel de 9000 CP), autonomie de marș de 3000 Mm la o viteză medie de 10 Nd. Echipajul unei canoniere se ridica la aproximativ 50 de oameni.
Deși la bordul canonierelor se susțineau examene practice, iar elevii desfășurau activități dintre cele mai diverse, ofițeri care s-au aflat la comandă au semnalat de mai multe ori că navele erau improprii serviciului de navă-școală. În înscrisurile oficiale de la bordul navelor, ofițerii aflați la comandă menționau că o navă-școală „trebuie să fie oglinda potențialului statului al cărui pavilion îl poartă și prestigiul țării cere să putem prezenta o navă modernă, cu suficient tonaj și perfectă”.
Canonierele au executat numeroase ieșiri în Marea Neagră, iar când condițiile au permis, au efectuat marșuri și în apele internaționale.
