Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoana, a vizitat sambata, 11 noiembrie, Academia Navala "Mircea cel Batran", unde a avut o intalnire cu membri ai echipei de comanda a institutiei, cu viitorii ofiteri din Fortele Navale Romane, dar si cu elevi de la Colegiul National Militar "Alexandru Ioan Cuza" si cu elevi de la Scoala Militara de Maistri Militari a Fortelor Navale "Amiral Ion Murgescu". In mesajul sau, Secretarul General Adjunct al NATO a abordat subiecte precum razboiul din Ucraina, recentul conflict din Orientul Mijlociu, importanta NATO in asigurarea securitatii globale, rolul Romaniei in Alianta Nord-Atlantica, dar si semnificatia zilei de 14 Noiembrie - Ziua Dobrogei pentru intreaga tara, nu doar pentru populatia din arealul dintre Dunare si Marea Neagra. Intalnirea cu viitorii marinari militari s-a incheiat cu o sesiune de intrebari adresate Secretarului General Adjunct al NATO de catre tinerii cadeti. Oficialul NATO i-a indemnat pe tinerii prezenti in sala sa fie buni lideri, sa aiba incredere in ei, sa isi propuna obiective indraznete si sa duca mai departe ideea nationala si sa faca cinste Aliantei Nord-Atlantice si mai departe.
Vizita la Academia Navala "Mircea cel Batran" a continuat cu o scurta prezentare a bazei materiale a institutiei.